Fabricile Volkswagen, gata să înceapă să producă arme, după ce vânzările de automobile au scăzut drastic

Volkswagen analizează posibilitatea de a produce echipamente militare pentru armata germană, ca parte a eforturilor Europei de reînarmare, conform unui raport publicat de cotidianul britanic The Telegraph. Oliver Blume, directorul general al Volkswagen, a declarat că grupul nu a fost încă abordat de parteneri potențiali, dar este deschis să "analizeze conceptele".
Filip Stan
12 mart. 2025, 22:07
Fabricile Volkswagen, gata să înceapă să producă arme, după ce vânzările de automobile au scăzut drastic

Declarațiile directorului Volkswagen vin într-un context geopolitic tensionat, în care Germania își reevaluează strategia de apărare, temându-se că Statele Unite, sub conducerea lui Donald Trump, ar putea să-și reducă sprijinul pentru Europa. Acest proces a determinat companii precum Rheinmetall și KNDS Group să reconvertească fabrici auto pentru a produce arme.

Potrivit economiștilor, industria auto germană are o capacitate de producție neutilizată, având în vedere că exporturile auto ale țării s-au înjumătățit față de nivelul de dinaintea pandemiei de COVID-19.

„În primul rând, cred că, având în vedere situația geopolitică actuală, ceea ce vedem acum în Germania și Europa reprezintă deciziile corecte – în sensul că trebuie să investim mai mult pentru a fi din nou în siguranță. Nu purtăm discuții specifice despre ce poate face Volkswagen. Părerea mea este că, dacă ar exista opțiunea unor vehicule militare în viitor, ar trebui să analizăm conceptele. Am mai făcut asta în trecut. Grupul Volkswagen are competențe în domeniul auto. Suntem gata să oferim consultanță și expertiză. Dar, în stadiul actual, totul este deschis și inițiativele vor fi lansate mai degrabă de industria de apărare.”, a răspuns Blume, potrivit ZF, întrebat marți dacă Volkswagen ar putea folosi această capacitate pentru a produce echipamente militare

În acest context, cererea de echipamente militare este în creștere, iar companiile din industria de apărare din Germania și-au accelerat producția. Unele fabrici auto au fost deja reconvertite pentru a produce arme, în timp ce piața auto europeană continuă să se confrunte cu dificultăți. Din 2019, numărul de autoturisme noi vândute în Uniunea Europeană a scăzut de la 15,1 milioane la 10,6 milioane, potrivit Asociației Constructorilor Europeni de Automobile. De asemenea, exporturile anuale de mașini ale Germaniei s-au redus la jumătate, ajungând la aproximativ 1,2 milioane de unități, în contextul unei concurențe puternice din partea Chinei, care a devenit cel mai mare exportator de mașini la nivel global.

Citeşte şi: Trump a trecut de la cearta cu Zelenski la ameninţări la adresa Rusiei, dacă Putin nu va accepta pacea: „Ar fi foarte rău pentru Rusia. Sunt lucruri pe care le pot face, care nu sunt deloc plăcute”

Sander Tordoir, economist-șef la Centrul pentru Reforma Europeană, a declarat că producția de echipamente militare ar putea reprezenta „o nouă linie de afaceri” pentru constructorii auto aflați în dificultate.

„Pot face ambele lucruri. Germania și-a pierdut jumătate din exporturile nete de mașini, deci există multă capacitate neutilizată care poate fi folosită pentru producția de vehicule electrice și echipamente militare”, a spus Tordoir.

Declarațiile lui Blume au fost făcute în contextul în care Volkswagen a raportat o scădere de 15% a profiturilor pentru 2024, ajungând la 19,1 miliarde de euro, față de 22,5 miliarde de euro în anul precedent. Grupul se confruntă cu provocări suplimentare, inclusiv impactul tarifelor impuse de administrația Trump asupra Canadei și Mexicului, unde VW produce o parte dintre vehiculele sale. În plus, compania implementează o strategie de restructurare menită să o facă mai competitivă în fața producătorilor chinezi, ceea ce implică reducerea a aproximativ 35.000 de locuri de muncă.

Citeşte şi: Donald Trump sare în ajutorul lui Elon Musk. Preşedintele SUA şi-a cumpărat o maşină electrică Tesla după ce vânzările companiei au scăzut dramatic

DailyBusiness
RO-Wine: Vinuri din 15 țări și trei zile în care Bucureștiul devine, din nou, capitala vinului internațional
Spynews
Iubita lui Andrei Ștefănescu a împlinit 37 de ani! Ștefania Ducă a sărbătorit alături de prezentator și de fiul acestuia
Fanatik.ro
De la finala Champions League, direct în Giulești, la Rapid – Universitatea Craiova
Capital.ro
Călin Georgescu a plătit amenda de 200.000 de lei. Ancheta privind finanțarea campaniei continuă
Playtech.ro
Topul celor mai profitabile bănci din România. De unde vin câștigurile uriașe, explicația pe înțelesul tuturor
Adevarul
Japonia testează un avion de pasageri de cel puțin două ori mai rapid decât legendarul Concorde. Două ore de la Tokyo în SUA
wowbiz.ro
Rezultatele autopsiei lui Robert, elevul de clasa a VIII-a din Bacău, care a murit în curtea școlii. Ce spune mama băiatului
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Andreea Micu, o tânără interpretă de muzică populară, s-a stins din viață la doar 17 ani. Artistei i s-a făcut rău înainte de un spectacol: ,,Andreea noastră nu mai cântă”
iamsport.ro
”Mâine pleci acasă!”. L-a sfidat în față pe Gică Hagi, iar ”Regele” s-a înfuriat: ”E prima oară în cariera mea!”
MediaFlux
Se interzic telefoanele mobile! Decizia momentului în România
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi