Ministrul Educației anunță introducerea unei noi materii școlare. Va fi studiată la liceu și la seral

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a anunțat că toţi elevii de liceu vor parcurge disciplina ”Istoria comunismului din România”. Materia va fi inclusă în programa elevilor de liceu, dar și în învăţământul seral şi cu frecvenţă redusă.
Filip Stan
16 dec. 2024, 10:55
Ministrul Educației anunță introducerea unei noi materii școlare. Va fi studiată la liceu și la seral

Elevii  din clasele a XII-a învăţământul de zi, respectiv a XIII-a învăţământul seral şi cu frecvenţă redusă vor studia o nouă disciplină, a anunțat ministrul Educației. Este vorba despre ”Istoria comunismului din România”.

„Nostalgia după vremuri de tristă amintire are cauze complexe, însă una dintre cele mai importante dintre aceste cauze este necunoaşterea faptelor istorice. Fenomenul este îngrijorător, cu atât mai mult cu cât pare să fie înregistrat în cadrul diferitelor categorii de vârstă, inclusiv în rândul tinerilor care nu au trăit nici măcar o zi în regimul comunist, unii fiind născuţi chiar după aderarea României la NATO sau la Uniunea Europeană. (…) Aceasta este dedicată elevilor din clasele a XII-a învăţământul de zi, respectiv a XIII-a învăţământul seral şi cu frecvenţă redusă. Cu alte cuvinte, toţi elevii de liceu din România vor parcurge această disciplină. Aş adăuga că toţi elevii vor parcurge această disciplină chiar atunci când se apropie de primul lor vot democratic, când se apropie de vârsta la care devii matur şi începi să devii cetăţean activ, inclusiv prin gestul democratic de a vota”, a afirmat ministrul Educației, Ligia Deca, la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, la evenimentul ’35 de ani de la Revoluţia Română din 1989: Aprobarea programei şcolare pentru disciplina ‘Istoria comunismului din România”.

Citește și: Ministrul Educaţiei propune schimbări importante în anul şcolar 2025-2026. Câţi elevi vor fi într-o clasă

Potrivit ministrului Educației, elevii vor avea ocazia de a învăţa despre instituţiile, politicile şi realităţile sociale din perioada regimului comunist într-o manieră „echilibrată şi documentată”.

Totodată, vor fi abordate subiecte care vizează atât represiunea şi formele de rezistenţă, cât şi viaţa cotidiană sau protocronismul.

Deca a spus că programa integrează studii de caz relevante precum Radio Europa Liberă, Decretul 770 din 1966 sau Tratatul de la Varşovia, oferind o imagine clară mai ales asupra modului în care deciziile politice sau istorice au afectat vieţile oamenilor.

”Studiul acestei discipline va asigura elevilor formarea unei perspective critice asupra regimului comunist și înțelegerea impactului său asupra societății, drepturilor individuale și economiei.

Conținuturile sunt structurate pe 13 domenii, organizate în baza criteriului cronologic, precum și tematic, cuprinzând o introducere în studiul regimurilor comuniste, urmată de temele în care sunt abordate noțiuni referitoare la sistemul politic din România (instituții de stat și de partid, politici represive și forme de opoziție și contestare), relații internaționale, aspecte privitoare la economie, structuri sociale și politici din domeniul educației, sănătății, culturii, Revoluția din decembrie 1989, memoria regimului comunist”, a transmis ministrul Educației.

Citește și: Vacanţa de iarnă 2024-2025. Răsfăţ maxim pentru elevi şi profesori, după vacanţa de Crăciun, vine vacanţa de schi

Ministrul Educației a precizat că materia nu este un simplu curs despre trecut şi nu va fi o expunere ideologică, ci o prezentare cu obiectivitate a faptelor. De asemenea, disciplina nu va fi „o judecată a unora sau altora”, ci va explica elevilor cele petrecute, invitându-i la o reflecţie critică.

„O să ne întrebaţi de ce a fost necesară introducerea unei discipline specific dedicate istoriei comunismului din România. (…) În primul rând, contextul actual confirmă faptul că avem nevoie ca elevii noştri să cunoască şi să înţeleagă evenimentele care au determinat trecutul şi care marchează încă prezentul. Avem obligaţia în şcoli şi în universităţi să combatem ignoranţa şi manipularea ce derivă din necunoaşterea istoriei. O cunoaştere inadecvată sau chiar lipsa cunoaşterii faptelor istorice din perioada regimului comunist lasă loc unor distorsiuni care pot influenţa inclusiv comportamentul social şi, am văzut, electoral. În plus, aceste lecţii sunt şi pentru viitor”, a mai spus ministrul Educaţiei, citat de Agerpres.

În opinia sa, competenţele vizate prin studiul disciplinei vizează în primul rând gândirea critică, reflecţia civică şi empatia istorică.

„Opţionalul ‘Istoria Revoluţiei din 1989 şi a schimbării de regim din România’ reprezintă un act de memorie şi recunoştinţă pentru cei care au luptat şi s-au sacrificat pentru ca România să-şi croiască drumul către libertate şi democraţie. (…) Este o lecţie despre fragilitate a libertăţii şi despre cum prin indiferenţă sau complicitate uneori din necunoaştere răul poate deveni banal… Elevii, sperăm, vor înţelege că valorile democratice şi drepturile omului nu trebuie niciodată considerate ca fiind garantate şi că orice derapaj poate avea consecinţe tragice”, a conchis Ligia Deca.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT