Au început înscrierile la Școala de Vară de la Opera Comică pentru Copii

Începând cu 30 iunie 2025, Opera Comică pentru Copii desfășoară a cincea ediție a Școlii de Vară OCC. Proiectul se adresează copiilor cu vârste de 4-12 ani, este organizat sub formă de serii de câte două săptămâni, cu program de luni până vineri, în intervalul orar 8:30-16:30. Până pe 10 aprilie 2025, părinții care doresc să-i înscrie pe copii în acest program beneficiază de prețul promoțional de 1300 de lei.
Alina Costache
18 mart. 2025, 12:44
Au început înscrierile la Școala de Vară de la Opera Comică pentru Copii

Opera Comică pentru Copii anunță deschiderea înscrierilor pentru cea de-a cincea ediție a Școlii de Vară OCC, destinată copiilor cu vârste între 4 și 12 ani. Proiectul se va desfășura la sediul instituției din Calea Giulești nr. 16, sector 6, București, în două serii de câte două săptămâni fiecare. Prima serie se va desfășura în perioada 30 iunie – 11 iulie 2025, iar cea de-a doua între 14 – 25 iulie 2025.

Pe parcursul celor două săptămâni, copiii vor participa la un program variat, care include jocuri de cunoaștere și dezvoltare personală, menite să îmbunătățească abilitățile sociale, emoționale și cognitive. Dansul și mișcarea scenică vor contribui la coordonarea și expresivitatea corporală a micilor participanți, în timp ce audițiile muzicale explicate și vizionările de spectacole vor avea rolul de a cultiva aprecierea pentru muzică și artele spectacolului.

O parte esențială a programului o constituie întâlnirile cu artiști și atelierele interactive cu instrumentele unei orchestre, oferindu-le copiilor ocazia unică de a învăța direct de la artiști profesioniști. Activitățile în aer liber, desfășurate în Aventura Parc și în alte zone de recreere din curtea OCC, vor îmbina învățarea cu distracția. De asemenea, atelierele de creație sunt concepute pentru a stimula imaginația și exprimarea artistică liberă.

Înscrierea la Școala de Vară OCC se realizează prin completarea formularului disponibil online la adresa bit.ly/InscriereSDVOCC și achitarea taxei de participare, în valoare de 1450 lei per serie. Părinții care finalizează înscrierea până la data de 10 aprilie beneficiază de un preț promoțional de 1300 lei per serie. Taxa trebuie achitată în termen de maximum 72 de ore de la completarea formularului, prin achiziționarea unui bilet de pe site-ul magazinulocc.ro. În cazul în care plata nu este efectuată în acest interval, înscrierea nu va fi considerată validă.

Regulamentul complet al Școlii de Vară OCC 2025 poate fi consultat pe site-ul oficial, la adresa operacomica.ro/regulament-sdv-2025.

Opera Comică pentru Copii este o instituție publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Capitalei și a Consiliului General al Municipiului București, condusă din 2014 de soprana Felicia Filip. Unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, OCC îi apropie pe cei mici de artă și cultură prin spectacole de operă, balet, musical, concerte-lecție, operetă și teatru muzical, dar și prin proiecte inovatoare precum festivaluri de vară și de iarnă, Atelierele „Micul Artist”, „Magazinul OCC”, Tururile „În Spatele Cortinei”, „Petreceri de ziua de naștere”, „Aventura Parc”, „Abonamente” și „Voluntariat”.

Pentru informații suplimentare, Biroul de Presă al OCC poate fi contactat prin e-mail la [email protected] sau telefonic la 0745 45 56 45.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Diletta Leotta, imagine spectaculoasă după ce a devenit mamă a doua oară. Complimentele au curs în valuri
Capital.ro
Vești importante pentru cei care călătoresc cu avionul. Se schimbă regulile privind compensațiile
Playtech.ro
Cât vei plăti pentru aerul condiționat în vara lui 2026 dacă îl folosești 8 ore pe zi. Estimarea costurilor pentru o lună de caniculă
Adevarul
Haos în lanțul de comandă. Cine răspunde pentru securitatea Portului Constanța în caz de criză?
wowbiz.ro
Valentin Sanfira, mesaj dur despre oamenii care l-au dezamăgit: „Nu mai am încredere nici în cei care merită”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
Mutu, negocieri cu un club uriaș din Serie A: ”Ar putea să ajungă acolo”
MediaFlux
Familia lui Eugen Tomac. Cine este și cu ce se ocupă Diana Postică, soția premierului desemnat FOTO
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți