Nicolae Ciucă crede că George Simion l-ar bate pe Marcel Ciolacu în turul doi: „Este foarte posibil ca într-o confruntare finală să existe surprize”

Nicolae Ciucă susține că liderul AUR, George Simion, ar ieși învingător într-o eventuală confruntare cu premierul Marcel Ciolacu în turul doi al alegerilor prezidențiale. De asemenea, vorbește despre faptul că retragerea lui Ludovic Orban și susținerea Elenei Lasconi nu va avea un efect notabil în cursa pentru fotoliul de la Cotroceni.
Mircea Filipescu
19 nov. 2024, 21:27
Nicolae Ciucă crede că George Simion l-ar bate pe Marcel Ciolacu în turul doi: „Este foarte posibil ca într-o confruntare finală să existe surprize”

Nicolae Ciucă, președintele PNL și candidat al formațiunii la alegerile prezidențiale a participat marți la un interviu pe care l-a susținut la televiziunea Digi24, în care a vorbit despre planurile partidului referitoare la viitoarea guvernare, precum și despre situația politică din țară, în contextul alegerilor de duminică.

Nicolae Ciucă susține că George Simion i-ar provoca surprize lui Marcel Ciolacu

În legătură cu un eventual tur doi Marcel Ciolacu, pe care Nicolae Ciucă îl vede singurul mod în care candidatul PSD poate câștiga alegerile prezidențiale, președintele Senatului a spus că s-ar putea să fie o surpriză și în acest caz, în care George Simion să-l învingă pe premier.

„Constructul de a aduce în turul doi pe George Simion este singura posibilitate ca Marcel Ciolacu să câștige alegerile, deși este foarte posibil să nu se mai repete scenariul din 2000. S-a plecat de la scenariul din 2000 în care s-a ales răul cel mai mic, și atunci vreau să le spun susținătorilor PSD, inclusiv membrilor PSD, că George Simion nu este Vadim Tudor și este foarte posibil ca într-o confruntare finală să existe surprize, motiv pentru care apelul la o gândire cât se poate de rațională, cât se poate de utilă, și eu cred în această gândire reală a cetățenilor României, să vadă care sunt consecințele unui astfel de vot și să înțeleagă că în momentul de față există un singur partid care să se bată cu binomul PSD-AUR.”, a susținut Nicolae Ciucă.

Citește și : Marcel Ciolacu a ținut o ședință secretă cu liderii PSD din teritoriu: „Pe mine mă duce ficatul! Sunt hotărât să lupt până la capăt”

De asemenea, președintele Senatului a abordat și retragerea lui Ludovic Orban din cursa pentru fotoliul de la Cotroceni și susținerea Elenei Lasconi de către candidatul Forței Dreptei, pe care o vede ca fiind lipsită de vreun beneficiu pentru candidata USR.

Citește și : Ludovic Orban s-a retras din cursa pentru prezidențiale, dar rămâne pe buletinul de vot: „Mâine, dacă îşi schimbă opinia, poate să participe în continuare la alegeri”

„Mie îmi pare rău pentru modul în care a ieșit domnul Ludovic Orban din politică, este regretabil pentru că a avut o ieșire cât se poate de neplăcută față de PNL, care l-a pus pe un piedestal în politica din România. Ne aducem aminte că Ludovic Orban a încercat după plecarea din PNL să constituie o alianță cu USR și cu PMP, care nu a obținut la alegerile locale mai mult de 8%. În momentul de față, în care dumnealui se retrage din competiție, o retragere care rămâne pe buletinul de vot, nu cred că va aduce vreun beneficiu doamnei Lasconi. Cred că era cât se poate de firesc să fi stat la masă, să fi avut un dialog”, a mai precizat președintele PNL.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT