Geniile au recomandări pertinente pentru Educaţia din România. Ce schimbări ar trebui făcute în sistemul de învăţământ

Tinerii au soluții pentru viitorul educației: Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României le transmite Ministerului Educației. Propunerile acestora sunt structurate pe cinci direcții clare: formarea continuă a profesorilor, flexibilizarea programei, incluziunea educațională, introducerea unor materii esențiale precum educația financiară și politică și modernizarea infrastructurii școlare.
Filip Stan
06 feb. 2025, 08:44
Geniile au recomandări pertinente pentru Educaţia din România. Ce schimbări ar trebui făcute în sistemul de învăţământ

Cum ar arăta educaţia din România dacă tinerii ar avea un cuvânt de spus? Ce reforme ar propune dacă, pentru o zi, ar putea fi Alexandru Ioan Cuza? Aceste întrebări au stat la baza concursului național „Cuza: tineri, lege și reformă”, organizat de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, o inițiativă menită să le dea adolescenților și tinerilor șansa de a contribui activ la viitorul educației.

Citește și: Sindicate: Profesorii pot obține micșorarea normei didactice cu două ore, fără să le fie scăzut salariul

Competiția s-a adresat elevilor și studenților între 14 și 20 de ani, iar răspunsurile primite au arătat nu doar creativitate, ci și o înțelegere profundă a provocărilor din sistemul de învățământ. De la nevoia unei programe mai flexibile până la digitalizare și consiliere psihologică gratuită în toate școlile, ideile participanților au fost diverse și bine argumentate. Tocmai de aceea, Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României a considerat că aceste propuneri merită să ajungă mai departe pentru ca educaţia din România să aibă un viitor.

Educaţia din România are nevoie de profesori competenţi

Într-un demers fără precedent, fundația a transmis Ministrului Educației, Daniel David, o adresă oficială prin care îi prezintă ideile tinerilor și îl invită să le analizeze. Propunerile acestora sunt structurate pe cinci direcții clare: formarea continuă a profesorilor, flexibilizarea programei, incluziunea educațională, introducerea unor materii esențiale precum educația financiară și politică și modernizarea infrastructurii școlare.

Printre cele mai apreciate sugestii s-au numărat crearea unui Institut Național de Dezvoltare a Profesorilor, evaluarea bazată pe proiecte practice în locul testelor tradiționale și integrarea mai profundă a competențelor STEM în toate ciclurile de învățământ. De asemenea, mulți dintre participanți au subliniat nevoia unor parteneriate între școli și companii pentru stagii de practică obligatorii, care să îi pregătească mai bine pentru piața muncii.

Ce se întâmplă cu banii profesorilor pentru decontarea cheltuielilor de transport. Schimbări în anul școlar 2026-2027

De 35 de ani, Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României sprijină excelența în educație, oferind gratuit cursuri și programe pentru tineri supradotați și talentați. Concursul „Cuza: tineri, lege și reformă” a fost încă un pas în această direcție, dar și o dovadă clară că generația Z are idei valoroase și este pregătită să contribuie activ la schimbarea sistemului de învățământ. poate că cel mai important câștig al campaniei a fost să dovedească, înainte de toate, că această generație este conștientă și lucidă. Știe că sunt probleme ”cu școala” și chiar are idei pentru a face ca lucrurile să stea mai bine. Trebuie doar să fie întrebată.

Acum, rămâne de văzut dacă vocile acestor tineri vor fi ascultate. Răspunsul Ministerului Educației ar putea fi mai mult decât un gest simbolic – ar putea marca începutul unui dialog real între decidenți și cei care trăiesc zi de zi realitățile școlii românești.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT