Calendar ortodox 2 februarie 2025. Cruce roșie: Întâmpinarea Domnului. O zi a bucuriei, în care rugăciunile se împlinesc

În cea de-a doua zi a lunii februarie, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Întâmpinarea Domnului, celebrată la 40 de zile de la Nașterea Domnului. În această zi, rugăciunea la sărbătoarea Întâmpinării Domnului are puteri speciale.
Alina Costache
01 feb. 2025, 13:53
Calendar ortodox 2 februarie 2025. Cruce roșie: Întâmpinarea Domnului. O zi a bucuriei, în care rugăciunile se împlinesc

Sărbători religioase 2 februarie 2025

Ortodoxe: Întâmpinarea Domnului

Greco-catolice: ÎNTÂMPINAREA DOMNULUI ÎN TEMPLU

Romano-catolice: ÎNTÂMPINAREA DOMNULUI; Sf. Ioana

Calendar ortodox 2 februarie 2025. Semnificația sărbătorii Întâmpinarea Domnului

La 40 de zile de la Nașterea Sa, Mântuitorul a fost dus la Templu de Fecioara Maria și dreptul Iosif pentru împlinirea Legii care prevedea ca primul născut băiat să fie închinat lui Dumnezeu în a 40-a zi de la naștere.

În Templu, Maria, Iosif şi Hristos sunt întâmpinați de dreptul Simeon și prorocița Ana. Dreptul Simeon era unul dintre traducătorii Pentateuhului din limba ebraică în greacă. În momentul în care a ajuns la textul „Iată Fecioara va lua în pântece și va naște fiu“, a înlocuit termenul „fecioara” cu „femeie”. Pentru necredința sa, Dumnezeu i-a făgăduit că nu o să moară până nu va vedea pe Mesia născut din Fecioara.

Citeste si Calendar ortodox februarie 2025. Sărbători religioase în februarie 2025. Tradiţii şi superstiţii de Stretenie, de Sfântul Haralambie, de Dragobete. În ce zile este mare păcat să faci treburi în gospodărie

În momentul în care Simeon Îl ia în brațe pe Hristos, rostește: „Acum slobozește pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochi mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor, lumina spre descoperirea neamurilor și slavă poporului Tău, Israel“ (Luca 2, 29-32). Simeon cere să fie eliberat, după care pleacă spre a vesti și morților că s-a născut Fiul lui Dumnezeu, scrie crestinortodox.ro

Calendar ortodox 2 februarie 2025. Rugăciune la sărbătoarea Întâmpinării Domnului

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiule Unule Născut și Cuvântul lui Dumnezeu, Care mai înainte ai fost văzut de prooroci, ca prin oglindă, în ghicitură și mai pe urmă, în aceste zile, Te-ai născut nestricat cu trupul din Preasfânta Fecioară Maria și în a patruzecea zi, în locul cel sfânt, întru întâmpinarea întregii lumi, Te-ai arătat ca Prunc, purtat în brațele Dreptului Simeon pentru mântuirea tuturor celor din Adam! Cât de proslăvită și de prealuminată este aducerea Ta în brațele Născătoarei de Dumnezeu în biserica Domnului și Întâmpinarea Ta de către bătrânul Simeon.

Astăzi cerurile se veselesc și pământul se bucură de venirea Ta, Dumnezeule, de venirea Dumnezeului și Împăratului nostru. De demult Moise s-a urcat în munte ca să vadă slava Ta, dar nu a putut să-Ți vadă fața Ta, pentru că i-ai arătat doar spatele. În această zi prealuminoasă a întâmpinării Tale, Tu Te-ai arătat pe Tine Om, strălucind de nespusă dumnezeiască Lumină, ca împreună cu Simeon să Te vedem față către față, să Te pipăim cu mâinile și să Te primim în brațele noastre ca să Te cunoaștem pe Tine ca Dumnezeu venit în trup.

Citeste si Cea mai puternica rugaciune pentru sanatate. Ce sa spui cand esti in suferinta!

Pentru aceasta proslăvim nespusă coborârea Ta și marea Ta iubire de oameni, că prin venirea Ta ai dăruit acum bucurie cerească neamului omenesc căzut de demult în păcat. Că Tu prin dreapta Ta judecată ai izgonit pe strămoșii noștri din raiul desfătării în lumea aceasta, iar acum ne-ai miluit și iarăși ne-ai deschis locașurile cerești și ai prefăcut plânsul nostru întru bucurie, iar Adam nu se mai rușinează pentru neascultare și nici nu se va mai ascunde de la fața Ta, fiind chemat de Tine, pentru că Tu ai venit acum ca să iei asupră-Ți păcatele lui, să-l speli cu sângele Tău și să-l îmbraci pe el, gol fiind, în haina mântuirii, în podoaba veseliei și să-l înfrumusețezi pe el, ca pe un mire.

Iar pe noi, pe toți, care prăznuim dumnezeiasca Ta întâmpinare, învrednicește-ne ca împreună cu fecioarele înțelepte să Te întâmpinăm pe Tine, Mirele nostru Ceresc, cu candelele credinței și curăției aprinse să privim cu ochii credinței dumnezeiasca Ta față, să Te purtăm în inimi, în toate zilele vieții noastre, ca să ne fii nouă Dumnezeu și noi să fim poporul Tău.

Iar în slăvita și înfricoșătoarea zi a venirii Tale, când toți sfinții vor ieși în văzduh pentru marea Ta întâmpinare, învrednicește-ne și pe noi să Te vedem, și astfel pururea cu Domnul vom fi. Slavă milosârdiei Tale, slavă Împărăției Tale, slavă purtării Tale de grijă, Unule iubitorule de oameni, că a Ta este împărăția și puterea și slava, împreună cu Cel fără de Început al Tău Părinte și cu Preasfântul și Bunul și de viață făcătorul Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

DailyBusiness
La București începe Forumul NATO al Industriei de Apărare. Secretarul general al NATO, Mark Rutte, vine special în România
Spynews
Explozia din Dej ar fi fost provocată de victimă! Bărbatul care a murit ar fi suferit din cauza divorțului de fosta soție
Fanatik.ro
După ce Emeric Ienei a murit, maghiarii și-au adus aminte de mandatul regretatului antrenor la naționala Ungariei: „Plecarea sa era deja anticipată”
Capital.ro
Planul lui Călin Georgescu pentru părăsirea României. Cum ar fi plănuit să plece în Viena: L-a angajat în mod fictiv
Playtech.ro
Ce este încălzirea stratosferică timpurie. Fenomenul rar aduce frig extrem
Adevarul
Bărbat din Bihor condamnat la 12 ani de închisoare pentru că și-a lovit vecinul cu mașina, în timp ce acesta ținea în spate copilul de 2 ani
wowbiz.ro
„25 de morți” pe Aeroportul Cluj. Este știrea momentului
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
Incendiu la un azil de bătrâni! Cel puțin 11 persoane au MURIT
iamsport.ro
Mesajul transmis de Ionel Ganea, eroul de la Euro 2000, după dispariția lui Emeric Ienei
MediaFlux
ANAF vinde case, apartamente și mașini! Iată cum le poți cumpăra la prețuri mici
stirilekanald.ro
Cine e de fapt Mihaela, tânăra care l-a umilit și scuipat pe livratorul sri lankez! E fiica unui afacerist
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai