Gabriela Cristea a intrat din nou în atenţia internauţilor. Cum a fost surprinsă vedeta: „Mie mi-ar fi ruşine!” FOTO

Gabriela Cristea se află din nou în centrul unui nou val de critici din partea internauților. Prezentatoarea TV a stârnit reacții controversate după ce a publicat pe rețelele sociale câteva fotografii care, potrivit unor urmăritori, ar fi fost editate peste măsură!
Filip Stan
01 mai 2025, 18:45
Gabriela Cristea a intrat din nou în atenţia internauţilor. Cum a fost surprinsă vedeta:
Gabriela Cristea a intrat din nou în atenţia internauţilor. Cum a fost surprinsă vedeta: "Mie mi-ar fi ruşine!" FOTO

Gabriela Cristea a profitat de vreme, peisaj și rochița cu buline, în timp ce se plimba prin Capitală, și a făcut o scurtă sesiune foto. A postat două fotografiile pe Instagram și le-a lăsat la aprecierea fanilor, însă și-a atras foarte multe critici.

Mulți dintre urmăritori au susținut că fotografiile au fost modificate pentru a o face să pară mai suplă. Au urmat comentarii care au oscilat între susținere și critică!

„Te-am văzut azi, erai dublă decât în poze!”, „Problema e atunci când minți poporul cu televizorul. Fiecare suntem cum suntem și nu e o problemă, contează să te accepți!”, „Măcar de ai ști să te faci slabă cu FaceApp așa cum trebuie! Păcat de mână! Ești foarte frumoasă așa cum ești, nu înțeleg de ce faci asta, plus că pe video și în alte postări apari exact așa cum ești TU!”, i-au transmis fanii.

Citeşte şi: Vali Vijelie, scandal în timpul unui concert. Artistul a fost întrerupt, iar poliția a ajuns la locație. „Era beat, mi-a spus: oprește-te”

Aceştia au continuat: „Mie îmi place foarte mult de tine, dar totuși nu înțeleg de ce te modifici atât de tare… înțeleg un filtru, cred că ni-l punem toate… dar să modifici poza atât de vizibil — care este scopul? P.S. De obicei chiar nu mă bag să comentez la postări, dar de data asta chiar sunt curioasă… deși curioșii mor repede…”.

„Iar te-ai ajustat? Mie mi-ar fi rușine să îmi tot pun filtre ca să fiu ceea ce nu sunt. Îți este rușine de tine? Fii naturală, ești frumoasă așa cum ești”, Îmi pare rău, dar nu pot aprecia Photoshop-ul. Dacă era poza cu realitatea, apreciam și dădeam inimioare fără număr”, au continuat comentariile la postarea vedetei.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Gabriela Cristea (@bygabrielacristea)

Citeşte şi: Ema Karter a renunţat definitiv la filmele pentru adulţi. Ce job are acum: „Am ales să fac ceea ce îmi place cu adevărat”

Reamintim că Gabriela Cristea a anunțat, la începutul noului sezon al emisiunii Mireasa – Capriciile Iubirii, că se retrage temporar din televiziune.

„Dragilor, de peste un an mă gândesc la momentul acesta, pentru că deciziile importante trebuie cumpănite temeinic. Am hotărât, împreună cu familia mea, că este momentul să mă retrag din proiectul “Mireasa, capriciile iubirii”. Am luat această decizie pentru că programul emisiunii nu-mi permitea să stau cu fetele mele atât cât merită, cat au nevoie și mai ales cât îmi doresc.

La momentul acesta, cu un ochi râd și cu celălalt plâng pentru că mi-a plăcut mult proiectul în care am fost angrenată și echipa alături de care am lucrat. Dar e mult mai important pentru mine acum să mă ocup de creșterea și educarea copiilor mei.

Vreau să le mulțumesc producătorilor pentru faptul că au înţeles motivele pentru care am făcut această alegere. Le mulțumesc tuturor celor alături de care am lucrat la acest proiect, împreună am reușit să facem lucruri minunate cu care să vă captăm atenția și să vă facem pe voi, telespectatorii, să fiți alături de noi seară de seară.

Sper ca și telespectatorii să mă înțeleagă și să-mi respecte decizia pentru că sunt convinsă că este doar un moment de răgaz pentru mine și familia mea, dar voi fi prezentă în continuare pe rețelele de socializare”, a declarat Gabriela Cristea.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un fenomen rar ar putea da peste cap vremea în Europa! Ce se întâmplă cu vortexul polar și la ce să se aștepte România
Fanatik.ro
Cine i-ar putea lua locul lui Mihai Stoica la FCSB! Gigi Becali și-a adus deja un om în organigramă
Capital.ro
Puțini români știu ce rol are acest buton din tabloul electric. Verificarea lui poate preveni o tragedie
Playtech.ro
Sensul giratoriu, explicat pe înțelesul tuturor. Când ai prioritate și când trebuie să cedezi trecerea. Video
Adevarul
Mârâieli în PSD. Unii baroni, revoltați că partidul pierde cei mai mulți primari la comasare. Plus mândria locală SURSE
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
S-a aflat motivul pentru care femeia din Galați și-a pierdut viața la doar 10 minute după ce a plecat din spital: „Mama ta este sănătoasă tun”
iamsport.ro
Șocant! Prunea a indicat o pădure din România în care ar exista extratereștri: 'Este plină. Am fost într-o noapte să văd ce se întâmplă'
MediaFlux
Lista orașelor din România care vor dispărea
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România