Ce școli vor avea orar modificat luni, după alegeri. Nicio școală nu va fi închisă în întregime

Elevii din 91 de școli din București, în care vor fi secții de votare, vor avea orarul modificat luni, după primul tur al alegerilor prezidențiale 2024. Nicio școală nu va fi închisă în întregime după alegerile prezidenţiale care vor avea loc duminică, a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB), Elena Ştefan.
Filip Stan
22 nov. 2024, 14:51
Ce școli vor avea orar modificat luni, după alegeri. Nicio școală nu va fi închisă în întregime

Peste 90 de școli din Bucureşti în care vor fi amenajate secţii de votare vor avea orarul modificat luni, iar anumite clase nu vor face cursuri cu prezență fizică. Nicio școală nu va fi închisă în întregime luni, 25 noiembrie, după primul tur al alegerilor prezidențiale. Pentru anumite clase va fi declarată ora de începere a cursurilor, va fi modificată durata orelor sau a pauzelor, iar unii elevi vor face școală online.

„Avem modificări de program, cele mai multe pentru ziua de luni şi suspendări parţiale. Nu avem nicio suspendare la nivelul întregii unităţi”, a precizat Elena Ştefan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB).

Citește și: ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024. Sondaj Verifield: Ciolacu – 24,5%, Lasconi şi Simion, la egalitate, cu 19% / Sondaj CIRA – Ciolacu – 26 %, Simion – 16,8%, Ciucă – 16,3%

Potrivit unei centralizări a Edupedu.ro, în Sectorul 1 sunt amenajate secţii de votare în 43 de unităţi de învăţământ preuniversitar. Luni, şapte unităţi de învăţământ îşi vor modifica programul şcolar – decalarea orei de începere a cursurilor, modificarea duratei orei sau pauzei, iar alte şapte îşi vor suspenda cursurile cu prezenţă fizică la nivelul unor grupe sau formaţiuni de studiu.

În Sectorul 2 sunt amenajate secţii de votare în 53 de unităţi de învăţământ preuniversitar. Patru unităţi de învăţământ îşi vor modifica programul şcolar luni prin decalarea orei de începere a cursurilor, modificarea duratei orei sau pauzei.

În Sectorul 3 sunt amenajate secţii de votare în 37 de unităţi de învăţământ preuniversitar:

* 15 unităţi de învăţământ îşi vor modifica programul şcolar în zilele de vineri şi luni, prin decalarea orei de începere a cursurilor, modificarea duratei orei, pauzei;

* 13 unităţi de învăţământ îşi vor modifica programul şcolar luni – va fi decalată ora de începere a cursurilor, modificată durata orei, pauzei;

* patru unităţi de învăţământ îşi vor suspenda cursurile cu prezenţă fizică la nivelul unor grupe sau formaţiuni de studiu, luni;

* o unitate de învăţământ îşi va modifica programul şcolar vineri – decalarea orei de începere a cursurilor, modificarea duratei orei/pauzei, iar luni îşi va suspenda cursurile cu prezenţă fizică la nivelul unor grupe sau formaţiuni de studiu;

* o unitate de învăţământ îşi va modifica programul şcolar vineri – decalarea orei de începere a cursurilor, modificarea duratei orei/pauzei, iar luni îşi va modifica programul şcolar – decalarea orei de începere a cursurilor, modificarea duratei orei/pauzei şi va suspenda cursurile cu prezenţă fizică la nivelul unor grupe sau formaţiuni de studiu;

Citește și: Liviu Dragnea spune că îl va vota pe Nicolae Ciucă. ”Tot sistemul lucrează ca Simion să fie împins în turul 2”

În Sectorul 4 sunt amenajate secţii de votare în 34 de unităţi de învăţământ preuniversitar – 12 îşi vor modifica programul şcolar luni – decalarea orei de începere a cursurilor, modificarea duratei orei/pauzei.

În Sectorul 5 sunt amenajate secţii de votare în 17 de unităţi de învăţământ preuniversitar:

* două unităţi de învăţământ îşi vor modifica programul şcolar vineri – decalarea orei de începere a cursurilor, modificarea duratei orei/pauzei;

* şapte unităţi de învăţământ îşi vor modifica programul şcolar în zilele de vineri şi luni – decalarea orei de începere a cursurilor, modificarea duratei orei/pauzei;

* opt unităţi de învăţământ îşi vor modifica programul şcolar luni – decalarea orei de începere a cursurilor, modificarea duratei orei/pauzei.

În Sectorul 6 sunt amenajate secţii de votare în 41 de unităţi de învăţământ preuniversitar:

* două unităţi de învăţământ îşi vor modifica programul şcolar vineri – decalarea orei de începere a cursurilor, modificarea duratei orei/pauzei;

* cinci unităţi de învăţământ îşi vor modifica programul şcolar în zilele de vineri şi luni – decalarea orei de începere a cursurilor, modificarea duratei orei/pauzei;

* opt unităţi de învăţământ îşi vor modifica programul şcolar luni decalarea orei de începere a cursurilor, modificarea duratei orei/pauzei.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
O mașină a intrat pe trotuar, în Brașov, și a lovit un grup de pietoni. Două persoane au murit
Fanatik.ro
David Popovici, prima reacţie după calificarea în finală la 100 de metri liber cu record: „Am destule rezerve, dar cu el mă bat! O să îmi pună probleme”
Capital.ro
Se schimbă regulile pentru proprietari: lucrările pe care le poți face fără autorizație
Playtech.ro
De ce Wi-Fi-ul hotelului poate fi mai periculos decât internetul mobil. Ce date nu ar trebui să introduci
Adevarul
SURSE Noua Lege a salarizării, negociată în mai multe variante. Sindicatele cer 8 miliarde pentru Educație și 2 miliarde pentru Sănătate
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Imagini șocante pe un drum din Tulcea! Un copil a căzut dintr-o dubă aflată în mers și a ajuns în mijlocul șoselei, chiar în fața unui TIR
iamsport.ro
BREAKING | Fostul atacant din SuperLiga, la un de a semna cu FCSB! Detaliile unei reveniri neașteptate
MediaFlux
Penalizări pentru cei care ies la pensie. Câți bani se opresc de la pensionari în 2026
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat