Marcel Prodan, urmărit penal de DNA. Are interdicţie de a părăsi localitatea de domiciliu

Procurorii DNA au început urmărirea penală în cazul lui Marcel Prodan, managerul Alexandrei Stan, sub acuzaţia de şantaj. Bărbatul a primit interdicţia de a părăsi localitatea de domiciliu pentru 30 de zile.
Iulian Tudor
25 iun. 2013, 12:12
Marcel Prodan, urmărit penal de DNA. Are interdicţie de a părăsi localitatea de domiciliu

Potrivit unui comunicat transmis marţi de DNA, din rezoluţia de începere a urmăririi penale întocmită de procurori reiese că în data de 15 iunie Marcel Prodan a lovit-o pe Alexandra Stan pentru a o determina să renunţe la peste 40.000 de euro, bani pe care artista îi pretindea pentru prestaţiile sale, potrivit Mediafax.

„Această sumă ar fi trebuit să fie achitată părţii vătămate în baza unui contract comercial încheiat cu SC Maan Music Studio SRL”, se menţionează în comunicatul DNA.

În aceste condiţii, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Constanţa au început urmărirea penală în cazul lui Marcel Prodan, administrator al SC Maan Music Studio SRL, pentru şantaj. Totodată, a fost declanşată urmărirea penală şi în cazul SC Maan Music Studio SRL.

Marcel Prodan a fost audiat, marţi, la DNA Constanţa, iar procurorii anticorupţie i-au adus la cunoştinţă acuzaţiile. Totodată, procurorii au dispus în cazul lui prodan interdicţia de a părăsi localitatea de domiciliu pentru 30 de zile.

Cântăreaţa Alexandra Stan a fost internată, săptămâna trecută, la spitalul din Medgidia, după ce a fost bătută de managerul ei artistic, Marcel Prodan.

Vineri, 21 iunie, cântăreaţa a fost externată, spunând, la ieşirea din spital, că este „slăbită, dar veselă”. „Aşteptăm rezultatul tomografiei de ieri (joi – n.r.) şi urmează să mai fac investigaţii medicale, dar în Constanţa. Acum mă duc acasă, la ai mei. O să stau câteva zile, mă relaxez, după care trebuie să mă apuc de treabă, să intru în studio, că a venit vara”, afirma artista, precizând că nu ştie dacă va mai cânta piesele care au consacrat-o.

„Trebuie să aşteptăm să se soluţioneze problema pe cale legală, dar sunt pregătiră să o iau de la zero”, mai spunea Alexandra Stan.

Alexandra Stan le-a mulţumit fanilor pentru suportul moral, dar şi cadrelor medicale din spital, care au ajutat-o să treacă mai uşor peste această problemă.

Artista a ajuns la spital cu echimoze după ce ar fi fost bătută de Marcel Prodan. Cei doi au fost găsiţi pe marginea unui drum naţional din Constanţa de către un echipaj al Serviciului Poliţiei Rutiere, care a transportat-o pe cântăreaţă la spital.

Avocatul Alexandrei Stan a depus, în urmă cu o săptămână, o plângere penală la Parchetul Judecătoriei Constanţa împotriva managerului ei artistic, Marcel Prodan, pentru şantaj. În plângerea respectivă, Alexandra Stan îl acuză pe Marcel Prodan că în zilele de 14 şi 15 iunie a ameninţat-o şi a lovit-o pentru a o determina să renunţe la pretenţiile materiale solicitate ca urmare a prestaţiilor sale artistice şi încasate de societatea al cărei administrator este bărbatul.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
O clădire de șapte etaje s-a prăbușit în Istanbul! O mulțime de persoane, inclusiv copii, au rămas blocate sub ruine
Fanatik.ro
El este șoferul microbuzului în care a murit maseurul lui Dinamo 2. Nicolae Zgondoiu a fost identificat de FANATIK. Văduva lui Constantin Covaciu recunoaște un detaliu tulburător
Capital.ro
Un apartament cumpărat în București cu 95.000 de euro i-a surprins pe străini: ce i-a șocat când au văzut imaginea
Playtech.ro
Curent mai scump din această toamnă. Cât vom plăti în plus pentru 100 sau 300 kWh consumați
Adevarul
Apartamentul de 95.000 de euro într-un „bloc comunist” din Capitală i-a uimit pe străini. „Poate ar trebui să mă mut în România”
wowbiz.ro
Cățelușul Valentinei este încă dispărut. Sora tinerei face apel la oameni pentru a-l găsi: „Înainte de…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mihaela Grădinariu s-a stins din viață la doar câteva ore după tatăl ei
iamsport.ro
A văzut imaginile cu Ian și a explodat în direct: ”Spectacolul trebuia întrerupt în secunda unu! Cea mai mare rușine”
MediaFlux
Lovitură pentru Luca Niculescu! Premierul desemnat ar putea renunța la mandat
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte