Vouchere de 20.000 de euro de la stat. Cine le poate primi și în ce condiții

Sunt vești bune pentru români. Statul oferă vouchere de 20.000 de euro pentru cei care vor să-și reabiliteze locuințele și să-și pună panouri solare. A fost prelungit termenul de depunere a dosarelor.
Alina Costache
20 feb. 2025, 10:14
Vouchere de 20.000 de euro de la stat. Cine le poate primi și în ce condiții

Vouchere de 20.000 de euro de la stat. Românii care fac parte din categoriile vulnerabile pot beneficia de ajutorul financiar oferit de stat pentru reabilitarea locuințelor și pentru montarea panourilor solare.

Vouchere de 20.000 de euro de la stat. Care sunt condițiile ca să primești banii

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a prelungit termenul până la care se pot depune dosarele pentru a beneficia de voucherele în valoare de 20.000 de euro. Astfel, românii mai au timp până pe 3 martie.

„Am decis să prelungim termenul de depunere a dosarelor pentru voucherele destinate reabilitării locuinţelor şi instalării panourilor solare, pentru că ne dorim ca acest sprijin să fie accesibil cât mai multor beneficiari.

Cererea din piaţă a arătat că este nevoie de mai mult timp. Aici subliniez că persoanele vulnerabile încă pot să intre în contact cu firmele care depun dosarele la Ghişeele Unice de Eficienţă Energetică.

Extinderea acestui termen nu afectează ritmul implementării, ci dimpotrivă, oferă şansa ca fondurile să fie utilizate eficient şi să ajungă la cei care au cea mai mare nevoie de ele. Planul nostru este ca până la finalul anului să vedem proiectul dus la bun sfârşit”, a explicat Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, potrivit evz. 

Citește și Vouchere alimente 2025. Cardurile sociale nu sunt doar pentru pensionari, cine mai primeşte bani. Informațiile care nu au ajuns la toți beneficiarii

Banii necesari provin din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) – Componenta 16 – REPowerEU.

Acte necesare pentru a beneficia de vouchere

Pentru a putea primi ajutorul de la stat, românii trebuie să depună următoarele acte:

actul de identitate;

extras de carte funciară sau extras de rol fiscal (emis cu cel mult 60 de zile înainte;

documente pentru clarificarea inadvertențelor.

documente privind dreptul de proprietate

expertiza tehnică a clădirii

raportul de audit energetic

certificatul de performanță

energetică inițial și alte documente pentru clarificări suplimentare.

”Consumatorii vulnerabili, eligibili pentru a beneficia de acest sprijin, sunt sprijiniţi de Ghişeele Unice de Eficienţă Energetică (GUEE), înfiinţate la nivelul fiecărui judeţ, pentru a alege un operator economic selectat de MIPE pentru a realiza lucrările de renovare/ instalare a panourilor solare sau bateriilor.

Persoanele vulnerabile vor alege un operator economic din lista operatorilor aprobaţi de MIPE (…). După alegerea operatorului, se va semna un contract comercial şi se vor transmite documentele menţionate mai sus către acesta. Contractul comercial încheiat de semnat va fi unui din documentele din dosarul pentru obţinerea voucherului”, mai arată reprezentanții Ministerului Investițiilor.

Ministerul a stabilit noile termene pentru depunerea dosarelor și cererilor de finanțare:

3 martie 2025, ora 17:00 – termen-limită pentru depunerea dosarelor de către operatori, pentru persoanele vulnerabile cu care au semnat contracte, la GUEE;
31 martie 2025 – termen pentru finalizarea verificării dosarelor de către GUEE;
3 aprilie 2025, ora 17:00 – termen-limită pentru depunerea cererilor de finanțare de către operatori, în platforma PNRR.

Citește și Vouchere sociale 2025. Ce poți cumpăra cu banii de la stat. Lista actualizată a magazinelor unde pot fi folosite cardurile sociale

DailyBusiness
Tanczos Barna respinge ideea suspendării președintelui Nicușor Dan: „Un foc de paie, nu se va întâmpla”
Spynews
Tavanul unui hotel din Sibiu s-a prăbușit peste oamenii din piscina interioară. Planul roșu a fost activat de urgență
Fanatik.ro
Juri Cisotti, portret de fotbalist: „Ai mei știu că sunt puțin nebun”. Interviu exclusiv
Capital.ro
Amendă de 6.000 de lei pentru români de Crăciun și Revelion. Interzis pentru românii care stau la bloc
Playtech.ro
Mega-proiectul abandonat din timpul lui Ceaușescu revine oficial la viață. Tarnița, hidrocentrala de 1.000 MW care va costa peste 1 miliard de euro
Adevarul
Rusia vrea să construiască o centrală nucleară pe Lună în următorii zece ani. Rosatom și Institutul Kurchatov, implicate în proiect
wowbiz.ro
Clipe cumplite pentru Loredana Groza, în prag de sărbători! Tatăl artistei se află în stare gravă la spital: „Tata…fă-te bine”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
EXCLUSIV Ce cadouri se dau de Crăciun în familia lui Dan Negru. Prezentatorul Kanal D a dezvăluit și ce își dorește pentru 2026
iamsport.ro
Dan Șucu, acuzat direct că ar fi cumpărat Genoa cu ”bani furați”! Ce afaceri ”de milioane de euro” cu statul ar avea: ”Folosește o firmă dintr-un sat din județul Galați”
MediaFlux
Ce înseamnă, de fapt, Ajunul Crăciunului și de ce este considerat o noapte magică
stirilekanald.ro
Explozie pe Autostrada A1! Un camion plin cu GPL a sărit în aer după un accident cu un TIR. Imagini șocante
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend