O bancă importantă din România își schimbă numele. Ce se întâmplă cu conturile clienților

Credit Europe Bank își schimbă identitatea și devine Nexent Bank, într-un proces de rebranding menit să reflecte mai bine adaptarea la noile cerințe ale mediului de afaceri modern. Noua denumire vine ca parte a unei strategii de consolidare a poziției băncii pe piață, printr-o abordare mai agilă, digitalizată și orientată către client.
Filip Stan
28 apr. 2025, 22:15
O bancă importantă din România își schimbă numele. Ce se întâmplă cu conturile clienților

”Tranziția la Nexent Bank este o necesitate strategică pentru o mai bună aliniere la peisajul de afaceri dinamic de astăzi. Noua identitate reflectă agilitatea băncii, ambiția digitală și mentalitatea orientată către client, concepute pentru a sprijini creșterea afacerii cu mai multă claritate și inovație. Profit de ocazie pentru a le mulțumi tuturor clienților noștri pentru încrederea acordată; așteptăm cu nerăbdare să îi servim și sub noua identitate – Nexent Bank”, a declarat Senol Aloglu, CEO al Credit Europe Bank N.V.

Reprezentanții băncii dau asigurări că această schimbare de identitate nu va afecta serviciile și produsele oferite clienților, ci, dimpotrivă, va aduce îmbunătățiri semnificative în experiența bancară.

„Nexent Bank se va baza pe punctele forte ale Credit Europe Bank și pe produsele sale de succes, cu un nume mai clar și instrumente moderne, pe măsură. Suntem pregătiți pentru viitor și suntem la fel de dedicați ca întotdeauna să creștem împreună cu clienții noștri, cu corectitudine și transparență în centrul tuturor acțiunilor noastre”, a declarat Yakup Çil, Country Manager România, potrivit Adevărul.

Citește și: Măsurile pregătite de Guvern pentru a acoperi cel mai mare deficit din Europa. Micii întreprinzători vor plăti impozit majorat cu 60%, crește și TVA

Pregătirile pentru rebranding sunt în curs, tranziția completă fiind așteptată în jurul jumătății anului 2025. Banca își va informa toți clienții și partenerii pe parcursul acestui proces, care este conceput pentru a fi transparent, fără niciun impact asupra produselor și serviciilor existente.

În România, Credit Europe Bank oferă o gamă largă de produse și servicii pentru persoane fizice, IMM-uri și corporații. Credit Europe Bank a deschis un nou capitol în domeniul digitalizării și tehnologiei, introducând Apple Pay și Google Pay, lansând monet, noua aplicație de mobile banking pentru toți clienții, precum și aplicația Avantaj SoftPOS, pentru comercianți. Totodată, a fost relansat site-ul instituției, a fost lansată o nouă versiune a aplicației mobile AVANTAJ2go și a fost prezentată o nouă interfață a platformei de Internet Banking.

Membră a grupului financiar olandez Credit Europe Bank N.V., banca este activă din 1993, când a funcționat sub numele de Banca de Credit Industrial și Comercial, devenind Finansbank (în 2000) și apoi, în 2007, în urma unui proces de rebranding, primind numele de Credit Europe Bank (România) S.A.. Începând cu 1 ianuarie 2025, banca a devenit o sucursală a companiei-mamă olandeze, operând sub denumirea Credit Europe Bank N.V. Amsterdam Sucursala București, în urma unei fuziuni intragrup cu Credit Europe Bank N.V.

Citește și: Anunțul BNR după pana masivă de curent din vestul Europei. Ce trebuie să afle românii

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Florinel de la Chefi la cuțite, scandal în avion cu o stewardesă! A primit interdicție
Fanatik.ro
Anamaria Prodan, mesaj puternic pentru cei care îi cunosc valoarea: ”Încăpățânarea nu este un defect”
Capital.ro
Regulă pentru românii care stau la bloc. Obligație pentru cei care au balcon. Se obține autorizație în 30 de zile
Playtech.ro
Harta sărăciei din România. Zonele în care oamenii trăiesc cel mai greu, potrivit datelor oficiale
Adevarul
Soldați ruși schilodiți în războiul din Ucraina au fost puși să defileze la o paradă de Ziua Victoriei
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un nou-născut care s-a stins în Maternitatea Polizu ar fi fost lăsat să putrezească în incubator! Părinții, sfâșiați de durere, cer să li se facă dreptate
iamsport.ro
Totul pentru transferul la FCSB! A început să plângă în fața patronului: ”Vreau și eu!”
MediaFlux
Avertisment privind hantavirus! Nu este un nou COVID-19
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi