Prognoza meteo. Puseu de primăvară după ciclonul polar care a măturat România. Cum va fi vremea de Florii şi în Săptămâna Mare

Vremea va fi în general închisă și se vor semnala precipitații slabe, pe arii restrânse, în cea mai mare parte a țării. Acestea vor fi mixte (ploaie, lapoviță și ninsoare) în Maramureș, Transilvania și Moldova și predominant ploi în restul teritoriului. La munte, local, vor fi mai ales ninsori, iar pe alocuri se va forma polei.
Filip Stan
11 apr. 2025, 14:29
Prognoza meteo. Puseu de primăvară după ciclonul polar care a măturat România. Cum va fi vremea de Florii şi în Săptămâna Mare

Prognoza meteo SAMBATA
În Țară
Valorile termice diurne vor crește față de intervalul anterior în cea mai mare parte a țării, dar vor fi în continuare sub mediile climatologice specifice datei. Pe parcursul zilei vor fi înnorări și pe arii restrânse ploi slabe, dar noaptea cerul se va degaja treptat, iar aria ploilor se va restrânge în sudul teritoriului. La munte local vor fi precipitații mixte și condiții de polei. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări  în prima parte a intervalului în est, sud-est și sud-vest (40…50 km/h), precum și pe crestele montane, cu rafale de 55…65 km/h temporar viscolind ninsoarea. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 6 grade în estul Transilvaniei și 18 grade în vestul Olteniei; minimele termice vor fi preponderent negative în nord, centru și vest unde pe alocuri se va produce brumă și îngheț la sol și se vor situa, la nivel național, între -4 și 6 grade, posibil mai scăzute în depresiunile Carpaților Orientali. Pe areale mici se va forma ceață.

Avertizare meteo de polei, vânt puternic și ninsori la munte. Iarnă în plină primăvară în România

București
Valorile termice diurne vor crește față de intervalul anterior, dar vor fi în continuare sub mediile climatologice specifice datei. Cerul va fi variabil, cu înnorări ziua, când vor fi posibile ploi slabe de scurtă durată. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 12…13 grade, iar cea minimă de 1…4 grade, anunţă ANM.

Prognoza meteo DUMINICA
În Țară
Vremea va fi predominant frumoasă, iar în vestul și nord-vestul țării valorile termice se vor situa ușor peste cele caracteristice datei. Cerul va fi variabil, cu înnorări și izolat ploi slabe, după-amiaza în regiunile sud-estice, iar noaptea în cele din jumătatea de vest a teritoriului. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări în Banat, Moldova și la munte. Temperaturile maxime se vor situa între 10 și 21 de grade, iar cele minime între 0 și 11 grade, cu valori mai scăzute în depresiunile Carpaților Orientali, spre -4 grade. Dimineața și noaptea pe areale mici se va semnala ceață, iar spre sfârșitul intervalului, în estul Transilvaniei, în vestul și nord-vestul Moldovei, se va produce brumă.

București
Vremea va fi predominant frumoasă și va continua să se încălzească. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări după-amiaza. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 16…17 grade, iar cea minimă de 4…6 grade.

Prognoza meteo LUNI
În Țară
Valorile termice se vor situa în jurul mediilor climatologice specifice datei. Cerul va fi variabil, cu înnorări în vestul, nord-vestul și centrul țării, unde, mai ales pe parcursul nopții, pe arii restrânse va ploua slab. În nordul Carpaților Orientali, la altitudini mari, vor fi posibile precipitații mixte. Vântul va sufla slab și moderat, temporar cu intensificări în Moldova, sudul Banatului și pe crestele Carpaților Meridionali. Temperaturile maxime se vor situa între 10 și 20 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse în general între 2 și 10 grade. Dimineața și noaptea pe alocuri va fi ceață.

București
Valorile termice vor caracteriza o vreme normală din punct de vedere termic. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 17 grade, iar cea minimă va fi de 3…5 grade. Spre finalul intervalului vor fi condiții de ceață.

Prognoza meteo MARTI
În Țară
Regimul termic va fi caracterizat de valori peste cele specifice datei în toată țara. Cerul va fi variabil, iar înnorări și ploi pe arii restrânse se vor semnala cu o probabilitate mai mare în jumătatea de vest a țării. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în regiunile vestice, estice și sud-estice, precum și la munte. Temperaturile maxime se vor situa între 12 și 23 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse în general între 4 și 12 grade. Dimineața pe alocuri va fi ceață.

Citește și Accuweather anunță ninsori abundente pentru 72 de ore într-un oraș din România

București
Vremea va fi predominant frumoasă și caldă pentru această perioadă.  Cerul va fi variabil, cu probabilitate mai mare noaptea de înnorări și ploi. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 18…19 grade, iar cea minimă de 5…7 grade. Dimineața vor fi condiții de ceață.

Prognoza meteo MIERCURI, JOI, VINERI
În Țară
Vremea va fi caldă în toată țara, chiar deosebit de caldă în vest, nord-vest și centru în primele două zile de prognoză. Spre finalul intervalului va crește probabilitatea de ploaie.

București
Valorile termice se vor situa peste mediile multianuale specifice acestei perioade. Probabilitatea pentru ploi va fi mai ridicată spre finalul intervalului.

DailyBusiness
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
Spynews
Soția lui Costel Corduneanu tună și fulgeră! Ce s-a întâmplat după moartea lui: ”S-ar putea să se trezească balaurul” | FOTO
Bzi.ro
Andreea Esca și-a făcut talentul la ziua Loredanei Groza! A luat microfonul în mână și a făcut senzație
Fanatik.ro
Cum uzi corect vinetele ca să nu fie amare. Trucul simplu care te ajută să ai o recoltă bogată
Capital.ro
Taxa pregătită în România. Românii cu cont la bancă o vor plăti: Asta înseamnă să tai din puterea de cumpărare a populației
Playtech.ro
Români plecaţi ani de zile în Marea Britanie au decis să se întoarcă în România. După 11 luni, au regretat decizia: 'Nu are rost, nu mai...
DailyBusiness
Bacalaureat 2025: A început proba la Limba română pentru peste 100.000 de elevi
Adevarul
Primul lider din istorie care vorbește oficial despre ieșirea țării sale din NATO: „Neutralitatea ar putea fi mai bună”
wowbiz.ro
Irinel Columbeanu, de negăsit! Nimeni nu reușește să dea de fostul afacerist de zile întregi. Ce spune patronul azilului din Ghermănești despre întreaga situație?
Spynews
Cod galben de caniculă în 13 județe și în București. Harta zonelor în care temperaturile cresc până la 36 de grade Celsius
Spynews
Claudia Pătrășcanu nu se lasă! După ce a pierdut procesul cu Bianca Drăgușanu, cântăreața își încearcă încă o dată norocul în instanță
Evz.ro
Alertă meteo de ultimă oră. Ce zone din România sunt vizate
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Un nou cuplu controversat. Ea e psihologă de 26 de ani, iar el e un milionar de 64 de ani
kanald.ro
Cod galben de caniculă și disconfort termic în sudul României! Temperaturile maxime vor atinge 36 de grade Celsius
Cancan.ro
Ștefan Mandachi, prima REACȚIE după ce iubita cu care are un copil a cerut ordin de protecție împotriva lui: 'Declar cu toată fermitatea!'
Playsport.ro
Uimirea unui tânăr din Danemarca atunci când i-a cunoscut pe părinţii iubitei sale românce. „Nu știu e normal așa ceva”
Capital.ro
Un mare artist al României s-a stins. A lăsat în urmă multă durere. Nimeni nu se aștepta să plece așa devreme
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cum arată acum Mariana Bitang, la 62 de ani! Apariție rarisimă a „Doamnei de Aur” a gimnasticii românești
stirilekanald.ro
Delia a fost omorâtă! Cei doi copii ai săi au fost martorii momentelor tragice! Imaginile groazei, din locul în care femeia și-a dat ultima suflare
Data la care vor fi reîncărcate cardurile sociale 2025: Suma de bani pe care urmează să o primească românii
MediaFlux
Vârsta de pensionare de 65 de ani și pentru ”anumite categorii” care ieșeau la 48 de ani. ”Un pic de bun simţ!”
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Mugur Isărescu are probleme în afacerile familiei