Cum să fim fericiți în 2025. Recomandările făcute de oamenii de știință

Unii oameni se nasc mai fericiți decât alții, iar cu toții ne putem schimba obiceiurile pentru a atrage mai multă bucurie în viața noastră.
Filip Stan
02 ian. 2025, 10:47
Cum să fim fericiți în 2025. Recomandările făcute de oamenii de știință

Unii oameni se nasc mai fericiți decât alții, iar indiferent dacă sunt genul de oameni care cântă sub duș și dansează în ploaie sau dacă au o dispoziție mai proastă, fericirea nu este doar ceva care li se întâmplă. Pentru un 2025 inedit, oamenii de știință vin cu o serie de sfaturi esențiale de care ar trebui să ținem cont.

Sfaturile cercetătorilor pentru a fi mai fericiți în 2025

Potrivit oamenilor de știință, prietenia vine cu beneficii pentru toate vârstele, însă, atunci când suntem adulți, aceasta poate deveni o sursă esențială de fericire. Cu toate că persoanele mai în vârstă renunță la rețelele de socializare pentru a petrece mai mult timp cu cei apropiați, studiile arată că deschiderea către noi prietenii este binevenită, pentru că acestea oferă beneficii diferite față de relațiile cu familia, care pot implica obligații. Astfel, prieteniile, fiind relații voluntare, tind să fie mai distractive și mai puțin tensionate. Cu toate că adulții pot întâmpina obstacole în a cunoaște persoane noi, abilitățile sociale pot face acest lucru mai ușor.

Compasiunea ne ajută să creăm conexiuni puternice atunci când prietenii au nevoie de ajutor. Susținerea entuziastă a unei vești bune a unui prieten și punerea de întrebări despre aceasta reprezintă bază unei bune prietenii. Un răspuns prea pasiv la vestea bună a acelui prieten sau subestimarea succesului amicului respectiv riscă să deterioreze relația.

Cu toate că poate părea clișeic, atuci când facem ceva pentru altcineva ne simțim mai bine decât dacă ne răsfățăm singuri. Studiile arată că voluntariatul poate avea efecte pozitive și asupra unor afecțiuni precum durerea cronică sau depresia.

Recunoștința este una dintre cele mai importante componente pentru a fi fericiți. Cercetările arată că dacă facem o listă cu lucruri bune care ni s-au întâmplat, ne putem îmbunătăți starea de bine, indiferent că este vorba despre un eveniment major sau unul mai mic.

Entuziasmul este, de asemenea, aducător de fericire. Atunci când anticipăm constant activități sau evenimente plăcute putem deveni mai optimiști.

Citește și: Care e cel mai bun oraș din România pentru tineri. E pe locul 1 la capitolele fericire și accesibilitate

Relaxarea ne ajută să nu ne facem așteptări și să apreciem mai mult lucrurile frumoase. Iris Mauss, psiholog la Universitatea California din Berkeley, a arătat, de asemenea, că dorința și urmărirea fericirii pot crește sentimentele de singurătate și de deconectare. Ea recomandă adoptarea unei atitudini mai stoice și o mai mare acceptare a suișurilor și coborâșurilor vieții.

În timpul zilelor reci și întunecate de iarnă, o cafea poate oferi creierului și corpului un impuls de energie esențial. Consumul de cofeină ne face să ne simțim mai alertați, deoarece este absorbită rapid în sânge, unde concurează cu adenozina. Cercetările arată că există multiple beneficii pentru sănătate asociate cofeinei, inclusiv reducerea riscului pentru mai multe tipuri de cancer, boli cardiovasculare și diabet de tip 2, dar și îmbunătățirea performanței fizice și prevenirea depresiei. Totuși, momentul în care consumăm cofeină este important, deoarece poate dura până să acționeze și poate rămâne în sistem mult timp.

Citește și: Cum îți afectează numărul casei fericirea și calitatea vieții. Perfecționiștii trăiesc în numărul 3, în timp ce cifra 9 este aducătoare de probleme

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ce povesteau Gheorghe Moldovan, arbitrul găsit mort, și Irina despre căsnicia lor în urmă cu un an. Cât de îndrăgostiți erau: "Împreună putem..."
Fanatik.ro
România U21, eliminată de Finlanda U21 în drumul spre EURO 2027. Nordicii se bat cu Spania U21 pentru locul 1
Capital.ro
Acciza la motorină rămâne redusă cu 25% și în luna octombrie. Cât vor plăti șoferii
Playtech.ro
Temperaturile au coborât sub zero grade Celsius în mai multe localități din România. Cum va fi vremea în următoarele zile
Adevarul
Putin ar fi călătorit în secret cu amanta sa în Kazahstan. Ce au descoperit jurnaliștii în datele despre zboruri
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Se anunță noi scumpiri la raft. Fructele, legumele și pâinea ar putea costa mai mult în această toamnă
iamsport.ro
A plecat de la CFR Cluj în vară, dar deja nu mai este dorit de noul club: ”Vor să scape de el!”
MediaFlux
Acoperământul Maicii Domnului, sărbătoare cu cruce roșie. Ce nu ai voie să faci pe 1 octombrie pentru a nu aduce ghinionul asupra ta
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte