Călin Georgescu, prima reacție în ziua protestului din București. Mesaj extrem de dur la adresa politicienilor: ”Nu știți să guvernați. Sunteți doar niște trădători de țară”

Călin Georgescu are o primă reacție în contextul protestului de duminică din București. Reacția este, în esență, un mesaj extrem de dur la adresa politicienilor care conduc România.
Irina Dumitrescu
12 ian. 2025, 23:28
Călin Georgescu, prima reacție în ziua protestului din București. Mesaj extrem de dur la adresa politicienilor: ”Nu știți să guvernați. Sunteți doar niște trădători de țară”

La manifestația de duminică organizată de AUR au participat și mulți susținători ai lui Călin Georgescu. Acesta nu a fost la protest, însă a postat online, duminică, un mesaj video adresat atât celor care îl susțin, cât și politicienilor aflați la putere.

Călin Georgescu a plecat joi din țară, cu destinația Frankfurt. Potrivit informațiilor România TV, el s-a întors în România duminică, înainte să înceapă manifestația.

În mesajul de duminică, Georgescu le-a transmis susținătorilor lui să-și păstreze ”demnitatea umană” și să nu lase ”furia să pună stăpânire” pe ei.

”Vă înțeleg profund, sunt alături de voi. (…) Păstrați demnitatea umană, nu lăsați furia să pună stăpânire pe voi”, le-a transmis el celor care îl susțin.

Citește și George Simion, despre legătura cu Horațiu Potra, aghiotantul lui Călin Georgescu: „Nu îl cunosc în sensul în care să îmi fie prieten. A vrut să candideze la primărie din partea AUR”

În continuarea mesajului, Călin Georgescu se adresează politicienilor aflați la putere, cărora le spune că sunt ”trădători de țară”.

”De ce măriți taxele când ați spus că nu o veți face? Cu ce drept? Nu știți să faceți politică pentru români, nu știți să guvernați. Nu vă iubiți nici pe voi, sunteți doar niște trădători de țară”, a spus Georgescu.

Câștigătorul turului 1 al prezidențialelor anulate a făcut totodată un apel pentru ca poporul să fie lăsat ”să se exprime liber”.

”Lăsați poporul să se exprime liber, nu apelați la comenzile de partid”, cere Georgescu.

În acest context, el a făcut referire la cei care, în opinia lui, au acționat ”la comanda lui Iohannis” și ”au zdrobit Constituția”. ”Nu fiți ca ei!”, a îndemnat suveranistul.

Citește și EXCLUSIV Victor Ponta, despre Klaus Iohannis: Ar fi făcut cel mai bine să spună ”mi-am terminat cei zece ani, plec; am pensie specială, am casa din Aviatorilor…”

Georgescu a postat un mesaj și în limba engleză, pe rețeaua de socializare X, în care solicită ”reluarea turului doi” al prezidențialelor de anul trecut. ”Să demonstrăm că numai democrația și poporul pot decide viitorul, nu politicienii și interesele lor obscure! Liberul arbitru este un dar divin, iar politicienii nu au dreptul să se joace cu Dumnezeu!”, a scris el, potrivit fanatik.

La protestul de duminică, organizat de AUR, s-a scandat printre altele ”Iohannis și CCR, trădători de patrie!” și ”Turul doi, înapoi!”, cu referire la anularea alegerilor prezidențiale anul trecut.

Alegerile din 2024 au fost anulate de Curtea Constituțională a României (CCR) după ce șeful statului a descretizat documente din ședința Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) de după turul 1. În documente se făcea referire la imixtiunea unui ”actor statal” în campania candidatului Călin Georgescu.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Tzancă Uraganu, ironizat de propriul frate. Ce a avut de spus Miraj Tzunami la adresa lui: „I-a fost rușine”
Fanatik.ro
Ce băutură preferată are Ladislau Boloni. Mulți strâmbă din nas când aud de ea
Capital.ro
S-a aflat cum a fost manevrat Călin Georgescu. Anca Alexandrescu a încercat să-l păcălească: A realizat că e folosit și n-a mai acceptat
Playtech.ro
Schimbări uriaşe în Codul Rutier pentru şoferi în 2026. Lista modificărilor care vor avea loc anul viitor
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
wowbiz.ro
Soțul Teodorei Marcu nu mai e om, la jumătate de an de când tânăra a fost ucisă! Ce se întâmplă cu el. Dezvăluiri cutremurătoare: „Din ce în ce mai greu…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Momentul în care o femeie este spulberată pe o trecere de pietoni din Iași și aruncată câțiva metri în aer, surprins de o cameră de bord. Medicii nu au mai putut face nimic pentru ea
iamsport.ro
Omul care i-a acuzat direct pe Becali, Varga și Rotaru, victima a două tentative de asasinat: ”Sunt urme de otravă, dar să nu spuneți că v-am zis eu!”
MediaFlux
Avertisment dur pentru români! Va conta unde locuiesc și ce loc de muncă au
stirilekanald.ro
VIDEO El este bărbatul găsit carbonizat într-o mașină din Oradea. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii
Certificat de Reputație în Afaceri – de ce merită să ai grijă din timp de reputația online