Programul TOMATA 2025 a suferit modificări: Cum se dă ajutorul de 1.500 euro

Cultivatorii de legume în spații protejate și cei care cultivă usturoi în câmp vor primi și anul acesta un ajutor de minimis din partea statului, însă vor fi câteva modificări esențiale.
Filip Stan
03 feb. 2025, 19:55
Programul TOMATA 2025 a suferit modificări: Cum se dă ajutorul de 1.500 euro
Programul Tomata

Programul TOMATA 2025. Programele de minimis privind acordarea unui sprijin financiar cultivatorilor de legume în spații protejate și de usturoi în câmp vor fi bugetate și anul acesta de către MADR.

„Suma care este prevăzută în bugetul MADR pentru anul acesta la cultivatorii de legume în spații protejate va fi de 1.500 euro/beneficiar/0,1 ha și se va raporta la toată suprafața de spații protejate pe care o deține un beneficiar”, a anunțat Ion Păunel, liderul legumicultorilor din județul Olt.

Când apar primele roşii româneşti în piaţă, ce preţuri se aşteaptă la Cherry, Cocktail și Prunişoară mare. Fermierii le-au cultivat într-o seră hidroponică

”Vor fi oameni care au doar 1.000 de metri pătrați și aceștia vor lua 1.500 de euro, dar cel care are 3.000, 4.000 de metri pătrați, va lua mai mult, patru ori 1.500  de euro, va lua 6.000 de euro.

PROGRAMUL TOMATA 2025: 1.500 euro/1.000 mp, pentru toată suprafața cultivată!

 

Potrivit acestuia, sprijinul va fi calculat pentru toată suprafața cultivată și pentru producătorii agricoli înscriși în Programul Usturoiul 2025. De asemenea, vor fi cu siguranță mai multe tipuri de legume cultivate în spații protejate pentru care va fi acordat sprijinul de 1.500 euro/1.000 mp.

”Vor fi, cel puțin, legumele care au fost incluse în ciclul doi al programului anul trecut: castravete, ardei gras, ardei capia, gogoșari, fasole urcătoare.

Din discuția care a fost în vară și pe care a spus-o și domnul ministru Barbu, se va mergem însă, pentru că nu trebuie să neglijăm cultura de tomate și deficitul pe care îl avem pe piață, ca minim 50% din suprafața cu care se înscrie fermierul în Programul Tomata 2025 să fie cultivată cu tomate”, a adăugat liderul legumicultorilor din județul Olt.

Potrivit ministrului Barbu, în 2024, jumătate din cele 25.000 de cereri depuse prin Programul Tomata au fost din partea unor producători din bazinul legumicol din Olt. Producătorii de tomate în spații protejate au primit 3.000 euro/1.000 mp/beneficiar, plătiți de MADR în două tranșe de plată.

Cele mai scumpe roșii din lume sunt în România. Incredibil cât costă un kilogram direct de la producător: ”Gustul e inconfundabil”

”E posibil ca anul acesta să fie mai puține cereri de înscriere în Programul Tomata 2025, ceea ce înseamnă un volum mai mic de muncă pentru documentație, chiar dacă verificările pe teren se vor face pentru aceeași suprafață. E posibil să nu mai fie 25.000 de cereri, ci doar 15.000 de cereri, dacă nu se mai divizează exploatațiile”, a mai spus Ion Păunel.

”Vom ști mai multe detalii după data de 6 februarie, după ce va fi votat bugetul și cu siguranță vom fi chemați și la discuții vizavi de Hotărârea de Guvern pentru aprobarea sprijinului și condițiile de accesare. Din experiența noastră, credem că depunerea cererilor pentru Programul Tomata 2025 va începe imediat după ce se votează bugetul pe 2025”, a adăugat acesta.

”Deocamdată, am aflat că atâta este bugetat Programul Tomata 2025. Noi voiam să cerem un sprijin mai mare, de 2.000-2.500 de euro pe 1.000 de metri pătrați, dar o să fim chemați la discuții și vom afla mai multe.

Ce nu știm acum, dar aceasta se făcea de obicei la rectificarea bugetară, este dacă vom avea cumva și un sprijin pentru ciclul doi de producție sau rămânem la finanțarea asta, care este destul de mică.

Având în vedere creșterea prețurilor tuturor inputurilor, suma aceasta de 1.500 de euro, nu  este suficientă, mai ales că la sprijinul cuplat pentru legume în spații protejate avem o scădere cu 400 la sută față de perioada 2014-2020. Dacă prin PNDR 2020, pe legumele cultivate în spații protejate s-a luat un sprijin cuplat de minim 5.000 de euro pe hectar, începând cu 2024, sprijinul cuplat a ajuns la doar 2.000 și ceva de euro pe hectar și atunci ar fi nevoie de finanțare pentru ectorul de legume”, a mai spus Ion Păunel.

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, anunța de anul trecut că producătorii de legume înscriși în Programul Tomata 2025 vor putea să primească bani pentru întreaga suprafață cultivată cu legume în spații protejate, nu doar pentru 1.000 de metri pătrați, cum prevedea Programul Tomata până acum, însă cu condiția ca pe 50% din suprafața protejată să cultive obligatoriu roșii.

DailyBusiness
VIDEO ALERTĂ pe Aeroportul Băneasa. Un avion de mic dimensiuni a ieșit de pe pista de aterizare. Traficul aerian a fost blocat
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
Anunț de ultimă oră despre Edi Iordănescu! Semnează azi! Update exclusiv
Capital.ro
Călin Georgescu a luat decizia. Anunț despre alegerile pentru Primăria Capitalei din 7 decembrie
Playtech.ro
Autostrada care îți încarcă mașina electrică din mers. Cum funcționează „minunea” wireless, cât de eficientă este, de fapt
Adevarul
Când crește valoarea tichetelor de masă în România și cine beneficiază de majorare
wowbiz.ro
BREAKING NEWS! Accident CUMPLIT! Un autocar cu 50 de pasageri s-a răsturnat într-o prăpastie. Toți erau studenți
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
,,Nu mai rezist, salvați-mă!” Ultimele cuvinte ale lui Octav, românul care a murit în Italia, după ce a rămas blocat sub dărâmăturile turnului medieval Torre dei Conti
iamsport.ro
Clubul din SuperLiga vizat de investiția lui Rinat Ahmetov rupe tăcerea! Ucraineanul are o avere de aproape 8 miliarde de euro
MediaFlux
Vreme atipică în următoarele 4 săptămâni. ANM anunță prognoza meteo până la 1 decembrie
stirilekanald.ro
Tensiuni la granița României cu Ucraina! Avioane F-16 și Eurofighter, ridicate de urgență
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai