Vremea rea a făcut ravagii în România. Grindină cât pumnul, tornadă și case distruse: „Nu mai e nicio țiglă!” FOTO + VIDEO

Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări cod galben și portocaliu pentru fenomene severe, inclusiv descărcări electrice, grindină, averse torențiale și vijelii.
Irina Dumitrescu
07 mai 2025, 21:22
Vremea rea a făcut ravagii în România. Grindină cât pumnul, tornadă și case distruse: „Nu mai e nicio țiglă!” FOTO + VIDEO

Miercuri seara, furtunile au făcut ravagii în mai multe zone din România. În Mehedinţi, de pildă, sute de acoperișuri au fost ciuruite de bucățile mari de grindină. În Sibiu și Pasul Tihuța, drumurile au fost afectate, iar în Florești, în apropierea Clujului, ploile torențiale au inundat curțile oamenilor pentru a doua seară consecutiv. Instabilitatea atmosferică ține până vineri, potrivit ANM.

În localitatea Burila Mare, din județul Mehedinți, oamenii au avut impresia că pică mere din copaci. De fapt, erau bulgări de gheață care picau din cer. Furtuna a distrus aproape toate casele din sat: 300. Acoperișurile au fost ciuruite și curgea apă din tavan. De asemenea, mașinile au fost grav avariate.

„Situația nu este gravă, este groaznică, fără cuvinte mari, este apocalipsa. Să nu rămână un acoperiș întreg.”, a declarat Leonard Cicic, reprezentant Primăria Burila Mare, la Pro Tv.

Localnicii au dormit noaptea pe unde au putut, iar dimineața, coșmarul a devenit realitate. Majoritatea caselor nu sunt asigurate, așa că proprietarii nu au bani să le repare.

„Am stat afară, în mașină, azi-noapte, că nu aveam curaj că pică tavanele pe noi.Localnic: E praf, nu mai e nicio țiglă, de unde iau atâta țiglă.”, a explicat un localnic.

Fenomenele meteo periculoase s-au dezlănțuit si în mai multe localități din Dolj si Prahova, unde a căzut grindină de dimensiuni mai mici. În comuna Florești, aproape de Cluj-Napoca, ploile au făcut prăpăd două seri la rând. Multe curți și subsoluri sunt sub ape.

În județul Sibiu, circulația pe Drumul Național 14 a fost afectată de șuvoaiele venite de pe dealuri. Iar în Pasul Tihuța, un autotren încărcat cu apă minerală s-a răsturnat după ce o porțiune de zeci de metri din DN17 s-a surpat din cauza ploilor.

Pe de altă parte, o tornadă s-a format miercuri după-amiază, 7 mai, între localitățile Horia și Mircea Vodă, județul Tulcea. Fenomenul rar a fost surprins în imagini, publicate ulterior pe rețelele sociale. Autoritățile locale au transmis un mesaj RO-Alert pentru avertizarea populației. Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Delta” Tulcea a anunțat mobilizarea echipajelor de intervenție în proximitatea zonei afectate.

De asemenea, a fost activată o avertizare nowcasting cod portocaliu pentru localitatea Horia, unde sunt prognozate ploi abundente de până la 40 l/mp și fenomene electrice intense.

Pentru a putea interveni rapid în cazul producerii de torenți sau inundații, în special pe sectorul vulnerabil de drum național dintre Tulcea și Măcin, ISU Delta a mobilizate următoarele resurse:

– o autospecială de stingere,

– o autospecială de primă intervenție și comandă,

– o ambarcațiune tip RIB.

„Populația este sfătuită să evite deplasările în zonă și să respecte indicațiile autorităților”, potrivit ISU.

Zonele afectate de ploi rămân sub supravegherea autorităților, iar intervențiile vor continua în funcție de evoluția fenomenelor meteo periculoase.

Specialiștii susțin că vor fi ploi torenţiale, cu descărcări electrice şi intensificări ale vântului, în toată ţara, până vineri dimineața, 9 mai. ANM a emis o alertă Cod galben de ploi şi furtuni pentru județele din nordul Dobrogei, nord-estul Munteniei, sudul Moldovei şi zona Carpaţilor de Curbură.

„Aceasta se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice şi intensificări ale vântului (rafale în general de 40…50 km/h). În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi 20…40 l/mp şi vor fi vijelii şi grindină”, au transmis meteorologii.

 

SURSA FOTO – Gândul

DailyBusiness
Kremlinul: „Întreaga lume apreciază eforturile de pace ale președintelui Trump”
Spynews
Ce sunt obligați să aibă toți șoferii din Spania începând cu 1 ianuarie, în mașină. Ce scop are noua regulă
Fanatik.ro
Motivul pentru care secretarul de stat numit de Ilie Bolojan a dat în judecată un minister. Ce se întâmplă în instanță
Capital.ro
Doliu la final de 2025. Un mare cântăreț ne-a părăsit pentru o altfel de călătorie pe tărâmurile muzicii: Îi făcea o mare bucurie să cânte
Playtech.ro
Vine iarna aşteptată de toată lumea: vor fi troiene de zăpadă. Un anticiclon aduce coduri roşii şi portocalii de vreme rea
Adevarul
Filmul șocant al crimei premeditate din Sibiu: cum și-a ucis o femeie mama pentru o moștenire de un milion de euro, cu ajutorul unei asistente medicale
wowbiz.ro
Boala cu care a fost diagnosticat Ion Drăgan. Artistul ar fi trecut prin mai multe operații dificile
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Doi iubiți și-au pierdut viața la 17 ore distanță unul de celalalt. Ambii erau pe motocicletă atunci când și-au dat ultima suflare
iamsport.ro
`Nu îl vom mai vedea pe Michael Schumacher`. Ultima declarație oficială despre marele campion din Formula 1
MediaFlux
Ai zile libere neluate? Iată când poți cere bani pentru ele
stirilekanald.ro
„Mama a trebuit să dispară”. Planul diabolic pus la cale de tânăra din Sibiu pentru a scăpă de cea care i-a dat viață. INCREDIBIL de ce
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend