Iohannis a promulgat legea, pensiile încasate ilegal nu se confiscă, sumele nu se restituie la stat

Sumele încasate necuvenit cu titlu de pensie şi indemnizaţie pentru însoţitor nu se recuperează, potrivit unei legi promulgate marți de Klaus Iohannis.
Filip Stan
19 nov. 2024, 12:37
Iohannis a promulgat legea, pensiile încasate ilegal nu se confiscă, sumele nu se restituie la stat

Pensiile calculate greşit nu atrag consecinţe pecuniare pentru seniorii care au beneficiat de bani în plus după recalculare pe care nu îi meritau. Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea potrivit căreia nu se recuperează sumele încasate necuvenit cu titlu de pensie, indemnizaţie socială pentru pensionari şi indemnizaţie pentru însoţitor, transmite Agerpres.

Actul normativ vizează asigurarea unei forme de protecţie a pensionarilor, indiferent de categoria de pensie de care aceştia beneficiază, în situaţia emiterii unor decizii de recuperare a sumelor plătite necuvenit ulterior datei de 1 octombrie 2014, precum şi sub condiţia nereţinerii culpei beneficiarilor în raport cu modul de generare a debitului. Astfel, pensiile calculate greşit în favoarea seniorilor rămân fără urmări, statul nu va recupera banii pierduţi pe propriile greşeli.

Pensii 2024. Scandal uriaş, ministrul Muncii bate cu pumnul în masă: „Banii să ajungă la seniori până în decembrie”

„Prin derogare de la prevederile Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, debitele constituite sau care urmează a fi
constituite în sarcina beneficiarilor sistemului public de pensii, reprezentând sume încasate necuvenit cu titlu de pensie, indemnizaţie socială pentru pensionari şi indemnizaţie pentru însoţitor, nu se recuperează”, prevede legea.

Scutirea de la plata acestor debite se aplică indiferent de pensiile de care beneficiază sau a beneficiat pensionarul la momentul constatării existenţei debitelor.

Pensii decembrie 2024. Cine sunt românii care ar putea lua două PENSII, „task force” înainte de Crăciun

Debitele care au drept cauză culpa debitorului, cum ar fi folosirea de către acesta a unor documente eliberate cu nerespectarea legii, declararea de către acesta a unor date neconforme realităţii, care au avut drept urmare stabilirea eronată a pensiei, nerespectarea obligaţiilor care revin, potrivit legii, pensionarilor, inclusiv cele referitoare la cumulul pensiei cu venituri salariale, asimilate salariilor sau, după caz, cu venituri din activităţi independente, nu fac obiectul scutirii de la plată, conform prevederilor prezentei legi.

Legea intră în vigoare la data de întâi a lunii următoare datei publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Primă la înfrângere! Premieră mondială în fotbalul românesc. Fanatik dezvăluie un caz halucinant: explicații și amenințări. „Mă ocup de tine!” Exclusiv
Capital.ro
Când trebuie montate anvelopele de iarnă? Șoferii riscă amenzi de până la 4.325 de lei
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT