Ilie Bolojan o pune la punct pe Elena Lasconi: ”Eu am încercat să nu înjur gratuit pe cineva și a doua zi să-i cer să mă susțină sau să mă respecte”

Președintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat duminică, în cadrul unui interviu, că acceptă critici constructive la adresa coaliției PSD-PNL-UDMR, însă nu este de acord cu atacurile anticipate.
Filip Stan
06 ian. 2025, 11:43
Ilie Bolojan o pune la punct pe Elena Lasconi: ”Eu am încercat să nu înjur gratuit pe cineva și a doua zi să-i cer să mă susțină sau să mă respecte”

Declarațiile lui Bolojan se referă la un atac lansat de președinta USR, Elena Lasconi, la adresa partidelor care formează coaliția de guvernare, aceasta afirmând că liderii coaliției nu au în vedere ”interesul României”, ci sunt interesați doar de ”păstrarea privilegiilor”.

„Am ascultat acest citat de tip electoral. Eu am încercat în toţi aceşti ani să nu înjur gratuit pe cineva şi după aia să îi cer a doua zi să mă susţină sau să mă respecte. Şi asta voi încerca şi în această perioadă. Prin urmare, în afară de declaraţiile de campanie, care sunt în această perioadă, cred că trebuie să fim conştienţi de câteva lucruri, că e bine cât mai repede să tranşăm calendarul alegerilor prezidenţiale ca cei care doresc să candideze să poată să o face şi să închidem această chestiune, care înseamnă semnale de provizorat şi de instabilitate”, a spus Ilie Bolojan la Antena 3.

Fostul președinte al Consiliului Județean Bihor a adăugat că o guvernare eficientă presupune controlul deficitelor și stabilitate politică, iar aceasta nu poate fi obținută fără o majoritate parlamentară solidă. În opinia sa, criticile la adresa coaliției pot apărea doar în momentul în care guvernarea nu funcționează corespunzător.

„Încerc să lucrăm mai mult şi să spunem mai puţin şi următoarele luni vor fi într-adevăr hotărâtoare şi vom vedea dacă ceea ce spunem că vrem să guvernăm e bine. Vrem să ţinem ţara pe o direcţie bună, dacă nu vom face acest lucru, atunci sigur că poţi să fii criticat, pot să fie moţiuni de cenzură, dar să demolezi pe cineva anticipat numai într-un scop electoral, nu sunt de acord cu această chestiune”, a mai transmis liderul PNL.

Citește și: Vasile Dîncu pune sub semnul întrebării candidatura lui Crin Antonescu: ”A fost un candidat de rezervă. Acum nu știm dacă mai e potrivit”

De asemenea, președintele PNL a subliniat că atacurile interne între partidele pro-europene nu vor face decât să slăbească pozițiile acestora într-un moment în care sprijinul pentru candidatul pro-european este esențial în al doilea tur al alegerilor prezidențiale. Bolojan a amintit că atacurile politice gratuite pot afecta unitatea și eficiența coaliției, în special când este necesară susținerea reciprocă în fața adversarilor politici.

„Ne ajută pe noi cu ceva să ne desfiinţăm unii pe alţii gratuit când cel care nu va intra în turul doi va trebui să îi dea voturi celui care intră în turul al doilea? Poate se gândeşte doamna Lasconi cum a procedat să îl contacteze pe Marcel Ciolacu ca să o susţină în turul al doilea în acele două săptămâni”, a spus Bolojan.

Președintele PNL a transmis că vrea „un comportament decent şi responsabil”, altfel „nu facem decât să potenţăm acest discurs care nu ne ajută”.

Elena Lasconi a publicat, duminică, un mesaj ca răspuns la „suspendarea” candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale, dar și un atac la adresa coaliției de guvernare PSD-PNL-UDMR.

„Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România. Declarația domnului Crin Antonescu nu face altceva decât să întărească ce am spus de la bun început: nu interesul României, nu stabilitatea și drumul proeuropean al țării noastre au fost miza negocierilor din decembrie pentru formarea unei coaliții de guvernare, ci păstrarea privilegiilor lor”, a mai scris Lasconi.

Citește și: Sondaj alegeri prezidenţiale 2025, comandat de Nicuşor Dan. Finală între Călin Georgescu şi Crin Antonescu

DailyBusiness
Ramona Olaru, dezvăluiri despre relațiile din trecut. Cum a reușit celebra asistentă TV să evolueze pe plan personal
Spynews
Un celebru fotbalist român a purtat brățară de monitorizare dintr-o eroare! Fosta soție l-a reclamat, dar instanța i-a dat dreptate lui
Bzi.ro
Gina Pistol a pozat goală pe plajă! Imaginile au stârnit reacții aprinse! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Ce nume are, de fapt, Mirel Rădoi în buletin. Foarte puțini știu cum îl cheamă pe antrenorul de la Universitatea Craiova
Capital.ro
Giovanni Becali, despre Elena Udrea: Rol de supermafiot. Știe multe! N-a ciripit! Putea să dezmembreze toată ţara
Playtech.ro
Pensia minimă garantată după 25 de ani de muncă, conform noii legi
Adevarul
Top 10 cele mai căutate mașini second hand. Pericolul din spatele ofertelor „bune”
wowbiz.ro
El este Răzvan, băiatul de 13 ani care a murit în fața școlii. Martorii povestesc cum au decurs ultimele clipe din viața sa
Economica.net
Şoseaua de mare viteză care va uni două oraşe din România. O construieşte "faraonul" Umbrărescu
Prosport.ro
FOTO. Imagini în costum de baie cu femeia care a construit un imperiu din nimic
kanald.ro
Mesajul sfâșietor transmis de mama Iasminei, eleva de 15 ani care a murit la începutul anului școlar. Adolescenta s-a stins pe patul de spital, la câteva luni după ce s-a electrocutat în baie
Cancan.ro
Ce i-a spus asasinul lui Charlie Kirk tatălui său înainte să se predea. Tyler Robinson era mormon!
iamsport.ro
Iubitul Anamariei Prodan l-a ”înțepat” pe Mutu: ”Putea să fie noul Hagi, dar a ales să fie actualul nimeni”. Cum a reacționat ”Briliantul”
MediaFlux
Riscuri mari ca reforma lui Bolojan să nu dea rezultate. Ratingul de țară pentru România e tot prost
stirilekanald.ro
(P) Ghidul rebelului energetic: cum să îți reduci factura fără să renunți la Netflix și aer condiționat
substantial.ro
Angajații de la stat vor lucra mai mult în 2026! Zilele libere legale care ar putea fi eliminate de anul viitor