Ilie Bolojan, despre o eventuală rupere a coaliţiei în situaţia în care Crin Antonescu nu va deveni preşedinte: Nu pot da o sentinţă vizavi de ceea ce se va întâmpla

Preşedintele interimar Ilie Bolojan afirmă că nu poate anticipa dacă actuala coaliţie formată din PSD, PNL, UDMR şi minorităţile naţionale va rezista şi în situaţia în care Crin Antonescu ar pierde alegerile prezidenţiale. ”Alegerea unui alt preşedinte ar putea crea nişte probleme în această colaborare, neputând estima cum se vor regla lucrurile. Acesta este adevărul”, este de părere Bolojan.
Alina Costache
25 mart. 2025, 10:32
Ilie Bolojan, despre o eventuală rupere a coaliţiei în situaţia în care Crin Antonescu nu va deveni preşedinte: Nu pot da o sentinţă vizavi de ceea ce se va întâmpla

Ilie Bolojan a fost întrebat, luni seară, dacă este de aceeaşi părere cu liderul UDMR, Kelemen Hunor, care crede că actuala coaliţie nu va rezista în situaţia în care Crin Antonescu nu va fi ales preşedinte al ţării.

”Nu pot da o sentinţă vizavi de ceea ce se va întâmpla. Din punctul meu de vedere, alegerea domnului Crin Antonescu, candidatul susţinut de coaliţie, va însemna garanţia unei stabilităţi şi a unei colaborări, indiferent care va fi arhitectura Guvernului în viitor, în aşa fel încât să se lucreze pentru a duce ţara la un alt nivel, iar alegerea unui alt preşedinte ar putea crea nişte probleme în această colaborare, neputând estima cum se vor regla lucrurile. Acesta este adevărul”, a afirmat Ilie Bolojan, într-un interviu pentru Antena 3.

Citește și: Crin Antonescu: ”Nicuşor Dan nu este deloc antisistem. Eu, la fel. Suntem toţi în sistem”

El e de părere că, având în vedere situaţia economică a României, ţara riscă să fie retrogradată în situaţia în care vor exista conflicte între şeful statului şi Guvern.

”Dacă va fi ales un preşedinte care va intra într-un conflict cu majoritatea parlamentară, avem o şansă foarte mare să fim retrogradaţi, pentru că ţara noastră nu mai suportă aceste conflicte. Dacă am fi avut nişte deficite de tipul ţărilor nordice, 2%, 3%, n-ar fi fost o problemă, dar în situaţia de faţă, în care avem o realitate bugetară care nu ne ajută, în care avem de… gândiţi-vă că noi trebuie să ne accesăm banii europeni. Dacă guvernele noastre, guvernul actual, guvernul viitor, actualul guvern dacă rămâne după alegeri, nu vor lucra zi de zi pentru a îndeplini jaloanele, pentru a face licitaţiile, pentru a consuma banii, nu numai că nu vom putea lua banii din împrumuturi, ci vom pierde şi granturile.

Citește și: Ilie Bolojan a recunoscut că i s-a propus să candideze la prezidențiale: „Oameni care mă respectă mi-au spus să candidez”

Din nou, o pierdere a acestor granturi va însemna că lucrări de infrastructură importante, proiecte de sprijinire a mediului de afaceri, nu vor fi puse în practică. Deci este o responsabilitate guvernamentală să facem tot ce este posibil şi acum, dar şi după alegeri, că nu se vor termina lucrurile, pentru a accesa aceşti bani”, a explicat Bolojan.

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Litigiu înainte de FCSB – Corvinul! Detalii de culise și miza financiară
Capital.ro
Pensionarii vor afla în curând cu cât cresc pensiile în 2027. Luca Niculescu a anunțat când se stabilește procentul indexării și ce se întâmplă cu taxele
Playtech.ro
Cât costă să ții un calorifer electric pornit 8 ore pe zi. Calculul care te poate face să te gândești de două ori înainte să-l folosești
Adevarul
Un străin mutat în Cluj-Napoca a ajuns într-un „război” culinar cu o bunicuță, vecina sa
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Transfer spectaculos în SuperLiga! Fostul jucător de la Benfica și de la Gladbach a semnat: ”O să fie titular din start”
MediaFlux
Vești bune despre creșterea pensiei. Premierul Luca Niculescu a făcut anunțul pentru pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT