Partidele pro-occidentale se grăbesc să formeze noul Guvern. Ilie Bolojan, posibil premier. Cum se împart funcțiile în noul Executiv

Liderii partidelor pro-occidentale se reunesc într-o nouă ședință la Palatul Victoria, de la ora 16. Liderul deputaţilor USR, Ionuţ Moşteanu, a declarat că vor să afle cine este viitorul premier. ”Cred că la finalul zilei de astăzi vom avea mai multe răspunsuri”, a mai spus Moşteanu. Potrivit unor surse Romania TV, liderul PNL Ilie Bolojan s-a răzgândit și nu mai vrea să fie șef la Senat, ci premier.
Filip Stan
18 dec. 2024, 14:25
Partidele pro-occidentale se grăbesc să formeze noul Guvern. Ilie Bolojan, posibil premier. Cum se împart funcțiile în noul Executiv

Liderul deputaţilor USR, Ionuţ Moşteanu, a anunțat că reprezentanții USR vor participa la o nouă ședință a reprezentaților partidelor pro-occidentale, miercuri, la Palatul Victoria. Liderul USR a spus că este grabă cu formarea noului Guvern și că la finalul zilei vom avea mai multe răspunsuri.

”Mergem la partid, la ora 16.00 trebuie să fie o întâlnire la Guvern, în care să mai mai facem nişte paşi. Vom fi acolo. Aseară a fost un document cu nişte măsuri foarte generice, foarte generale, pe care toţi românii le-au văzut în toate campaniile, lucruri despre care politicienii tot vorbesc că ar fi minunat să se întâmple dar care nu s-au întâmplat, de 35 de ani. Noi vrem să vedem nişte lucruri asumate, concret”, a spus Ionuţ Moşteanu, despre negocierile privinds formarea noii coaliţii de guvernare.

Citește și: Pensiile şi salariile ar putea fi îngheţate la nivelul actual. Majorarea din ianuarie 2025 ar putea fi amânată, anunţ de la cel mai înalt nivel

Moşteanu a precizat că ar trebui astăzi, cel târziu mâine, clarificat într-un fel sau altul formula de coaliţie, arătând că a înţeles din partea celorlalţi parteneri pro-europeni că este grabă să avem un guvern, zilele astea.

”Există în continuare o întrebare care nu a primit răspuns şi noi vrem să îl aflăm, cine este premierul. Este o discuţie care trebuie avută şi vrem să discutăm şi asta, astăzi şi cred că la finalul zilei de astăzi vom avea şi noi şi dvs mai multe răspunsuri. Dacă agreăm tot pachetul şi vedem deschidere şi asumare pentru nişte reforme reale şi nişte termene asumate de toţi partenerii, atunci da, se poate merge înainte”, a subliniat Ionuţ Moşteanu.

Citește și: Marcel Ciolacu, la ultima şedinţă de Guvern: „România trece prin turbulenţe cauzate de instabilitatea politică”

 

Ilie Bolojan, posibil premier. Cum se împart funcțiile în noul Executiv

Potrivit unor surse Romania TV, liderul PNL Ilie Bolojan s-a răzgândit și nu mai vrea să fie șef la Senat, ci premier.

Din Guvern ar urma să facă parte următorii:

Ministerul Fondurilor Europene – Adrian Caciu – PSD
Ministerul Muncii – Simona Bucura Oprescu – PSD
Ministerul Agriculturii – Florin Barbu – PSD
Ministerul Digitalizării – Bogdan Ivan PSD
Ministerul Transporturilor – Sorin Grindeanu PSD
Ministerul Apărării Naționale – Angel Tilvar PSD
Ministerul Dezvoltării – PSD

Ministerul de Finanțe – Alexandru Nazare PNL
Ministerul Afacerilor Externe – PNL
Ministerul Justiției – Catalin Predoiu – PNL
Ministerul Economiei si Energiei – Sebastian Burduja – PNL

Ministerul Afacerilor Interne – USR
Ministerul Educației – Stefan Palarie – USR
Ministerul Culturii – Iulian Bulai – USR

Ministerul Mediului – Tanczos Barna – UDMR
Ministerul Sănătății – Cseke Attila – UDMR

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, consideră că partidul care are cele mai multe mandate în Parlament are şansa să dea premierul unui viitor guvern.

„Partidul care are cele mai multe mandate (să dea premierul – n.r.), pe principiul democratic „ei au câştigat alegerile”. E adevărat, nu mai sunt partide mari în România. (…) Trebuie să aibă prima şansă, posibilitatea de a forma un guvern şi cu cine vin ei, trebuie acceptat”, a declarat liderul UDMR la Parlament.

Întrebat dacă Marcel Ciolacu poate fi o astfel de variantă, el a arătat că aceasta depinde de PSD: „Asta depinde de PSD. Eu nu pot să dau sfaturi nimănui. De obicei vine preşedintele partidului într-o astfel de situaţie şi mi se pare normal să fie aşa”.

Kelemen Hunor consideră că Marcel Ciolacu ar avea legitimitatea necesară pentru a conduce un nou guvern, dacă este asumat de actuala coaliţie. „Dacă este asumat de coaliţie, atunci da”.

În ceea ce priveşte portofoliile, el a precizat că nu sunt blocate, pentru că nu au fost iniţiate astfel de discuţii. Întrebat dacă am putea avea un nou guvern până la Crăciun, liderul UDMR crede că este posibil. „E posibil. Astăzi încă este posibil. Dar până la sfârşitul anului, da”, a precizat Kelemen Hunor.

Referitor la USR, el a arătat că acest partid nu a ieşit din coaliţie. „Nu a zis că nu rămâne. Deci ei în acest moment sunt în acea construcţie pe care noi am anunţat-o – o coaliţie largă cu USR inclus. Şi au discutat şi colegii programul de guvernare cu colegii de la USR. Deci eu altă informaţie nu am”, a arătat preşedintele UDMR.

În ceea ce priveşte creşterea de taxe, el a precizat că UDMR s-ar opune unei astfel de posibilităţi.

„Eu n-am auzit aşa ceva. Într-adevăr, la discuţia de luni, când l-am întrebat eu, cred că şi domnul Ghinea, pe ministrul Finanţelor ce înseamnă reforme fiscale, a zis creşteri de taxe. Şi noi am zis „nu”. Dar nu e vorba de PSD sau de PNL, a zis ministrul Finanţelor”, a precizat Kelemen Hunor. AGERPRES/(A-autor: Cătălina Matei, editor: Mihai Simionescu, editor online: Adrian Dãdârlat)

Marcel Ciolacu, bilanţ la final de mandat: Acest guvern şi-a făcut treaba. Am fost pompierii de serviciu pentru multe dintre problemele lăsate nerezolvate în toţi anii de dinaintea noastră

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, că România trece prin turbulenţe cauzate de instabilitate politică şi anularea alegerilor prezidenţiale, menţionând că ţara noastră are „mecanisme de stabilizare automată” şi capacitatea de a mobiliza toate resursele la dispoziţie pentru a reveni pe un drum stabil.

„România trece prin turbulenţe cauzate de instabilitate politică şi anularea alegerilor prezidenţiale. Numai împreună vom opri aceste incertitudini prin crearea unei majorităţi pro-europene şi a unui Guvern care să deruleze reformele şi investiţiile din PNRR şi planul bugetar structural angajate la nivel european. Acest lucru trebuie să se întâmple până la sfârşitul acestui an„, a afirmat Ciolacu, la începutul şedinţei de Guvern.

El a arătat că România are „mecanisme de stabilizare automată” şi are capacitatea de a reveni pe un drum stabil. „Am trecut împreună prin criză economică, sanitară, energetică şi prin cea declanşată de războiul de la graniţe. Sunt ferm convins că vom trece solidari şi peste această perioadă. România are mecanisme de stabilizare automată şi avem capacitatea de a mobiliza toate resursele la dispoziţie pentru a reveni pe un drum stabil”, a adăugat premierul.

 

 

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Maria Covașa, ironie fină la adresa lui Dany Boy după ce i-a cunoscut actuala iubită! Fosta concurentă de la Insula Iubirii nu s-a putut abține
Fanatik.ro
Erling Haaland „a vâslit” și la nunta lui Donnarumma! Starul norvegian a fost sufletul petrecerii. Video
Capital.ro
Cutremur în România. Seismul s-a produs sâmbătă după-amiază. Ce magnitudine a avut și în ce zone s-a simțit
Playtech.ro
Informațiile despre averile politicienilor pe care românii nu le mai pot verifica. Ce s-a schimbat după decizia CCR
Adevarul
„Cel mai bine păstrat secret din Europa”. Insula spectaculoasă din Italia, alternativa ieftină la Coasta Amalfi
wowbiz.ro
Andreea Ibacka a izbucnit în plâns! Ce a emoționat-o până la lacrimi pe vedetă: „Nu-mi mai e rușine să fiu vulnerabilă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Astăzi se împlinesc 9 ani de la decesul Denisei Răducu! Incredibil ce a apărut pe pagina regretatei artiste
iamsport.ro
500.000 de euro pentru Dan Petrescu! Omul de afaceri era disperat să-l aducă la echipă. Victor Becali: ”Băi, ești nebun?”
MediaFlux
ANAF începe să emită deciziile de impunere pentru o categorie de români. Cine trebuie să se prezinte la unitatea fiscală începând de luni, 27 iulie
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România