Haos cu facturile a 4 milioane de români. Hackerii au cerut Electrica milioane de euro răscumpărare

Patru milioane de clienţi Electrica vor primi cu întârziere facturile după ce sistemul nu a fost remediat după atacul cibernetic de săptămâna trecută.
Filip Stan
19 dec. 2024, 11:58
Haos cu facturile a 4 milioane de români. Hackerii au cerut Electrica milioane de euro răscumpărare
Cât vor plăti românii pentru factura la energia electrică

Probleme pentru românii cu facturi de la Electrica. „Ne aflăm în imposibilitatea de a prelua solicitările dumneavoastră”. Este mesajul afişat la punctul de relaţii cu clienţii al companiei Electrica.

„Aveam o factură din Braşov pe care n-o primisem la adresă. Şi am venit aici să iau o copie a facturii să achit. Dar nu pot să aflu nici online, nici fizic, nimic, deocamdată. Nu este activitate. S-a ars toată baza de date, am înţeles. La nivelul întregii ţări”, spune un client.

„E ceva surprinzător. O companie atât de mare să se confrunte cu o situaţie de genul ăsta. Pare foarte gravă situaţia şi trebuie să o rezolve cumva”, spun alţi clienţi.

Mai bine de o săptămână a trecut de la atacul cibernetic
Activitatea nu a fost însă reluată.

„Anumite servicii sunt încă cu probleme. Virusul a fost detectat, controlat şi curăţat. Acum e doar o chestiune de a reveni la capacitate maximă, pentru că sunt sute de staţii de lucru”, spune Sebastian Burduja, Ministrul Energiei.

Ce se întâmplă cu facturile românilor la energie şi gaze de la 1 ianuarie 2025. Precizări de ultimă oră de la ANAF

Hackerii au cerut răscumpărare câteva milioane de euro, sumă pe care Electrica a refuzat să o plătească. În prezent, se ocupă de această problemă o firmă IT, însă va mai dura până când Electrica va funcţiona la fel ca înainte. Până atunci, nu se pot emite facturile, nu poate fi transmis indexul, iar site-ul companiei este în continuare căzut.

„Ar trebui lămurită şi situaţia măsurării. În ce măsură echipamentele de măsură funcţionează astfel încât atunci când o veni factura ea să reflecte consumul real. Nu să reflecte un soi de estimat”, spune Corina Murafa, expert energie.

Contactată de Observator, Electrica nu a dat un termen până la care va remedia daunele. Specialiştii spun însă că riscul unui atac cibernetic e extrem de mare şi ar trebui luate măsuri.

Citeşte şi: Care dintre clienţii Revolut trebuie să completeze Formularul 100. ANAF poate veni cu executări

„E clar că legislaţia privind guvernanţa corporativă din România nu funcţionează aşa cum trebuie. Consiliul de Administraţie al unei întreprinderi publice este cel care trebuie să aibă în responsabilităţile sale partea de securitate cibernetică. E o ameninţare nouă, pe care n-am luat-o în serios până acum. Dar ce astăzi s-a întâmplat acestei companii, mâine se poate întâmpla absolut oricărei companii publice din România”, spune Corina Murafa, expert energie.

Electrica este cel mai mare furnizor şi distribuitor de energie electrică din România şi are aproape 4 milioane de clienţi.

DailyBusiness
Rubio vizitează Bahrainul pentru a obține sprijinul liderilor arabi din Golf în legătură cu acordul de pace cu Iranul
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Cum l-a pierdut FCSB la marea rivală Dinamo: „E o investiție!”
Capital.ro
Se verifică banii din cont. Românii care intră în atenția ANAF. Se cer documente doveditoare
Playtech.ro
Criza schimbă tradițiile. Invitații renunță la nunți și aleg să își păstreze banii, se plânge o mireasă: „Caut nuntaşi, am nevoie de alţi prieteni”
Adevarul
CTP îl atacă pe Ilie Bolojan, după ce l-a susținut constant. Motivul supărării: promovarea liberalului Peiu, fost membru AUR și SOS, în funcția de șef al organizației Ilfov
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Un șofer a intrat cu mașina într-o mulțime de oameni, în Timișoara! Câte victime sunt
iamsport.ro
A răbufnit la adresa lui Gigi Becali, de ziua finanțatorului FCSB: ”La mulți ani... cu executare! E un hoț”
MediaFlux
Crește vârsta de pensionare din iulie 2026. Reguli noi și pentru pensionarea anticipată
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?