Operaţie de reconstrucţie a vezicii urinare, realizată în premieră la Târgu Mureş

O echipă de medici din cadrul Clinicii de Urologie a Spitalului Clinic Judeţean (SCJ) Mureş, coordonată de dr. Călin Chibelean, a realizat în premieră o intervenţie chirurgicală de reconstrucţie a vezicii urinare din intestinul subţire, precizează un comunicat de presă al instituţiei dat joi publicităţii.
Iulian Tudor
04 iul. 2013, 12:05
Operaţie de reconstrucţie a vezicii urinare, realizată în premieră la Târgu Mureş

Potrivit sursei, aceasta este prima operaţie de cistectomie cu reconstrucţie totală a vezicii urinare, utilizând procedura Camey, care a fost realizată la Târgu Mureş de către un medic al colectivului Clinicii de Urologie, scrie Agerpres.

Operaţia, care a durat aproximativ 6 ore, a fost realizată săptămâna trecută unui pacient de 58 de ani care suferea de cancer vezical. Pacientului i-a fost extirpată vezica bolnavă, în locul acesteia fiind reconstruită o altă vezică, folosind o bucată de intestin subţire. Acest segment scos din circuitul digestiv a fost „croitorit” pentru a lua forma unei neovezici şi a fost conectat la cele două uretere şi la uretra, asigurând astfel continuitatea aparatului urinar. O astfel de intervenţie este foarte importantă pentru calitatea vieţii pacienţilor cu cancer vezical în stadiu avansat, în lipsa acesteia fiind nevoiţi să folosească derivaţia urinară cutanata, adică să poarte mereu o pungă pe abdomen unde se strânge urina”, precizează comunicatul SCJ Mureş.

Medicii susţin că datorită acestei proceduri complexe pacientul va putea avea o viaţă normală, că segmentul lipsă de intestin, folosit la construcţia noii vezici, practic nu se va simţi şi că reconstituirea vezicii urinare va permite pacientului să urineze în mod natural şi să aibă o excelentă calitate a vieţii postoperator.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Iubita lui Kylian Mbappe, decizie radicală după ce fanii au strâns peste 2.000.000 de semnături pentru plecarea starului de la Real Madrid
Capital.ro
Schimbare pentru românii care își fac carte de identitate. Ce acte ar putea dispărea din procedură. Autoritățile, obligate să verifice singure
Playtech.ro
Luna albastră din mai 2026 luminează cerul: când se vede fenomenul rar și de ce nu va fi, de fapt, albastră
Adevarul
O familie cu doi copii a vândut tot și a plecat în jurul lumii: „Nu au nevoie de școală”
wowbiz.ro
Cu ce se confruntă Valentin Sanfira, după divorț. Artistul a scris un mesaj în mediul online: „Plâng de fiecare dată”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Trafic blocat pe Autostrada A3, după o ciocnire în lanț cu 7 mașini
iamsport.ro
Este ultimul care a vorbit cu Mircea Lucescu și a dezvăluit ce l-a rugat fostul selecționer de pe patul de spital: ”Au fost momente dificile”
MediaFlux
Gest incredibil făcut de Donald Trump față de o fetiță. Momentul jenant din Biroul Oval a fost filmat VIDEO
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
Răsturnare de situație. Decizia radicală a UDMR