REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ 2013 Iaşi: Trei sferturi dintre elevi au obţinut note peste 5

REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ 2013 IAŞI. Primele rezultate de la Evaluarea Naţională au fost afişate sâmbătă. Aproape trei sferturi dintre absolvenţii de clasa a VIII-a din judeţul Iaşi au obţinut la Evaluarea Naţională note de 5, cu 12% mai mult ca anul trecut. Elevii nemulţumiţi de notele primite le-au putut contesta în aceeaşi zi, între orele 16.00 şi 22.00. Contestaţiile vor fi soluţionate între 30 iunie şi 2 iulie, iar rezultatele finale vor fi afişate pe data de 3 iulie.
Iulian Tudor
25 iun. 2013, 10:17
REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ 2013 Iaşi: Trei sferturi dintre elevi au obţinut note peste 5

REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ 2013 Iaşi AICI

Şefa ISJ Iaşi, Camelia Gavrilă, a declarat, sâmbătă, că în judeţul Iaşi aproape 75% dintre elevi au obţinut note peste 5, cu 12 procente mai mult ca în anul anterior, informează Mediafax.

Rata de promovare a crescut cu 12% faţă de 2012. Astfel, la proba de Limba română, 85% din candidaţi au luat note peste 5 la Evaluarea Naţională, faţă de 81% anul trecut. Evoluţia cea mai vizibilă este la Matematică, unde 71% dintre elevi au promovat, faţă de 49% în 2012„, a afirmat şefa ISJ Iaşi, Camelia Gavrilă.

La Limba Română au fost 101 note de 10, faţă de 69 în anul anterior, în timp ce la Matematică s-au obţinut 572 de note de 10.00, faţă de 284, în 2012.

Şefa ISJ Iaşi susţine că subiectele la proba de Matematică au fost mai abordabile ca în 2012, ea adăugând că mediile sunt mai ridicate ca anul trecut. „Estimăm că mediile de admitere vor creşte foarte mult. Este posibil ca elevii să nu mai intre la un liceu foarte bun cu media de 9,40, spre exemplu. Comparând rezultatele de anul trecut cu cele de anul acesta, observăm că elevii care se încadrau în note de 8,50 – 9,50 anul trecut, au acum note de 9,00 – 9,50„, a mai spus Camelia Gavrilă.

Ea a precizat că unităţile de învăţământ au preluat situaţia mediilor din centrele de evaluare, rezultatele urmând a fi afişate în şcolile ieşene în cursul după-amiezii.

Vezi şi LISTA LOCURILOR LIBERE de la fiecare liceu din ţară

Notele de la Evaluarea Naţională vor conta la admiterea la liceu, care se va desfăşura în trei etape. În prima etapă de admitere se pot înscrie candidaţii din seria curentă, precum şi cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2013 – 2014. În intervalul 5-10 iulie vor fi completate opţiunile în fişele de înscriere de către absolvenţii clasei a VIII-a. Listele cu candidaţii vor fi afişate pe 17 iulie la şcolile unde elevii au învăţat şi la liceele unde au fost repartizaţi, iar până pe 26 iulie pot fi depuse efectiv dosarele de înscriere.

Vezi aici CALENDARUL ADMITERII LA LICEU pentru anul şcolar 2013-2014

A doua etapă de admitere va avea loc în perioada 17 iulie – 1 august pentru candidaţii din seria curentă, precum şi pentru cei din seriile anterioare care nu vor împlini 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2013 – 2014. În intervalul 17-22 iulie vor fi completate fişele de opţiuni de către candidaţii care nu au participat la prima repartizare şi de către cei care au rămas nerepartizaţi.

Citeşte mai mult despre CUM SE COMPLETEAZĂ FIŞA DE ADMITERE

Repartizarea computerizată a candidaţilor din etapa a doua de admitere va avea loc pe data de 25 iulie, în aceeaşi zi urmând să fie afişate listele la şcoli şi licee. Candidaţii repartizaţi vor putea depune dosarele de înscriere la licee în zilele de 25 şi 26 iulie. Pe 26 iulie, liceele vor transmite situaţia locurilor rămase libere în urma neînscrierii candidaţilor admişi în cadrul celor două etape, iar în intervalul 29 iulie – 1 august vor fi rezolvate, de către comisia judeţeană de admitere, situaţiile speciale, respectiv cele privind candidaţii care nu şi-au depus dosarele de înscriere în termen şi cei care nu au participat la primele două etape.

În cea de-a treia etapă de admitere la liceu, repartizarea computerizată va avea loc în zilele de 5 şi 6 august, pentru elevii care nu au participat la nicio repartizare, care nu au fost repartizaţi în etapele anterioare, care nu s-au înscris în perioada prevăzută de metodologie sau cei care şi-au încheiat situaţia şcolară mai târziu.

DailyBusiness
Bolojan promite sprijin pentru peste 400 de persoane afectate de explozia din Rahova: 45 de locuințe sunt asigurate
Spynews
Explozia de la blocul de pe Calea Rahovei ar fi fost provocată de o acumulare de gaze. Cineva ar fi dat drumul la alimentare la o zi după ce a fost oprită
Fanatik.ro
Adevăratul motiv pentru care Denis Alibec a răbufnit la adresa suporterilor FCSB: „Vorbea urât și la vestiare!”
Capital.ro
Gabriela Firea e în culmea fericirii. I s-a împlinit un mare vis: Bine ai venit în familia noastră, o rugăciune către Dumnezeu!
Playtech.ro
Care este banda pe care trebuie să stea maşina pentru a întoarce corect în sensul giratoriu?
Adevarul
Un șofer a murit carbonizat în propria mașină: designul „modern” al ușilor a împiedicat salvarea
wowbiz.ro
Durere fără margini la Curtea de Argeș. Femeia ucisă pe trecerea de pietoni din Berceni a fost înmormântată. Imaginile cu băiatul cel mare sunt sfâșietoare: „O aștepta să vină la școală…”
Economica.net
Ce se va întâmpla cu preţurile - Anunţ pentru toţi românii
Prosport.ro
Imaginile cu legendara femeie din ring, considerate „prea hot pentru internet”
kanald.ro
Tragedie în Piatra Craiului! O femeie de 29 de ani a murit după ce a căzut 300 de metri de pe un versant abrupt
Cancan.ro
Ce posta Vasilica Enache înainte să fie ucisă în Rahova! Mesajul premonitoriu: 'Când murim…'
iamsport.ro
Victor Angelescu a spus cine sunt cele 3 rivale ale Rapidului la câștigarea SuperLigii: ”Vreau titlul și Cupa României!”
MediaFlux
Foștii coasigurați pot beneficia de servicii medicale gratuite
stirilekanald.ro
„Probabil, cu această ocazie, se vor face controale masive”. Ipoteze în cazul exploziei de pe Calea Rahovei
substantial.ro
Când sunt Moșii de toamnă în 2025