Opiniile controversate despre educație ale candidatului TikTok Călin Georgescu: ”Lucian Blaga este unul din principalii interziși în România / Singura știință este Iisus Hristos”

Promovarea intensă a lui Călin Georgescu pe TikTok a inclus, pe lângă melodii și enunțuri electorale simple și directe, mai multe afirmații cel puțin controversate despre educație și știință.
Irina Dumitrescu
25 nov. 2024, 23:15
Opiniile controversate despre educație ale candidatului TikTok Călin Georgescu: ”Lucian Blaga este unul din principalii interziși în România / Singura știință este Iisus Hristos”

Ascensiunea uriașă a lui Călin Georgescu – de la un simplu candidat ”de pluton” la câștigătorul turului 1 al cursei pentru Cotroceni – a fost explicată, în parte, de promovarea masivă pe rețeaua de socializare TikTok. Această promovare a inclus și mai multe afirmații ale lui Georgescu, despre educație și știință, care sunt considerate cel puțin controversate.

Platforma edupedu, specializată în probleme privind învățământul din România, a centralizat cele mai bizare declarații făcute de Călin Georgescu, care, la o analiză sumară, nu au suport în realitate sau se sprijină pe argumente discutabile.

La capitolul limba și literatura română de pildă, Georgescu a spus, la podcastul vloggerului Gojira, că mari nume ale literaturii române nu mai sunt predate în școli.

”Gândiți-vă că Lucian Blaga este unul din principalii interziși în România. Deci «nu vreau să sfărâm corola de minuni a lumii» – este esențial! [Moderatorul întreabă: Unde este interzis?] Lucian Blaga, dacă dumneavoastră îmi demonstrați că este predat în școli… Nu există așa ceva. Mihai Eminescu, Lucian Blaga, Octavian Goga, Coșbuc. Este închis subiectul”, a spus Georgescu, într-un clip cu peste 304.000 de vizualizări și 36.000 de aprecieri pe TikTok, postat cu câteva zile înainte de turul 1 al prezidențialelor.

Citește și Protest la Universitate după primul tur al alegerilor: „TikTok, TikTok, ne-ai prostit de tot”

Edupedu îl contrazice însă pe Georgescu. Lucian Blaga este în programa școlară pentru liceu, Mihai Eminescu este parte integrantă a programei gimnaziale și liceale, iar George Coșbuc și Octavian Goga sunt, de asemenea, incluși în manuale și abordați de profesorii de limba și literatura română la ore.

Călin Georgescu a vorbit și despre faptul că în școală s-ar pune prea mult accent pe științele exacte, în defavoarea Istoriei și Geografiei. ”Dacă dumneavoastră vreți să vă faceți muzician, de ce trebuie eu să te îndop cu matematica și fizica? Și nu numai asta, te mai pun să dai și test, și bacalaureat, și examen. Dar unde? Toate la matematică și fizică. Dar de ce să nu dea din Istoria românilor, de ce să nu dea din Geografia țării, că habar n-au de geografie, nici nu știu pe unde sunt apele. Am văzut la studenții mei, am întrebat odată de Dunăre. Au cunoștințe primare, pentru că în liceu nu mai există, și asta este baza și fundamentul pentru viitorii tineri”, a spus candidatul clasat pe primul loc, duminică, la prezidențiale.

Edupedu precizează însă că Istoria și Geografia sunt discipline obligatorii până la clasa a XII-a, pentru fiecare profil și specializare, fiind chiar discipline de bacalaureat pentru anumite profiluri.

Călin Georgescu, despre Covid: ”N-a fost văzut niciun virus. Nu există”

Tot la podcastul lui Gojira, Georgescu a negat existența virusului Covid, susținând și că ”singura știință care este în această lume este Iisus Hristos”.

”Căzutul în genunchi înseamnă că toată lumea a acceptat că există Covid. Nu există nimica, n-a fost văzut niciun virus. Nu există, nu l-a văzut nimeni niciodată. Nu există așa ceva. (…) Chestia este așa. A venit Dumnezeu și a zis: ‘băi, băieți, eu când l-am făcut pe om am greșit. Mi-a scăpat chestia asta cu imunitatea. Mi-a scăpat, n-am fost atent atuncea când… și atuncea vă rog pe voi, pe doctorii ăștia, să inventați o injecție ceva ca să întăriți imunitatea’. Nu există așa ceva. Drept dovadă că toate aceste demersuri au fost făcute din punere politică. Singura știință care este în această lume este Iisus Hristos. Singura și unica, nu există altă știință”.

Citește și George Simion îl susţine pe Călin Georgescu în turul II, Diana Şoşoacă vrea funcţia de premier

DailyBusiness
Cinci membri ai echipajului, salvați, după ce un elicopter și un avion de vânătoare ale Marinei SUA s-au prăbușit în Marea Chinei de Sud
Spynews
Halloween 2025: Idei de costume, decorațiuni și cum să organizezi o astfel de petrecere acasă
Fanatik.ro
Motivul pentru care patronul firmei acuzate că a rupt sigiliul la blocul din Rahova a fost chemat în instanță. Ce tranzacție a făcut cu o companie aflată în insolvență
Capital.ro
Adevărul despre apariția lui Călin Georgescu. Traian Băsescu l-a „citit” instant: Încerca de atunci să-și facă loc
Playtech.ro
Calendar plăți noiembrie 2025. Când se virează pensiile, indemnizațiile de creștere copil și ajutoarele
Adevarul
Brutar celebru: Pâinea ținută în frigider se învechește de trei ori mai repede. Cum recomandă să o depozităm
wowbiz.ro
AVEM PRIMA REACȚIE a lui Irinel Columbeanu după ce Monica Gabor s-a întors în România: „Nici nu m-a...”
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea, irezistibilă în noua reclamă! S-a încins atmosfera când a apărut în costum de baie
kanald.ro
A murit tatăl lui Andrei Ștefănescu! „Dumnezeu să te odihnească, eroul meu!”
Cancan.ro
Ce a făcut mulțimea când Principesa Margareta și Principele Radu au ajuns la sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului
iamsport.ro
Uluitor! ”Singurul reproș” al lui Prunea pentru Gâlcă după victoria clară a Rapidului: ”De ce nu?”
MediaFlux
Bani în plus la pensie. Aproape un milion de vârstnici sunt beneficiari
stirilekanald.ro
Câtă durere! Alina a murit în urma unei crize de astm bronșic. Tânăra de 30 de ani era mama unei fetițe de 7 ani: „Oamenii ca ea nu se uită ușor”
substantial.ro
Confidențialitate și profesionalism în activitatea unui detectiv Timișoara