Victor Ponta, despre măsurile pe care le-ar lua, ca președinte, în cazul unei noi pandemii: ”Ce s-a întâmplat la pandemie a fost groaznic. Ca președinte m-aș opune”

Fostul premier Victor Ponta a transmis un mesaj categoric în privința gestionării unei eventuale noi pandemii, în cadrul dezbaterii prezidențiale organizate de TVR în Sala Unirii a Palatului Cotroceni.
Mircea Filipescu
29 apr. 2025, 21:10
Victor Ponta, despre măsurile pe care le-ar lua, ca președinte, în cazul unei noi pandemii: ”Ce s-a întâmplat la pandemie a fost groaznic. Ca președinte m-aș opune”

Întrebat de jurnalistul Adelin Petrișor ce ar face în cazul izbucnirii unei noi crize sanitare, Ponta a condamnat modul în care autoritățile au reacționat în trecut și a cerut o schimbare radicală de abordare.

„Nu aș mai face a doua oară același lucru. Cred că au fost măsuri pompieristice, nu mai vreau să mai văd pe nimeni închis în casă, să văd români amendați pentru că nu poartă mască. Eu m-am vaccinat, dar nu aș vrea ca nimeni să fie sancționat dacă nu o face. Nu aș vrea ca pandemia să vină și să luăm iar astfel de măsuri, ci aș vrea să se pregătească România din timp.

Ce s-a întâmplat la pandemie a fost groaznic. Ca președinte m-aș opune. Dacă specialiștii nu au știut cu ce se confruntă, înseamnă că nu sunt specialiști. Haide să ascultăm adevărații specialiști”, a declarat Victor Ponta în fața publicului și a contracandidaților.

Citește și: Victor Ponta îl desfiinţează pe George Simion. „Un circ! Nu e pregătit intelectual, nici portarul de la Casa Albă nu o să se mai întâlnească cu el”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cum arată Salonul Sfântului Nectarie din Atena, unde s-ar fi petrecut o minune după moartea sa. Patul sfântului se păstrează și astăzi
Fanatik.ro
Milioane de euro de la Dan Șucu pentru Rapid! Condiții de top în noua bază de la Ștefănești
Capital.ro
Acești bani sunt reținuți din pensiile românilor în fiecare lună. Cine trebuie să plătească CASS în 2026
Playtech.ro
Salariul unui profesor care predă la sat. Ce bani poate primi în plus față de un cadru didactic din oraș
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în Spania! Un polițist și-a pierdut viața și altul a fost vătămat în urma exploziei unui rucsac
iamsport.ro
”Cred că o să mor!”. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu Tavi Popescu în episodul cu gaz ilariant. Dezvăluiri cutremurătoare: ”Avea buzele vinete”
MediaFlux
Nicușor Dan susține creșterea pensiilor. Anunțul președintelui și despre taxele din 2027
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România