Top 2025 cele mai bune universități din lume. Niciuna din România printre primele 800! Care sunt cel mai bine cotate universități de la noi

Nicio instituție de învățământ superior din România nu se află printre primele 800 în topul celor mai bune universități din lume. Avem, totuși, două universități pe locurile 801 - 1000 și alte opt în segmentul ierarhic 1001 - 1500.
Irina Dumitrescu
13 apr. 2025, 09:10
Top 2025 cele mai bune universități din lume. Niciuna din România printre primele 800! Care sunt cel mai bine cotate universități de la noi

Învățământul superior din România nu face concurență celui occidental. Cel puțin asta reiese din Topul 2025 al celor mai bine universități din lume, în care țara noastră nu are nicio reprezentantă pe primele 800 de locuri.

Clasamentul, alcătuit de Times Higher Education, ia în calcul criterii precum calitatea actului de educație și mediul de cercetare disponibil. În top sunt incluse peste 2.000 de instituții de învățământ superior din 115 țări.

Primele zece poziții ale topului sunt monopolizate de SUA și Marea Britanie. Americanii au nu mai puțin de șapte universități în Top 10, iar britanicii, trei. Vorbim despre instituții de învățământ superior renumite, precum Oxford, Harvard și Cambridge, care și-au consolidat de-a lungul timpului statutul de elită în domeniu.

De remarcat că Universitatea Oxford este prima în clasament pentru al nouălea an la rând.

Top 10 universități din lume

1.Universitatea Oxford – Marea Britanie

2.Massachusetts Institute of Technology (MIT) – SUA

3.Universitatea Harvard – SUA

4.Universitatea Princeton – SUA

5.Universitatea Cambridge – Marea Britanie

6.Universitatea Stanford – SUA

7.California Institute of Technology – SUA

8.University of California, Berkeley – SUA

9.Imperial College Londra – Marea Britanie

10.Yale University – SUA

Citește și Anunțul de ultimă oră făcut de ministrul Educației. Cum vor învăța elevii anul viitor

Mai jos de Top 10, mai precis în segmentul 11- 20, se află ETH Zürich (Elveția) pe locul 11, două universități din China, una din Singapore și alte șase din SUA.

România este vizibilă în clasament abia mai jos de locul 800. Astfel, în segmentul ierarhic 801 – 1000, avem două universități, ambele din București – Academia de Studii Economice (ASE) și Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila”.

Mai jos de locul 1000, prezența țării noastre este mult mai consistentă în Top 2025 universități din lume.

Astfel, în segmentul ierarhic 1001 – 1200 sunt incluse Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca și Universitatea București, iar alte șase universități prind intervalul 1201 – 1500.

Cel mai bine cotate universități din România

Academia de Studii Economice (ASE)

Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” București

Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca

Universitatea București

Universitatea ”Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca

Universitatea ”Ștefan cel Mare” Suceava

Universitatea Transilvania Brașov

Universitatea de Medicină și Farmacie Craiova

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca

Universitatea de Vest Timișoara

Citește și Simulare Bac 2025 Cauzele notelor mici la Limba Română. „Se exprimă ca pe TikTok. Şi omul cavernelor tot prin semne comunica”

DailyBusiness
Rusia își intensifică atacurile asupra Europei. Riscul unui pas greșit crește în fiecare zi
Spynews
O adolescentă de 16 ani, salvată de polițiști în Capitală. Ce au găsit agenții când au ajuns la locuință
Fanatik.ro
Marcel Pușcaș: Azi, după 30 de ani, dezvăluie cum l-a adus pe Laurențiu Reghecampf la Steaua în 1997: primele impresii și debutul spectaculos
Capital.ro
PSD scoate la iveală cifrele din sondajul intern. Diferență uriașă față de datele prezentate de USR
Playtech.ro
La ce distanță trebuie ținut câinele față de gardul vecinului. Ce spune legea în România
Adevarul
Armatele fantomă ale istoriei. Oameni, nisip și ceață: trei mari tragedii militare pentru care încă se caută explicații
wowbiz.ro
Presimțire sumbră?! Ce a postat mama Mădălinei Apostol pe rețelele sociale chiar înainte de moartea fiicei sale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un copilaș de doi ani și-a pierdut viața într-o locuință cuprinsă de foc, în județul Sălaj
iamsport.ro
Acuzații dure la adresa Academiei Farului: ”Ați lăsat copiii pe drumuri. Acum le puneți piedici pentru 5.000 de euro!”
MediaFlux
Horoscop 21 septembrie 2026. Început de săptămână cu schimbări importante! Banii intră în prim-plan, iar unele zodii primesc o veste care le dă planurile peste cap
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte