Klaus Iohannis, de ziua Constituţiei: Avem responsabilitatea să rămânem uniţi în apărarea democraţiei noastre şi să construim un viitor mai bun

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis duminică un mesaj cu prilejul Zilei Constituţiei în care spune că "ne aflăm într-un moment de profundă responsabilitate faţă de valorile care ne caracterizează ca naţiune". Şeful statului îndeamnă instituţiile statului şi românii "să acţioneze cu calm, înţelepciune şi respect faţă de lege, Constituţie şi democraţie".
Alina Andrei
08 dec. 2024, 10:36
Klaus Iohannis, de ziua Constituţiei: Avem responsabilitatea să rămânem uniţi în apărarea democraţiei noastre şi să construim un viitor mai bun

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis cu prilejul Zilei Constituţiei că „avem responsabilitatea să rămânem uniţi în apărarea democraţiei noastre şi să construim un viitor mai bun, sub protecţia unei Constituţii care asigură şi garantează echilibrul democratic”. Mesajul şefului statului vine în contextul deciziei CCR de a anula alegerile prezidenţiale şi reluarea votului după desecretizarea unor documente ale SRI, SIE şi MAI prezentate în şedinţa CSAT care indicau amestecul Rusiei şi fraude la alegeri.

Citeşte şi: BEC a prezentat rezultatele finale ale alegerilor parlamentare. Mihai Tudose, despre coaliţia din Parlament: Este confortabilă, strângem mai mult de 65%

„În urmă cu 35 de ani, prăbuşirea regimului totalitar din Decembrie 1989 a marcat şi începutul reconstrucţiei statului, iar aspiraţiile cetăţenilor au dobândit expresia unei noi legi fundamentale care să guverneze societatea noastră – Constituţia României. Aceasta a pus bazele unui stat de drept, în armonie cu evoluţiile democratice ale statelor europene şi cu valorile comune ale constituţionalismului european.

Astăzi, când celebrăm Ziua Constituţiei, temelia statului nostru democratic şi a drepturilor fundamentale, ne aflăm într-un moment de profundă responsabilitate faţă de valorile care ne caracterizează ca naţiune.

Constituţia României defineşte cadrul în care statul şi viaţa politică funcţionează, fiind un scut împotriva ameninţărilor la adresa democraţiei. În perioade tumultoase, instituţiile statului sunt chemate să acţioneze cu calm, înţelepciune şi respect faţă de lege, Constituţie şi democraţie. Ne revine însă această datorie la nivel individual, deopotrivă.

Citeşte şi: USR face primul pas în afara coaliţiei europene. Claudiu Năsui: „PSD-PNL-UDMR-minorităţi au o majoritate singuri în noul parlament”

Constituţia este cel mai important act juridic menit a asigura suveranitatea naţională, pluralismul politic şi independenţa statului român. Legea fundamentală este un angajament pentru democraţie, libertate şi apărarea drepturilor cetăţeneşti, care trebuie respectată nu doar în litera, ci şi în spiritul ei.

Aderarea României la NATO şi integrarea în Uniunea Europeană, fundamentate pe democraţie şi statul de drept, sunt direcţii constituţionale ireversibile, garanţii ale valorilor înscrise în Constituţie şi expresia voinţei cetăţenilor români de a conferi stabilitate în plan politic, militar şi economic statului nostru.

În cele două mandate de Preşedinte, am vegheat la respectarea Constituţiei şi a valorilor sale fundamentale în virtutea rolului constituţional, iar deciziile pe care le-am luat au avut la bază principiul apărării democraţiei.

În faţa provocărilor de orice natură – politice, sociale, economice, geostrategice – avem responsabilitatea să rămânem uniţi în apărarea democraţiei noastre şi să construim un viitor mai bun, sub protecţia unei Constituţii care asigură şi garantează echilibrul democratic”, a transmis Klaus Iohannis, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.

DailyBusiness
Donald Trump și Friedrich Merz au discutat în Biroul Oval despre Iran, tarife și Ucraina
Spynews
Ce se întâmplă cu cei peste 2 milioane de dolari, banii strânși pentru Andreea Anița. Tânăra a pierdut lupta cu boala
Fanatik.ro
Efectul Emil Gânj: revoltă în Mureș. Amenințările polițiștilor după ce nu și-au primit toate drepturile salariale pentru căutările-maraton: „N-ar fi de mirare să avem o serie de refuzuri”
Capital.ro
România e în doliu. A murit părintele muzicii ușoare românești. Fuego: Dumnezeu să îl așeze în rândul celor mari!
Playtech.ro
Când expiră cadastrul și în ce situații trebuie refăcut
Adevarul
Israelul a bombardat clădirea unde clericii urmau să aleagă noul lider suprem al Iranului
wowbiz.ro
Pensia neîncasată înainte de deces în România. Ce se întâmplă cu banii și cine poate intra în posesia lor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Două mașini s-au izbit violent într-un cartier din Ploiești. O tânără de 19 ani și-a pierdut viața în ciuda eforturilor salvatorilor
iamsport.ro
”Care e problema, mă?”. Florin Prunea a povestit cum l-a cunoscut pe Fane Spoitoru și a izbucnit în direct
MediaFlux
Ronaldo a fugit din calea războiului. Unde a aterizat avionul său privat
stirilekanald.ro
(P) Importanța farmacistului în alegerile informate pentru sănătatea inimii
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj