Cele mai frumoase tradiții și obiceiuri de Sfântul Andrei 2024. Când trebuie să pui busoic sub pernă, de fapt, ca să-ți visezi ursitul

Sâmbătă, 30 noiembrie 2024, este sărbătoare mare în calendarul creștin ortodox. Este cruce roșie. Ce tradiții și obiceiuri sunt de Sfântul Andrei, când se pune busuoic sub pernă, de fapt?
Irina Dumitrescu
28 nov. 2024, 12:10
Cele mai frumoase tradiții și obiceiuri de Sfântul Andrei 2024. Când trebuie să pui busoic sub pernă, de fapt, ca să-ți visezi ursitul

Sărbătoarea Sfântului Andrei, notată în calendar pe data de 30 noiembrie, este una dintre cele mai importante pentru ortodocși, marcând atât începutul iernii simbolice, cât și momentul în care tradițiile populare românești ies la lumină. Pentru această zi de mare sărbătoare există tradiții și obiceiuri ce se păstrează încă din vremuri străvechi, iar printre ele numărându-se ritualul busuiocului pus sub pernă, despre care se spune că le ajută pe fete să-și viseze ursitul.

Motivul pentru care se pune busuioc sub pernă de Sfântul Andrei

Ritualul busuiocului pus sub pernă este unul dintre cele mai populare obiceiuri de Sfântul Andrei. În noaptea de 29 spre 30 noiembrie, fetele nemăritate își pun o crenguță de busuioc sfințit sub pernă, cu credința că astfel își vor visa viitorul soț.

Busuiocul este considerat o plantă sacră în tradiția ortodoxă, fiind asociat cu puritatea, iubirea și binecuvântarea divină. Ritualul cu planta pusă sub pernă își are rădăcinile în credințele precreștine, când oamenii încercau să descifreze viitorul prin practici magice.

Pentru ca visul să se „îndeplinească”, fetele trebuie să rostească o rugăciune înainte de culcare și să se asigure că busuiocul a fost sfințit înainte la biserică.

Pe lângă busuioc, o altă tradiție de Sfântul Andrei constă în punerea grâului la încolțit. Obiceiul simbolizează fertilitatea, belșugul și norocul în noul an. Trebuie să pui grâul într-un vas cu pământ sau pe un strat de vată umedă, iar creșterea lui până la Anul Nou este interpretată ca un semn al norocului familiei în 2025.

Grâul încolțit bogat și verde indică un an prosper, în timp ce unul firav sau rar poate fi considerat un semn al dificultăților financiare. În unele zone ale României, vasul cu grâu este așezat lângă icoane sau pe masă, simbolizând protecția divină asupra casei.

Citește și Ioana Ginghină și-a împodobit casa de Crăciun. Cum arată locuința vedetei în haine de sărbătoare

Alte tradiții și obiceiuri de Sfântul Andrei 2024

În noaptea de Sfântul Andrei, una dintre cele mai interesante tradiții este „paza usturoiului”, care are rolul de a-ți proteja casa și familia de spiritele rele. Se crede că în noaptea de 29 spre 30 noiembrie, granița dintre lumi devine mai subțire, iar strigoii pot cutreiera printre oameni. Din acest motiv, bătrânii ung ușile și ferestrele cu usturoi pentru a alunga spiritele malefice.

În alte regiuni ale țării, fetele își află ursitul aruncând un ciubăr cu apă peste gard. Dacă apa lovește o poartă, alesul va veni din acea direcție. De asemenea, există obiceiul torsului de lână în noaptea de Sfântul Andrei, rostind incantații despre iubire.

Așadar, Sfântul Andrei este o sărbătoare ce îmbină spiritualitatea creștină cu moștenirea străveche a poporului român. De la busuiocul sub pernă la grâul pus la încolțit și paza usturoiului, aceste tradiții și obiceiuri arată cât de diverse sunt tradițiile noastre.

Vezi și Cel mai mare secret al lui Florin Busuioc! Cu ce se ocupă prezentatorul de la meteo înainte să intre pe post. Colega de emisie care a dat din casă: „Busu jucătorul”

DailyBusiness
Macron: Dialogul cu Putin ar trebui să aibă loc fără „prea mulți interlocutori, să fie un mandat clar”
Spynews
Top 10 cele mai sănătoase alimente din lume. Ele îți asigură aportul de vitamine de care ai nevoie
Fanatik.ro
Vedeta CSM-ului și-a făcut publică povestea de dragoste pe care o trăiește cu o colegă de echipă. Anterior, ea fusese cerută în căsătorie de un bărbat
Capital.ro
Doliu în televiziune. Marele actor a murit. Lumea l-a iubit enorm și nu va fi uitat niciodată
Playtech.ro
Răsturnare de situație în cazul Jeffrey Epstein. Un medic legist spune că nu a fost sinucidere
Adevarul
Dezbatere aprinsă despre „legarea de glie” a medicilor. „Oare nu era corect să vă faceți studiile în țara în care doreați să emigrați?”
wowbiz.ro
Imagini cumplite de la priveghiul familiei moarte în accidentul din Iași! Diana va fi înmormântată ținându-și fetița în brațe: „Dacă te-ar fi cunoscut părinții tăi…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Au apărut primele imagini de la înmormântarea afaceristului Sorin Iacob, a soției și bebelușului lor. Cei trei au fost înhumați împreună
iamsport.ro
Cristi Chivu, făcut praf de legendarul Alessandro Del Piero după declarațiile făcute de antrenorul lui Inter
MediaFlux
Cum arată și cu ce se ocupă fiul Mihaelei Rădulescu la 21 de ani. Ayan seamănă izbitor cu mama lui
stirilekanald.ro
Diana va fi înmormântată cu onoruri militare. Viitoarea mămică a murit împreună cu fetița din pântec și cu soțul afacerist, Sorin Iacob, în tragedia din Iași
Cercei pentru ținute de seară: Cum să creezi un look sofisticat