Noi reguli la RAR. Motivul pentru care șoferii ar putea fi refuzați la inspecția programată

Registrul Auto Român (RAR) atrage atenția șoferilor asupra importanței de a se prezenta cu vehicule curate la inspecțiile programate. Conducerea RAR le cere șoferilor să se prezinte la control cu mașinile curate, în caz contrar acest lucru putând duce chiar și la reprogramarea vizitei.
Filip Stan
19 nov. 2024, 08:44
Noi reguli la RAR. Motivul pentru care șoferii ar putea fi refuzați la inspecția programată

Curățenia vehiculului atunci când este dus la RAR este esențială, atrage atenția conducerea Registrului Auto Român. Conducerea RAR subliniază că este nevoie de o mașină curată pentru desfășurarea corespunzătoare a verificărilor tehnice. Autovehiculele acoperite de murdărie sau încărcate excesiv pot împiedica examinarea unor componente esențiale, cum ar fi caroseria, articulațiile roților, parbrizul sau starea anvelopelor, atrag atenția cei de la RAR.

Citește și: Noi metode de plată pentru rovinietă. Categoriile de șoferi vizate

În aceste cazuri, inspectorii pot solicita șoferilor să curețe vehiculul și să revină ulterior pentru inspecție, adică o nouă programare.

”Cu mașinile curate…
Facem constant eforturi pentru ca vizita voastră la RAR să se desfășoare în condiții cât mai bune și știm cât de important este timpul pe care trebuie să-l dedicați parcurgerii unei anumite proceduri. Vă solicităm să ne sprijiniți în acest demers și să vă reamintiți că autovehiculul cu care veniți la o reprezentanță RAR trebuie să fie spălat și curățat, să nu aibă depozitate în interior substanțe periculoase sau obiecte voluminoase care îngreunează accesul.

Credem că această atitudine este o formă de respect față de colegii noștri care preiau mașina pentru verificări, dar nu este singurul argument. După cum știți, pentru anumite servicii este necesară verificarea stării tehnice a vehiculului, iar un grad ridicat de murdărie poate duce la scăderea vizibilității asupra unor elemente de caroserie corodate excesiv sau a unor componente ale articulațiilor roților, dar poate masca și un parbriz fisurat sau uzura în exces a anvelopelor etc. Astfel, colegii noștri vor pierde timp pentru curățarea respectivelor elemente pe care urmează să le inspecteze sau, în ultimă instanță, vă pot solicita să mergeți să spălați autovehiculul și să reveniți pentru continuarea procedurilor.

Citește și: Codul Rutier 2024. Enigma sensului giratoriu: banda care are întotdeauna prioritate. Regula pe care majoritatea șoferilor nu o respectă

Vă reamintim și că ora înscrisă pe biletul de programare reprezintă momentul la care vi se permite accesul în curtea RAR și nu ora la care va fi efectuată procedura solicitată. Din acest motiv vă rugăm să nu veniți mai devreme.

Timpul scurs până la momentul în care un inginer va prelua vehiculul poate fi mai lung decât ne dorim, dar apar frecvent situații în care trebuie să verificăm mai în detaliu unele aspecte legate de o mașină: serii dificil de identificat din cauza coroziunii, autovehicule identificate în diverse baze de date la care are acces instituția noastră etc. Toate acestea pot duce la încetinirea fluxului operațional”, au transmis inspectorii RAR pe pagina de Facebook a instituției.

DailyBusiness
Încă un trend ucigaş ia amploare în mediul online. „Mukbang”, fascinaţia pentru cantităţile uriaşe de mâncare
Spynews
Schimbare de ultimă oră la Teatrul Național de Operetă! Ce a decis ministrul Culturii | SURSE
Fanatik.ro
Afacerea de 50 milioane de euro a lui Gigi Nețoiu: „O vinde pe banii ăștia!”
Capital.ro
România a pierdut o legendă. Teatrul Naţional a anunțat decesul. A fost o stea de nivel internațional
Playtech.ro
Provocarea celor 15 secunde. Găseşte trei diferenţe între imaginile de toamnă
Adevarul
O expresie fără sens a cucerit generația Alpha: „6-7! este ca o plagă, un virus care le-a acaparat mințile”
wowbiz.ro
BREAKING NEWS! A fost ucis pe loc! Autocar plin cu suporteri, atacat pe autostradă
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
Prosport.ro
FOTO. Sabalenka și Badosa, în costum de baie, au încins imaginația fanilor
kanald.ro
O femeie a fost lovită mortal de o mașină, în Teleorman. Nu a mai avut nicio șansă
Cancan.ro
Ce s-a găsit în apartamentul Vasilicăi Enache, avocata moartă în explozia din Rahova. OBIECTUL care dă ancheta peste cap!
iamsport.ro
Wow! Bernadette Szocs a explicat motivul pentru care nu vrea să-și facă un iubit
MediaFlux
Se introduce serviciul militar voluntar, pe timp de pace, în România. Legea, votată în Camera Deputaților! Care sunt condițiile
stirilekanald.ro
De ce s-a anulat întâlnirea dintre Trump și Putin de la Budapesta. Duș rece pentru președintele SUA
substantial.ro
Igiena blănii la pisica senior – Ce schimbări apar şi cum le gestionezi