Judecătoarea care a organizat „Operațiunea Turul 2 înapoi” iese la atac: „Este un abuz extraordinar. O să formulăm și plângere penală”

Lăcrămioara Axinte, judecătoarea care a încurajat românii să solicite anularea deciziei Curții Constituționale privind anularea turului doi al alegerilor prezidențiale din 2024, a reacționat vehement, anunțând că va face plângere penală în legătură cu un abuz semnalat la Curtea de Apel București.
Filip Stan
25 apr. 2025, 18:11
Judecătoarea care a organizat „Operațiunea Turul 2 înapoi” iese la atac: „Este un abuz extraordinar. O să formulăm și plângere penală”
Judecătoarea care a organizat „Operațiunea Turul 2 înapoi” iese la atac: „Este un abuz extraordinar. O să formulăm și plângere penală” (Sursă foto dreapta : Inquam)

Lăcrămioara Axinte, judecătoarea cunoscută pentru implicarea sa în organizarea „Operațiunii Turul 2 înapoi”, a reacționat vehement după ce deciziile recente ale instanțelor. Axinte a criticat dur hotărârile de la Curtea de Apel București, acuzând un abuz grav și anunțând că va face plângere penală.

Judecătoarea care a lansat Operațiunea Turul 2 înapoi amenință cu plângeri penale

În același timp, ea a reiterat importanța dreptului românilor de a solicita anularea hotărârii Curții Constituționale referitoare la alegerile prezidențiale din 2024.

„Fiecare român cu drept de vot are dreptul să ceară anularea hotărârii Curţii Constituţionale, este un act administrativ normativ, la sediul Curţii de Apel unde-şi are domiciliul. Eu am pus la dispoziţie acest model. Toată lumea şi-a completat, şi-au trimis singuri, şi-au plătit taxe de timbru, tot, tot. S-au înregistrat.

Citește și : Cine este doamna Gheorghiţa, cea care a obţinut sentinţa „turul 2 înapoi” la Ploieşti. Reclamanta spune că votul ei „a fost anulat, aruncat la gunoi” şi cere despăgubiri

Noi am vrut să ajungă la cât mai mulţi judecători de contencios-administrativ din ţară, ca să aibă posibilitatea să-şi exprime opinia să soluţioneze această cauză, nu să ajungă la judecători dedicaţi cum au fost la Curtea de Apel Bucureşti.

Acolo este un abuz extraordinar. O să formulăm şi plângere penală. La Curtea de Apel Bucureşti s-a înfiinţat o secţie electorală ilegală care nu este înfiinţată potrivit legii. Au fost numiţi judecători dedicaţi care au respins ca nefiind de compentenţa instanţelor judecătoreşti”, a spus Lăcrămioara Axinte, la Antena 3 CNN.

În perioada 8-17 aprilie s-au înregistrat 30 de cereri privind anularea sau suspendarea deciziei CCR de anulare a alegerilor. Judecătoarea pensionară îi învăța pe români pe TikTok cum să alcătuiască cererile.

CCR a declarat recurs împotriva sentinței Curții de Apel Ploiești

Cu doar zece zile înaintea alegerilor prezidențiale din 2025, Curtea de Apel Ploiești a luat o decizie uluitoare, anulând hotărârea Curții Constituționale prin care au fost anulate alegerile prezidențiale din noiembrie anul trecut.

Curtea Constituțională a României, în calitate de garant al supremației Constituției, a declarat recurs împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, Secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul prin care a fost anulată și suspendată executarea hotărârii CCR 32/2024.

CCR transmite, într-un comunicat de presă, vineri, că „în mod regretabil, cu încălcarea prevederilor Constituției României și ale Legii nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, care consacră caracterul general obligatoriu al actelor jurisdicționale ale Curții Constituționale de la data publicării lor în Monitorul Oficial al României, o instanță judecătorească a dispus, fără temei constituțional și legal, cu privire la efectele unei hotărâri obligatorii adoptate de instanța constituțională”.

Citește și : Curtea de Apel Ploieşti a motivat sentinţa „turul 2 înapoi”: 6 motive de nelegalitate a hotărârii CCR de anulare a alegerilor

„Aceste aspecte au determinat Curtea să acționeze procesual pentru a apăra ordinea constituțională și efectele Hotărârii nr.32/2024”, arată CCR.

CCR explică faptul că Hotărârea Curții Constituționale nr.32/2024 este un act jurisdicțional, adoptat în exercitarea competenței proprii și exclusive prevăzute la art.146 lit.f) din Constituție.

„Actele jurisdicționale ale Curții Constituționale nu sunt acte administrative și, prin urmare, nu pot fi atacate în contencios administrativ, anulate sau suspendate. Ca atare, toate efectele constituționale și legale ale Hotărârii nr.32/2024 se produc pentru viitor, sunt general obligatorii pentru toate autoritățile întrucât fac parte din ordinea constituțională, în temeiul competenței exclusive a Curții Constituționale de a veghea la respectarea procedurii de alegere a Președintelui României. România este un stat de drept în care Curtea Constituțională este independentă față de orice altă autoritate publică și se supune numai Constituției și propriei legi, iar competența sa nu poate fi contestată de nicio autoritate publică. Toți cetățenii au acces la justiție, însă, exercitarea acestui drept și înfăptuirea justiției se realizează numai în condițiile legii, prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege, cu respectarea competenței exprese a instanțelor judecătorești, care nu poate fi extinsă în domenii care sunt excluse controlului judecătoresc”, precizează CCR.

Prin promovarea căii de atac a recursului, Curtea Constituțională „a urmărit restabilirea cât mai urgentă, a ordinii constituționale, respectul deplin și neechivoc pentru deciziile și hotărârile sale și eliminarea din ordinea juridică a oricăror interpretări juridice eronate și a aplicării cu rea-credință a legii”.

Curtea de Apel Ploieşti a decis suspendarea hotărârii până la soluţionarea definitivă a cauzei.

„Admite capătul de cerere privind suspendarea executării actului administrativ contestat. Suspendă executarea Hotărârii Curţii Constituţionale nr. 32 din 6 decembrie 2024, până la soluţionarea definitivă a cauzei. Admite acţiunea în anulare. Anulează Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 32 din 6 decembrie 2024. Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în cuantum de 70 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru”, este minuta deciziie Curţii de Apel Ploieşt.

Decizia Curţii de Apel Ploieşti este cu drept de recurs la Instanţa Supremă în 5 zile de la pronunţare. Recursul a fost deja declarat.

DailyBusiness
Avertisment SUUB. Canicula pune în pericol pacienții cu diabet și boli cronice
Spynews
Gina Chirilă, mesaj emoționant de ziua ei de naștere! Bogdan Vlădău i-a făcut o urare publică: ”Am trecut prin foc”
Bzi.ro
De ce s-a îmbrăcat în alb Mihaela Rădulescu la înmormântarea lui Felix Baumgartner: Care este semnificaţia spirituală ascunsă a acestei culori – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Tabără cu final tragic pentru un băiat de 13 ani. S-a plâns de crampe la picioare, iar câteva ore mai târziu a intrat în comă. „L-am sărutat pe frunte de rămas bun”
Capital.ro
Călin Georgescu și Ion Iliescu. Secretul a fost păstrat ani de zile. Băsescu a simțit ce se punea la cale: Dezastru…
Playtech.ro
Noul calcul pentru impozitul pe proprietate. Cine va plăti cu 100% mai mult pentru o clădire
Adevarul
Pachetul 2 de măsuri de austeritate majorează amenzile de circulație. Când este suspendat dreptul de a conduce
wowbiz.ro
Detaliul observat pe crucea lui Ion Iliescu! Lipsa de pe simbolul funerar face lumină în tot ceea ce s-a speculat despre fostul președinte al României
Evz.ro
Pachetul II mai trage o piele de pe contribuabili. Bugetarii de lux, încă neatinși. Document
Prosport.ro
Aryna Sabalenka s-a pozat topless și i-a înnebunit pe fani! A publicat fotografia și i-a lăsat să-și imagineze restul
kanald.ro
„A dat în calea ferată şi s-a răsturnat”. Un bărbat a murit după ce s-a răsturnat cu ATV-ul, în Bistrița-Năsăud. Acesta avea doar 41 de ani
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, avertisment pentru bucureșteni: Nu ieșiți din case în aceste 3 zile
iamsport.ro
A murit o legendă a jurnalismului. "Adio unui maestru!" Ieșise din prim-plan în 2020
StirileBZI
Vești bune pentru pensionari! S-a anunțat data la care intră cei 125 de lei pe cardurile sociale
stirilekanald.ro
Cine este bărbatul de 41 de ani care a murit strivit de ATV! Părinții săi, urlete de durere la locul tragediei
Florin Manole face un anunț major pentru pensionari. Toți trebuie să știe