Cum vrea statul să ia banii românilor până la Paște. Anunțul făcut de Ministerul Fiananţelor îi vizează şi pe cei din Diaspora. Atenţie la Ghişeul.ro!

Noi titluri de stat Tezaur şi Fidelis în aprilie 2025. Dobânzile pe care le pot obține românii dacă doresc să împrumute statul şi să câştige dobânzi mai mari ca la debozitele de la băncile comerciale.
Filip Stan
08 apr. 2025, 00:07
Cum vrea statul să ia banii românilor până la Paște. Anunțul făcut de Ministerul Fiananţelor îi vizează şi pe cei din Diaspora. Atenţie la Ghişeul.ro!

Românii pot investi începând de luni, 7 aprilie, în titlurile de stat Tezaur, cu maturități de 1, 3 și 5 ani, cu dobânzi anuale de 6,60%, 7,30% și, respectiv, 7,60%, a anunțat Ministerul Finanţelor.

Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu și sunt în forma dematerializată.

Unde și cum pot fi cumpărate titlurile de stat:

  • Între 7 aprilie – 7 mai 2025, prin platforma Ghișeul.ro;
  • Între 7 aprilie – 8 mai 2025 online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV pentru titluri lansate prin intermediul unităților Trezoreriei Statului. Operațiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat Tezaur, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar. Pentru mai multe detalii cu privire la subscrierile online accesați Ghid Tezaur online și Tezaur online;
  • Între 7 aprilie – 9 mai 2025 de la sediul unităților Trezoreriei Statului;
  • Între 7 aprilie – 8 mai 2025 în mediul urban și 7 aprilie – 7 mai 2025 în mediul rural, prin subunitățile poștale ale C.N. Poșta Română S.A.

Pentru achiziționarea titlurilor de stat prin platforma Ghișeul.ro, un investitor trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

  • Să aibă vârsta mai mare de 18 ani la data efectuării subscrierii;
  • Să dețină carte de identitate valabilă în România;
  • Să aibă cont pe platforma Ghişeul.ro;
  • Să aibă un card de debit emis în România sau în țările agreate pentru Programul Tezaur (listă accesibilă pe site-ul Ministerului de Finanțe, Companiei Naționale Poşta Română – S.A. și pe platforma Ghișeul.ro).

Investitorul poate subscrie în cadrul unei emisiuni prin accesarea platformei Ghişeul.ro și introducerea datelor de logare (utilizator și parolă), conform regulilor acesteia. Pentru subscriere, investitorul accesează secțiunea Titluri de stat, unde pot fi consultate emisiunile active și caracteristicile acestora, conform prospectului de emisiune și efectuează operațiunea de achiziție a titlurilor de stat Tezaur aferente emisiunii selectate.

De asemenea, orice român poate avea în cadrul aceleiași emisiuni una sau mai multe subscrieri, cu condiția să se încadreze în plafonul minim de 1.000 lei la o subscriere și maxim valoric de 200.000 lei pentru un cod de emisiune, în condițiile încadrării în limita de plată cu cardul.

Plățile către investitorii Programului Tezaur a sumelor aferente rambursării valorii nominale, dobânzilor, retragerilor, răscumpărărilor anticipate se asigură de către Compania Națională Poşta Română” – S.A., pe cardul bancar folosit de investitor la subscriere sau cel actualizat pe platforma Ghișeul.ro.

Reamintim că, în perioada 10 martie – 4 aprilie 2025, Ministerul Finanțelor a lansat prima ediție în care cetățenii români care au cont pe platforma Ghișeul.ro și dețin un card de debit au avut posibilitatea de a achiziționa online titluri de stat.

Noi titluri de stat Fidelis în aprilie 2025. Dobânzile la lei și euro – Ministerul Finanţelor

Ministerul Finanţelor a anunțat, marți, într-un comunicat transmis Romaniatv.net o nouă emisiune de titluri de stat Fidelis pentru luna aprilie 2025.

„Începând de vineri, 4 aprilie, până vineri, 11 aprilie, persoanele fizice rezidente și nerezidente cu vârsta peste 18 ani pot subscrie în titlurile de stat Fidelis denominate în lei și în euro”, conform Finanțelor.

Ministerul a anunțat tranșa specială dedicată donatorilor de sânge pentru titlurile de stat emise în lei, cu scadență la 1 an, are o dobândă de 7,60%.

Un beneficiu oferit donatorilor este scăderea de 10 ori a pragului minim de subscriere de la 5.000 de lei la 500 lei. Pot beneficia de condițiile avantajoase ale noii emisiuni persoanele care fac dovada donării de sânge începând cu 1 octombrie 2024.

De asemenea, pentru a încuraja donarea de sânge, începând cu ediția din aprilie a programului, donatorii-investitori pot subscrie titluri Fidelis în tranșa dedicată, în limita unui plafon maxim de 100.000 lei.

Alături de tranșa specială dedicată donatorilor, ediția Fidelis care debutează pe 4 aprilie va conține și următoarele emisiuni: titluri de stat în lei, cu scadențe de 1 an, 3 ani și 5 ani și dobânzi de 6,60%, 7,30%, respectiv, 7,60% și titluri de stat în euro, cu scadențe de 2 ani și 7 ani și dobânzi anuale de 3,60%, respectiv, 6% .

Valoarea nominală a unui titlu de stat Fidelis este de 100 de lei pentru emisiunea în lei și 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv, 1.000 de euro.

În procesul de subscriere a titlurilor de stat Fidelis nu se percep comisioane de către băncile intermediare, iar veniturile obținute, atât din dobânzi, cât și din câștigurile de capital sunt neimpozabile.

De asemenea, există posibilitatea de a vinde titlurile înainte de scadență, primind dobândă aferentă perioadei de deținere.

DailyBusiness
Fructele au devenit un motiv major pentru care România a văzut o creștere a inflației în iulie
Spynews
Ce bine arată Mara Banică în costum de baie, în Maldive! Imagini senzaționale cu prezentatoarea de la Antena Stars | VIDEO
Bzi.ro
Andreea Marin arată fabulos la 50 de ani! Cum reușește vedeta să se mențină în formă! Face asta timp de 2 ore pe săptămână – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Cine este bărbatul cu freză bizară și lanț gros la gât surprins în Ibiza. Imaginile cu el au devenit virale pe internet
Capital.ro
A murit cel mai iubit actor. Toată lumea deplânge dispariția sa: Suntem profund întristați
Playtech.ro
Când ai voie să parchezi în faţa blocului? Legea care permite autorităţilor să ridice autovehiculele
Adevarul
„Pâinea îngrașă, dar alte alimente sunt mult mai nocive” - Cercetător UBB, despre obiceiul alimentar care-i îmbolnăvește pe români
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte pe care interpreta de muzică din Timișoara a mai apucat să le scrie înaintă să moară! Ți se rupe sufletul. Câtă durere
Evz.ro
Cântăreți care au căzut pe scenă. Au ajuns virali în câteva minute
Prosport.ro
Apariția care le-a tăiat respirația. Cea mai frumoasă prezentatoare TV din Albania a atras toate privirile
kanald.ro
Alexandra a murit în Italia, după ce a căzut de la 200 de metri înălțime, împreună cu colegul ei. Tânăra româncă avea doar 34 de ani
Cancan.ro
Înmormântarea Prințesei Kate, plănuită în mare secret! Care a fost planul Palatului Buckingham
iamsport.ro
Gică Hagi a început să înjure un puști de 12 ani, care îl luase la mișto: ”Vezi-ți de treabă, a trecut perioada ta!”
MediaFlux
A treia pensie pentru români. Anunțul Ministrului Muncii despre momentul acordării
stirilekanald.ro
Judecător, torturat, mutilat și ucis lângă tribunalul unde lucra. Filmul complet al crimei șocante
FURTUNĂ ELECTRICĂ în România. Se va răci brusc, vor fi furtuni puternice