România va avea prima fabrică de hârtie specială care va înlocui ambalajele de plastic. Investiția de 75 de miliioane de euro va crea 200 de locuri de muncă

Prima fabrică de hârtie specială pentru ambalajele care vor înlocui pungile de plastic, ca urmare a impunerilor UE, va fi construită la Giurgiu. Afaceristul Vladimit Cohn investește 75 de milioane de euro în fabrica de hârtie care va crea 200 de locuri de muncă.
Alina Costache
13 nov. 2024, 08:51
România va avea prima fabrică de hârtie specială care va înlocui ambalajele de plastic. Investiția de 75 de miliioane de euro va crea 200 de locuri de muncă
Prima fabrică de hârtie specială din țară se construiește la Giurgiu

Fabrica de hârtie specială care va înlocui pungile de plastic din retail va fi construită la Giurgiu, iar producția va începe din 25 noiembrie 2025, potrivit lui Vladimir Cohn, afaceristul care va ridica fabrica, scrie Economica.net.

Potrivit antreprenorului, în următoarea perioadă va începe campania de angajări, fiind nevoie de 100 de angajați cu înaltă calificare pentru începerea producției. Caând va ajunge la capacitate maximă, fabrica va crea aproximativ 200 de locuri de muncă.

„Pornirea fabricii de hârtie va necesita un minimum de 100 de persoane foarte bine calificate: IT-isti, ingineri mecanici, energeticeni, operatori.  Pe parcursul următoarelor șase luni un număr de circa 100 de persoane vor fi angajate . La 1 ianuarie 2025 vom organiza întâlniri în zona Giurgiu cu persoane interesate și calificate să solicite poziții din schema de funcționare”, a declarat Vladimir Cohn, pentru sursa citată.

Citește și: Compania din România care impune patru zile de lucru pe săptămână, dar cu reducerea salariilor

Conform afaceristului, investiția în construcția fabricii va ajunge la suma de 75 de milioane de euro, iar costurile de întreținere se vor ridica la aprozimativ 5 milioane de euro.

„Fabrica este proiectată să producă hârtie tip kraft pentru fabricarea pungilor din comerțul de retail și e-commerce, pentru înlocuirea plasticului din activitatea de retail sau reambalare. Producția a fost proiectată la circa 120.000 de tone pe an, cu începere de la 30 noiembrie 2025”, a mai explicat Cohn.

Potrivit lui Cohn, cea mai mare parte a producției va merge către export, deoarece „piața locală nu are suficiente resurse de transformare a hârtiei în pungi”.

Inițiativa antreprenorului român reprezintă un factor important pentru economia țării, în condițiile în care, în acest moment, majoritatea pungilor de hârtie menite să le înlocuiască pe cele din plastic provin din import.

Un lucru îmbucurător este acela că țara noastră nu duce lipsă de materie primă pentru fabricarea hârtiei speciale.

„Maculatura, materia noastră de bază, este colectată foarte eficient în toată România. Programele definitivate de Agentiile de mediu împreună cu comisia de mediu din Parlament sunt foarte eficiente și problema asigurării de materii prime nu există la nivelul nostru de producție”, a explicat Vladimir Cohn.

Citește și: Românii plătesc peste 100 de euro în plus decât francezii pentru rata aceluiaşi credit ipotecar. Mugur Isărescu anunţă când va fi redusă dobânda cheie

Fabrică de hârtie specială la Giurgiu

Cohn a dezvăluit că a ales Giurgiu, un oraș puternic afectat după căderea industriei comuniste, în urma unei analize aprofundate.

„O cercetare în jurul orașului București a indicat Giurgiu ca o locație potrivită, cu disponibiltate de terenuri, alimentare cu electricitate și gaze naturale, proximitate de București, Portul Giurgiu fiind relativ bine echipat pentru transport de produse finite”, a declarat industriașul.

Totodată, spune Cohn, el a primit sprijin atât din partea autorităților locale, cât și a parlamentarilor, din acest punct de vedere.

„Autoritățile locale , în frunte cu Primăria, au adoptat o politică a  brațelor deschise pentru investiții noi în Giurgiu. Împreună cu  domnul deputat Alexandru Andrei au fost disponibili în regim de 24/7 solicitărilor noastre, fiind de ajutor în rezolvarea unor probleme birocratice, rămase din anii din urmă”, a punctat Vladimir Cohn.

DailyBusiness
VIDEO ALERTĂ pe Aeroportul Băneasa. Un avion de mic dimensiuni a ieșit de pe pista de aterizare. Traficul aerian a fost blocat
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
Liderul Peluzei Nord îi dă interzis lui Louis Munteanu la FCSB: “Cu asta am spus tot!”. Ce crede despre venirea lui Florin Cernat ca director sportiv
Capital.ro
Călin Georgescu a luat decizia. Anunț despre alegerile pentru Primăria Capitalei din 7 decembrie
Playtech.ro
Când intră pensiile pe card, în noiembrie? Data la care ajung poștaşii
Adevarul
Când crește valoarea tichetelor de masă în România și cine beneficiază de majorare
wowbiz.ro
BREAKING NEWS! Accident CUMPLIT! Un autocar cu 50 de pasageri s-a răsturnat într-o prăpastie. Toți erau studenți
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
,,Nu mai rezist, salvați-mă!” Ultimele cuvinte ale lui Octav, românul care a murit în Italia, după ce a rămas blocat sub dărâmăturile turnului medieval Torre dei Conti
iamsport.ro
Clubul din SuperLiga vizat de investiția lui Rinat Ahmetov rupe tăcerea! Ucraineanul are o avere de aproape 8 miliarde de euro
MediaFlux
Cine este Octav Stroici, românul mort în urma prăbușirii turnului din Roma. Bărbatul era din Suceava și mai avea un an până la pensie. Ultimele sale cuvinte
stirilekanald.ro
Tensiuni la granița României cu Ucraina! Avioane F-16 și Eurofighter, ridicate de urgență
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai