La Cocoş, marfă de 3,2 milioane de euro la hypermarket-ul care va fi deschis la Braşov vineri

Reţeaua locală de retail La Cocoş se extinde şi în Braşov, unde va deschide al patrulea hipermarket din ţară, într-o tranzacţie intermediată de compania de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield Echinox.
Filip Stan
23 ian. 2025, 17:44
La Cocoş, marfă de 3,2 milioane de euro la hypermarket-ul care va fi deschis la Braşov vineri

Se deschide hypermarketul „La Cocoș”, în Complexul Comercial Brintex din Brașov, vineri, 24 ianuarie 2025. “La Cocoș” a introdus pentru prima dată pe piața din România, în 2014, un concept inovator de hypermarket care oferă clienților posibilitatea de a beneficia de prețuri diferențiate în funcție de cantitatea cumpărată.

Hypermarketul din Brașov este al patrulea hypermarket „La Cocoș”, pentru care investiția s-a ridicat la aproximativ 6 milioane de euro. Din această sumă, 2,7 milioane de euro au fost alocate amenajării și mobilării magazinului, iar diferența de 3,2 milioane de euro a fost destinată stocurilor de mărfuri necesare aprovizionării.

Potrivit reprezentanților companiei, această deschidere marchează un moment definitoriu în evoluția companiei și este primul pas dintr-un plan ambițios de extindere, pe parcursul următorilor 3-5 ani, care include inaugurarea a 12 noi magazine și crearea a peste 2.200 de locuri de muncă la nivel național.

”Reţeaua locală de retail La Cocoş se extinde şi în Braşov unde va deschide al 4-lea hipermarket din ţară, într-o tranzacţie intermediată de compania de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield Echinox. Noul magazin va ocupa o suprafaţă de aproximativ 10.000 metri pătraţi în complexul comercial Brintex-Braşov, situat în cartierul Bartolomeu”, anunţă compania de consultanţă.

Magazinul din Braşov este prima unitate anunţată oficial, ca parte a planului de dezvoltare a reţelei La Cocoş, ce prevede deschiderea a încă cinci magazine noi în 2024 şi 2025. Supermarket La Cocoş este primul independent din sectorul alimentar din România care a realizat vânzări de aproximativ 1 miliard de lei în anul 2023 cu cele trei hipermarketuri, două în Ploieşti şi unul în Bucureşti.

Anunţ de ultimă oră pentru clienţii „La Cocoş”, supermarketul care ţine cu casa. Ce se întâmplă pe 24 ianuarie 2025

BRINTEX Discount Shopping Center a trecut de curând printr-un proces important de remodelare, după o prezenţă de 18 ani în aceeaşi locaţie şi include 200 de magazine integral închiriate. Noul magazin La Cocoş va completa mixul de chiriaşi din cadrul Brintex, şi este de aşteptat să genereze o creştere semnificativă a numărului de vizitatori zilnici, care în prezent este de 5.000 de persoane.

”Piaţa de retail alimentar este o piaţă extrem de competitivă, prin prezenţa marilor reţele internaţionale, dar şi cu afaceri locale, care au reuşit să se impună ca jucători importanţi. La Cocoş este unul dintre cele mai de succes branduri locale de hipermarketuri, succes obţinut printr-o poziţionare pe piaţă atent analizată. Deschiderea hipermarketului în Braşov, într-o locaţie cheie, cu tradiţie pe plan local, este un rezultat al colaborării foarte bune cu proprietarul complexului comercial Brintex, şi al experienţei pe care echipa noastră de retail a acumulat-o de-a lungul anilor, care a permis identificarea celei mai bune soluţii care să contribuie la replicarea succesului brandului şi în acest oraş”, spune Dana Radoveneanu, Head of Retail Agency Cushman & Wakefield Echinox.

La Cocoş este un concept nou în piaţa din România, un format de magazin ce oferă clienţilor trei niveluri de preţuri în funcţie de cantitatea achiziţionată. Aceste magazine îşi desfăşoară activitatea pe suprafeţe mari, având la vânzare aproximativ 12.000 de produse din cele mai cunoscute şi mai vândute produse din ţara noastră.

Primul magazin a fost inaugurat în 2014 în Ploieşti. După mai mulţi ani de creştere, în anul 2019 a ajuns la vânzări de 54,4 milioane de euro doar cu magazinul din Ploieşti, care avea la vremea respectivă o suprafaţă de 3.950 metri pătraţi. A început planul de extindere mergând la Bucureşti în noiembrie 2020, unde a deschis al doilea magazin situat în incinta Vitantis Shopping Center, cu o suprafaţă de aproximativ 11.400 metri pătraţi. De asemenea, în noiembrie, dar trei ani mai târziu, în 2023, a fost inaugurată cea de-a treia unitate, tot în Ploieşti, care are o suprafaţă de vânzare de aproximativ 13.000 metri pătraţi, fiind şi cel mai mare magazin din comerţul alimentar independent din România.

Retail-ul alimentar a fost unul dintre cele mai reziliente segmente ale pieţei de retail, în ciuda creşterii inflaţiei şi erodării puterii de cumpărare şi a consumului, înregistrând creşteri peste rata inflaţiei în perioada 2019-2022. Astfel, reţelele de hipermarketuri/supermarketuri au raportat în anul 2022, an pentru care sunt disponibile cele mai recente rezultate financiare, o creştere cumulată a cifrei de afaceri de 18,2%, potrivit studiului Romania Retail Snapshot 2023, realizat de compania de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield Echinox.

La Cocoş a depăşit norma de angajare cu 20%, a fost superofertă la CV-uri. Casierii sunt plătiţi cu 7.100 de lei pe lună, tichete de masă de 840 de lei, plus prime de Sărbători, zile de naştere sau Ziua Copilului

Cushman & Wakefield Echinox este o companie de consultanţă imobiliară pe piaţa locală, activând în toate segmentele pieţei imobiliare. Departamentul de retail al companiei oferă consultanţă dezvoltatorilor şi retailerilor şi intermediază închirierea de spaţii comerciale atât stradal, cât şi în cadrul marilor centre comerciale din Bucureşti şi din ţară.

Departamentul Retail Agency al Cushman & Wakefield Echinos a intermediat anul trecut 26 de tranzacţii de închiriere totalizând aproximativ 30.000 de metri pătraţi în Bucureşti şi în principalele oraşe din ţară în 2023, pentru clienţi precum Somproduct, Mobexpert, Noriel, Jimmy Key sau Wittchen.

Cushman & Wakefield Echinox, afiliatul exclusiv al Cushman & Wakefield în România, deţinut şi operat independent, cuprinde o echipă de peste 80 de specialişti, ce oferă servicii investitorilor, dezvoltatorilor, proprietarilor şi chiriaşilor.

Cushman & Wakefield este unul dintre liderii globali în domeniul serviciilor imobiliare comerciale, cu 52.000 de angajaţi în aproape 400 de birouri şi peste 60 de ţări şi venituri de 9,5 miliarde de dolari. Serviciile principale ale companiei sunt: consultanţă în gestionarea activelor şi investiţiilor, pieţe de capital, închirieri, administrarea proprietăţilor, reprezentarea chiriaşilor, servicii de proiect şi evaluare.

 

DailyBusiness
Voucherele de vacanță pentru angajații din educație se acordă în continuare
Spynews
Veste de ultimă oră pentru Bianca Drăgușanu și Chef Foa! Ce fac magistrații din București
Bzi.ro
Ce pensie are Valentin Ceaușescu? Viața discretă a fiului fostului dictator după decenii de muncă în cercetare
Fanatik.ro
Detalii ascunse din mariajul lui Cristi și Adelina Chivu. De ce se consideră antrenorul lui Inter doar al 7-lea vagon în relație
Capital.ro
Putin, dărâmat din interior. Mișcarea de geniu pregătită de UE. Va lovi în elitele și amantele de la Kremlin
Playtech.ro
Apartamente noi cu TVA redus – singura situație în care mai poți cumpăra o locuință la prețul vechi, cât plătești avans
Adevarul
Scene șocante surprinse la Paris: român vânat de traficanții care voiau să-l linșeze. „Omoară-l dacă mai filmează”
wowbiz.ro
Concurenta care a făcut amor cu ispita de la „Insula Iubirii” în dormitor! A picat testul fidelității, la fel ca Ella Vișan
Evz.ro
Doliu în sportul românesc. Un fost mare campion și antrenor a murit
Prosport.ro
FOTO. Asta e ultima fiță cu Bănel Nicoliță. S-a desfătat cu vin și cu o brunetă
kanald.ro
Noi detalii în cazul lui Emil Gânj! Criminalul din Mureș este căutat în tunelurile subterane construite de Ceaușescu
Cancan.ro
Panică pentru Oana Ciocan și Jador! Fiul lor are Covid. Cum se simte micuțul
iamsport.ro
A încercat să devină acționar la clubul din SuperLiga aflat în pericol, iar acum iese la atac: ”Întrebați-i pe alții de ce nu se dorește!”
MediaFlux
S-a aflat! Ce le-au promis americanii rușilor la negocierile secrete
stirilekanald.ro
Rusia exclude o întâlnire directă cu Volodimir Zelenski. Răsturnare de situație în privința opririi războiului din Ucraina
Mihai Voropchievici Horoscop rune 24–29 august. Vărsătorii dau lovitura, Berbecii il au pe Wunjo, Fecioarele primesc bani