Ministrul Educației abordează problema examenelor de admitere în clasa a cincea: „Sunt dispus să regândim lucruri”

Daniel David, ministrul Educației, a anunțat că examenele de admitere în clasa a cincea organizate de unele Colegii Naționale se află pe lista temelor de reformă pe care intenționează să le analizeze după luna mai.
Alina Costache
24 ian. 2025, 18:41
Ministrul Educației abordează problema examenelor de admitere în clasa a cincea: „Sunt dispus să regândim lucruri”

Examenele de admitere în clasa a cincea, organizate de unele Colegii Naționale, ar putea face obiectul unor modificări viitoare, anunță ministrul Educației, Daniel David. Tema a fost abordată anterior, în 2022, de fostul ministru Sorin Cîmpeanu, care a propus desființarea acestor examene, pe care le considera nepotrivite pentru copiii de vârstă mică. Totuși, propunerea fostului ministru nu a fost concretizată.

Ministrul Educației vrea eliminarea examenelor de admitere în clasa a cincea

Într-o postare pe pagina oficială de Facebook a Ministerului Educației, Daniel David a arătat că aceste examene se numără printre subiectele cu privire la care primește numeroase solicitări din partea publicului și a specialiștilor.

„Atenția mea, în cea mai mare parte a timpului la minister, nu vreau să dau un procent, dar, dacă m-ar forța cineva, cred că 80-85% din timp este pe preuniversitar. Este și cea mai mare subcomponentă, și cu multe probleme. Așa cum am spus, nu am de gând să fac în această perioadă să fac schimbări majore de arhitectură”, a transmis ministrul Educației.

Citește și : Noi modificări în structura unor licee din România. Apare o nouă specializare pentru anul școlar 2025-2026

Ministrul a subliniat că deși temele precum examenele de admitere în clasa a cincea, titularizarea, sau Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a sunt importante, modificările fundamentale nu vor fi făcute în viitorul apropiat.

„Știu că mulți doriți să rediscutăm ideea de Titularizare, de examen național la clasa a opta, să regândim examenele care se dau pentru a trece din clasa a patra în clasa a cincea în unele Colegii Naționale. Sunt întrebări și probleme justificate, doar că, pe termen scurt și mediu, nu am de gând să fac modificări majore de acest tip”, a mai precizat Daniel David.

Citește și : Ministrul Educaţiei le cere politicienilor „să nu bulversăm mereu sistemul la fiecare schimbare de ministru”

Totuși, după luna mai, ministrul intenționează să analizeze aceste subiecte în profunzime, în cadrul unui raport detaliat.

„Dar în luna mai, când vom prezenta acel raport, dacă sunt lucruri pe care va trebui să le schimbăm, inclusiv în arhitectura zonei preuniversitare, și acolo vom discuta despre bacalaureat, titularizare, evaluarea națională din clasa a opta, testele din clasa a cincea, sunt dispus să regândim lucruri și, dacă va trebui, să implementăm politici bazate pe dovezi, care pot să schimbe chiar arhitectura și legislația. Dar nu pe termen scurt-mediu, ci pe termen mediu și lung”, a mai arătat ministrul Educației.

DailyBusiness
Ministerul Energiei convoacă un comandament de urgență. Sistemul Energetic Național, monitorizat în plin val de caniculă
Spynews
Este oficial! Când începe Insula Iubirii - Reuniuni la Antena 1
Fanatik.ro
Decizie uluitoare a bielorușilor de la Vitebsk înainte de duelul cu Universitatea Craiova! Merg în Ungaria cu o săptămână înainte
Capital.ro
Curs valutar luni, 29 iunie. Cât valorează euro și dolarul la început de săptămână. BNR a publicat cifrele oficiale
Playtech.ro
Plaja superbă neștiută la doar 40 de minute de București. Ai și trasee pe apă ca la „Survivor”, iar prețurile sunt pentru orice buzunar
Adevarul
Tunelul Maramureș, de 2,4 kilometri, săpat în timp record. Cum au fost construite cele mai lungi tuneluri feroviare din România
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Peste 1.300 de decese au avut loc în Europa, din cauza caniculei, dintre care 1.000 în Franța. Avertismentul făcut de OMS
iamsport.ro
Gigi Becali a ordonat transferul la FCSB, dar atacantul a picat vizita medicală!
MediaFlux
Breaking News! Tribunalul București suspendă încetarea contractului de salubrizare dintre Primăria S1 și Romprest și blochează schimbarea operatorului de salubrizare cu Blue Planet
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?