Ministrul Finanţelor, anunţ oficial despre impozitarea sumelor transferate în cadrul familiei

Veniturile obținute în mod cinstit pot fi transferate liber în cadrul familiei, fără a mai fi impozitate, astfel încât cei care transferă bani copiilor sau părinților lor, fie prin virament bancar, fie în numerar, din veniturile lor legal obținute, nu au de ce să se teamă, a declarat, miercuri, ministrul Finanțelor, Tanczos Barna.
Filip Stan
12 mart. 2025, 15:32
Ministrul Finanţelor, anunţ oficial despre impozitarea sumelor transferate în cadrul familiei

„Scopul organelor fiscale este de a descuraja evaziunea fiscală, nu de a sancționa persoanele care au primit bani de la un membru al familiei. Este însă important ca persoanele vizate să colaboreze cu autoritățile în cazul în care sunt solicitate să facă acest lucru în cadrul unei eventuale verificări2, a subliniat Ministrul Finanţelor, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Reacția ministrului vine la o zi după ce avocata Luisiana Dobrinescu, managing partner Dobrinescu Dobrev SCA, a atras atenția asupra faptului că lipsa unor documente justificative privind remiterea de sume în numerar între rude atrage consecințe fiscale semnificative asupra persoanelor fizice verificate.

EXCLUSIV Andreea Creţulescu: „Impozitul de 70% pe veniturile nejustificate lovește DIRECT în românii din Diaspora care muncesc să trimită bani acasă”

Aceasta a prezentat cazul unui antreprenor care i-a dat sume de bani din dividende fiicei sale. În cadrul unei verificări a situației fiscale personale, inspectorii i-au solicitat acesteia documente justificative care să ateste sursa sumelor de bani deținute, mai exact cele din care să rezulte remiterea sumelor de bani de la tată, conform notei explicative și a declarației notariale date de acesta din urmă.

Într-o situație asemănătoare s-a aflat și o pensionară care a primit bani de la fiul ei pentru o casă.

„Fără a nega legitimitatea și interesul inspectorilor fiscali în a solicita astfel de documente pentru stabilirea situației de fapt, trebuie acceptat că între rude, pentru banii în numerar, rareori se întocmesc documente justificative. Stabilirea situației de fapt trebuie așadar să aibă la bază probe caracteristice relației de rudenie, precum mesaje WhatsApp, declarații pe proprie răspundere ale părților implicate, declarații ale martorilor etc.”, a declarat Dobrinescu, într-un comunicat.

Pentru a evita astfel de probleme cu ANAF, avocata a recomandat ceea ce face și ea: le dă copiilor bani folosind online banking, cu menționarea destinației banilor.

„Așadar, românii ar trebui să fie atenți la sumele pe care le oferă sau le primesc. Impozitul pe sumele a căror sursă nu poate fi identificată a fost majorat de la 16% la 70%, de la 1 iulie 2024 prin Legea 296/2023, iar statul are nevoie de bani la buget”, a atras atenția sursa citată.

Culmea Fiscului, ANAF a verificat banii primiţi de fiică de la tatăl ei. Atenţie, impozit de 70% pentru sumele a căror sursă nu este declarată!

Ulterior, în cursul zilei de miercuri, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a precizat că sumele de bani transferate între rude se încadrează în categoria veniturilor neimpozabile, similar fiind tratați și banii încasați ca urmare a evenimentelor familiale (nunți/botezuri).

„La art. 61 și art. 62 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, sunt prevăzute categoriile de venituri impozabile, cât și cele neimpozabile. ‘Transferurile/sumele date/încasate de la rude’ se subscriu operațiunilor de donație/dar manual și se încadrează în categoria veniturilor neimpozabile sau în funcție de împrejurările fiecărei situații de fapt, pot îmbrăca forma unor datorii, ceea ce reprezintă surse neimpozabile. În ceea ce privește sumele încasate ca urmare a evenimentelor familiale (nunți/botezuri), pentru care nu există obligația declarativă din partea contribuabilului, sursele de fonduri de natura darurilor primite cu ocazia acestor evenimente reprezintă de asemenea venituri neimpozabile”, menționează instituția.

Potrivit Fiscului, în cadrul procedurii de verificare a situației fiscale personale, sunt examinate înscrisurile sau informațiile despre activitatea persoanei fizice verificate, referitoare la intrările și ieșirile de fonduri și la creșterea sau descreșterea elementelor patrimoniale pe perioada verificată, conform prevederilor legale din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

„Potrivit art. 117 din același act normativ (Codul de procedură fiscală, n.r.), astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung, orice venituri constatate de organele fiscale, în condițiile Codului de procedură fiscală, a căror sursă nu a fost identificată, se impun cu o cotă de 70% aplicată asupra bazei impozabile ajustate”, subliniază sursa citată.

Reprezentanții Fiscului au adăugat că, pe de altă parte, cota de impozit de 70% nu se aplică surselor de fonduri identificate, așa cum sunt prevăzute la articolele 61 și 62 din Legea 296/2023.

DailyBusiness
Milionarul din România care și-a pus computer și aer condiționat în cavou. Motivul surprinzător pentru care a făcut acest lucru
Spynews
Alina Pușcaș s-a întors la facultate, la 41 de ani! Prezentatoarea TV va face un master. Ce specializare a ales
Bzi.ro
Irina Fodor, dezvăluiri îngrozitoare din show-ul Antenei 1! Care a fost coșmarul de la Asia Express!
Fanatik.ro
Suma uriașă pe care o pierde cel bine plătit bugetar al țării, după reforma lui Bolojan. Surpriza neplăcută din proiectul adoptat
Capital.ro
Statul vrea bani de la români. Trebuie să achitați minim 500 de lei începând de vineri. Termenul final este 12 septembrie
Playtech.ro
Coşmarul prin care a trecut un român care a parcat ilegal în Grecia. De ce a fost chemat zilnic la secţia de poliţie
Adevarul
COVID-19 revine în forță la început de an școlar: „Avem o creștere de peste 80% pe săptămână”. Simptome neobișnuite la copii
wowbiz.ro
BREAKING NEWS! Ioana Tufaru, găsită inconștientă în casă
Economica.net
Apare o nouă fabrică de autobuze electrice în România
Prosport.ro
FOTO. Cum arată mama a doi copii care a participat la Campionatele Mondiale de Bikini Fitness
kanald.ro
Tragedie în lumea sportului! Fostul căpitan al naționalei a murit după ce a sărit în apă de pe un pod
Cancan.ro
Primul mesaj al Mihaelei Rădulescu, după reîntoarcerea în România. Bărbatul pentru care are cuvinte de laudă după moartea lui Felix Baumgartner
iamsport.ro
Bombă! FCSB a făcut o ofertă uriașă pentru un jucător de la Eintracht Frankfurt
MediaFlux
Când vor avea loc alegerile la Primăria Capitalei. Cine ar putea fi unul dintre candidați
stirilekanald.ro
Cine sunt soții care și-au pus capăt zilelor împreună. S-au aruncat în gol de la etajul trei
substantial.ro
Dacă o persoană nouă te curentează la prima atingere, iată ce înseamnă