Cutremur cu magnitudine 5.2 în California la o adâncime de nici 15 km

Un cutremur puternic s-a produs luni în sudul Californiei, au declarat autorităţile locale, relatează AFP şi Reuters. Potrivit USGS, cei care locuiesc cel mai aproape de epicentru au simțit „zguduituri moderate”, iar peste 25 de milioane de oameni au simțit „zguduituri slabe până la ușoare”.
Filip Stan
14 apr. 2025, 21:25
Cutremur cu magnitudine 5.2 în California la o adâncime de nici 15 km

Un cutremur puternic s-a produs luni în sudul Californiei, au declarat autorităţile locale, relatează AFP şi Reuters, transmite Agerpres.

Epicentrul cutremurului cu magnitudinea de 5,2 a fost localizat lângă Julian, un orăşel aflat la puţin peste o oră de mers cu maşina de San Diego, potrivit Institutului american de geofizică (USGS).

Cutremur în România, s-a zguduit Vrancea luni seară

Alertele de urgență după cutremur le-au cerut locuitorilor să se adăpostească, de la San Diego până la Los Angeles. „Protejați-vă”, se arată în alertă.

Potrivit USGS, cei care locuiesc cel mai aproape de epicentru au simțit „zguduituri moderate”, iar peste 25 de milioane de oameni au simțit „zguduituri slabe până la ușoare”.

Cutremurul a avut loc la o adâncime de 13,4 km (8,33 mile), a indicat USGS. Guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, a fost informat cu privire la cutremur, potrivit biroului său.

Trei cutremure în România, sâmbătă dimineață. Cel mai puternic s-a produs într-o zonă atipică

„Statul se coordonează cu autoritățile locale pentru a evalua eventualele pagube și dacă este nevoie de un răspuns de urgență”, a declarat biroul lui Newsom.

În general, populaţia din această regiune locuieşte în structuri care sunt rezistente la trepidaţiile seismice, deşi există structuri vulnerabile, potrivit AFP. Totuşi, localnicii au relatat că seismul s-a simţit puternic. „Am crezut că geamurile se vor face ţăndări”, a declarat pentru AFP proprietarul unei mine de aur dezafectate, deschisă turiştilor. „A fost un pic înfricoşător. A răsturnat câteva lucruri în magazinul de cadouri”, a mărturisit el.

La Carlsbad, în apropiere de San Diego, locuitorii au fost surprinşi de durata cutremurului. „A fost destul de intens timp de patru până la şapte secunde”, a declarat un rezident pentru postul local de televiziune KTLA. „Stăteam în bucătărie şi toate candelabrele au început să tremure, toate luminile au început să se mişte în toate direcţiile”, a detaliat localnicul.

Cutremurul a fost resimţit şi în Tijuana, la graniţa cu Mexicul, dar şi în Los Angeles.

Cutremurele sunt frecvente în California, deoarece coasta de vest a Statelor Unite se află la intersecţia mai multor plăci tectonice ale Pământului. Mulţi locuitori încă îşi mai amintesc de cutremurul Northridge din 1994, care a ucis zeci de persoane în zona Los Angeles, a rănit mii şi a provocat pagube de milioane de dolari.

În 2024, California a înregistrat o activitate seismică nemaiîntâlnită de mai multe decenii, potrivit seismologilor. Mai multe cutremure moderate au zdruncinat nervii unor locuitori, care se tem de „Big One”. Dar, potrivit oamenilor de ştiinţă, aceste cutremure moderate nu sunt semnele prevestitoare ale unei catastrofe în devenire.

Într-un secol de observaţii seismologice, „nimeni nu a observat modele semnificative din punct de vedere statistic înainte de producerea unor cutremure majore”, a declarat seismologul Susan Hough pentru Los Angeles Times la începutul lunii octombrie. Autorităţile californiene au profitat de această creştere a activităţii pentru a le reaminti locuitorilor să fie pregătiţi să reacţioneze, adăpostindu-se sub mese şi departe de ferestre în cazul unui cutremur. De asemenea, acestea recomandă oamenilor să aibă întotdeauna pregătită o geantă de urgenţă, cu apă, alimente neperisabile, lanterne, un radio portabil şi o trusă de prim-ajutor.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Denis Drăguș revine la FCSB în derby-ul cu Rapid: accidentare similară cu a lui Mbappé, anunț Mihai Stoica
Capital.ro
Obiectul din fiecare locuință care nu trebuie aruncat la gunoi. Poate provoca incendii în timpul colectării și sortării deșeurilor
Playtech.ro
Geamul termopan lasă frigul să intre în casă? Testul simplu cu o foaie de hârtie care îți arată dacă fereastra nu mai etanșează bine
Adevarul
Cât poți economisi dacă îți schimbi furnizorul de energie: diferențe de până la 90 de lei pe lună la curent și 380 de lei la gaze
wowbiz.ro
Iancu Sterp, dezvăluiri despre accidentul în care era să își piardă viața alături de frații săi: „Era să murim atunci”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Gică Popescu a propus un fotbalist român la Barcelona: ”A vorbit cu președintele”
MediaFlux
Cum s-a afișat Ilinca Vandici după ce a anunțat că este însărcinată la 40 de ani
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte