Prognoza meteo. Vreme rece în aproape toată țara săptămâna viitoare. Nu vom scăpa nici de ploi, iar la munte va ninge

Vremea va fi închisă pe parcursul săptămânii viitoare la nivelul întregii ţări, cu valori termice apropiate de cele specifice primelor zile ale lunii decembrie, uşor mai coborâte în zona montană, unde trecător vor fi ninsori şi lapoviţă, anunță ANM.
Alina Costache
01 dec. 2024, 15:48
Prognoza meteo. Vreme rece în aproape toată țara săptămâna viitoare. Nu vom scăpa nici de ploi, iar la munte va ninge

Prognoza meteo 2 decembrie. La noapte, în regiunile sudice, estice, precum şi în zonele depresionare valorile termice vor fi apropiate de cele specifice datei, cerul va fi mai mult noros, pe suprafeţe mici va ploua slab sau va fi burniţă, iar la munte, în special la altitudini mari, trecător vor fi şi ninsori şi lapoviţă. În restul teritoriului, temperaturile diurne vor fi uşor mai ridicate decât mediile climatologice, cele nocturne se vor situa în jurul acestora, iar cerul va fi variabil. Dimineaţa şi noaptea, local, se va semnala ceaţă, în special în jumătatea de nord a teritoriului. Vântul va sufla slab şi moderat, temporar cu intensificări, ziua, în sudul Banatului, Oltenia, Muntenia şi Dobrogea, cu viteze în general de 45 – 60 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între 4 şi 12 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -8 şi 3 grade, mai ridicate pe litoral spre 5 grade.

La Bucureşti, în primele două zile din luna decembrie, vremea va fi închisă şi trecător vor fi condiţii de burniţă. Vântul va sufla moderat, temporar cu intensificări ziua (viteze în general de 45 – 50 km/h). Temperatura maximă va fi de cel mult 6 grade, iar cea minimă cuprinsă între 0 şi 2 grade.

 

Prognoza meteo 2 decembrie

Vremea se va răci uşor, iar regimul termic va fi apropiat de cel specific primelor zile din luna în curs. Cerul va fi mai mult noros în regiunile sudice şi vestice şi temporar noros în rest. Izolat, va ploua slab sau va fi burniţă, iar în Munţii Banatului, Carpaţii Meridionali şi de Curbură, la altitudini în general de peste 1.300 de metri, vor fi şi fulguieli. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări pe Litoral şi în sudul Banatului. Temperaturile maxime se vor încadra între un grad şi 9 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -7 şi 3 grade, mai scăzute în depresiuni spre -12 grade, dar şi mai ridicate la malul mării până la 5 grade. Dimineaţa şi noaptea, local, se va semnala ceaţă, în special în zonele joase din jumătatea de nord a teritoriului.

În Capitală, regimul termic va fi caracterizat de valori apropiate de cele specifice primelor zile ale lunii decembrie. Cerul va fi mai mult noros şi trecător, în primele ore ale intervalului, vor fi condiţii de burniţă. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 5 – 6 grade Celsius, iar cea minimă va oscila între -2 grade şi -1 grad. Noaptea va creşte probabilitatea de formare a ceţii.

 

Prognoza meteo marți

Valorile termice nu vor avea variaţii semnificative faţă de intervalul anterior. Cerul va fi mai mult noros în regiunile sudice, estice şi în extremitatea de nord-vest, iar noaptea pe arii extinse în zonele joase. În restul intervalului şi al zonelor cerul va fi variabil. Pe arii restrânse va ploua slab sau va fi burniţă. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între un grad şi 9 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -11 grade, în depresiunile din estul Transilvaniei, şi 4 grade pe Litoral. Local, mai ales dimineaţa şi noaptea, se va forma ceaţă.

În Bucureşti, cerul va fi mai mult noros, iar dimineaţa şi noaptea vor fi condiţii de ceaţă. Vântul va sufla slab. Temperatura maximă va fi de 6 – 7 grade, în timp ce minima termică se va situa în jurul valorii de zero grade.

 

Prognoza meteo miercuri și joi

Pentru zilele de 4 şi 5 decembrie, meteorologii prognozează o vreme normală din punct de vedere termic, cu maxime care se vor încadra între un grad şi 10 grade, iar minimele vor fi cuprinse între -4 şi 6 grade, mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei, până în jurul a -8 grade. Cerul va fi variabil în zonele montane şi submontane şi mai mult noros, în rest. Pe suprafeţe mici se vor semnala ploi slabe sau burniţă. Pe alocuri, mai ales dimineaţa şi noaptea, se va forma ceaţă. Vântul va sufla slab până la moderat.

La nivelul Capitalei, în acelaşi interval, vremea va fi închisă şi trecător va fi burniţă. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va oscila între 5 şi 7 grade, iar minima se va situa în jurul valorii a două grade. Dimineaţa şi noaptea vor fi condiţii de ceaţă.

 

DailyBusiness
Serialul care a cucerit Netflix-ul. A urcat pe primul loc în topurile lunii august
Spynews
Hidrologii anunță prăpăd în mai multe zone din România! A fost emis cod portocaliu de inundații. Unde vor lovi puhoaiele
Bzi.ro
Cum arată părinții lui Andrei Lemnaru de la Insula Iubirii 2025. Imaginea care a devenit virală
Fanatik.ro
Actrița celebră care a ajuns să fie exorcizată. Agentul său a închis-o într-o cameră cu un șaman, iar rezultatul a fost unul șocant
Capital.ro
Lege pentru șoferi. S-a impus limită de vârstă. NU se mai poate reînnoi permisul de conducere
Playtech.ro
E unul dintre cei mai cunoscuți politicieni din România. Dar munca de jos nu îi este străină. Îl recunoşti? A trecut la cosit
Adevarul
La pas prin orașul infractorilor de unde românii își iau haine contrafăcute. „Toți vânzătorii au cuțite și te curăță de bani”
wowbiz.ro
Ea e fetița de 12 ani care a MURIT subit, în brațele tatălui, după ce a mâncat chipsuri! Ce a apucat să-i spună acestuia înainte să se stingă: „Nu vreau să mor...” ULTIMELE ei cuvinte
Evz.ro
STB te lasă în drum. Bătaia de joc, înscrisă într-o procedură
Prosport.ro
FOTO. Femeia care ia bani pentru pozele cu ea și pentru a ieși la întâlniri cu bărbați
kanald.ro
Mama unuia dintre copiii loviți pe trecerea de pietoni, în Târgu Mureș, face mărturii cutremurătoare: „Şoferul nici nu a frânat”
Cancan.ro
El este Ștefan Berevoianu, tânărul aflat la volanul maşinii care a căzut într-o râpă de peste 200 de metri. Băiatul de 20 de ani și alți 3 prieteni au murit
iamsport.ro
Drama neștiută din familia Simonei Halep. Dovezile au ieșit la suprafață
MediaFlux
Meteo 24 august. Vremea ne joacă feste la acest sfârșit de săptămână
stirilekanald.ro
El este bărbatul înjunghiat mortal de propria soție. Cei doi soți se pregăteau pentru parastasul mamei victimei atunci când a avut loc incidentul
Secretul prin care carnea ți se va topi în gură!