Lucrările de semnalizare rutieră, sub lupa autorităților. Consiliul Concurenței investighează posibile abateri de la reguli

Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie despre o posibilă înţelegere anticoncurenţială pe piaţa comercializării şi execuţiei lucrărilor de semnalizare rutieră din România.
Mircea Filipescu
07 mai 2025, 22:10
Lucrările de semnalizare rutieră, sub lupa autorităților. Consiliul Concurenței investighează posibile abateri de la reguli

„Autoritatea de concurenţă are indicii că trei companii s-au înţeles, în principal, să îşi împartă procedurile de achiziţie publică care vizează comercializarea şi execuţia lucrărilor de semnalizare din România, cel puţin cele organizate de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) SA începând cu anul 2023. În acest fel, companiile ar încerca să îşi asigure câştigarea contractelor în condiţii mai puţin competitive şi, implicit, cu costuri mai mari pentru clienţi”, a transmis Consiliul Concurenței.

Așadar, au fost efectuate inspecţii inopinate la sediile şi/sau punctele de lucru ale companiilor Dumava Semnalizare SRL, Girod Semnalizare Rutieră SRL şi Gamida Euromark SRL, precum şi la un furnizor de produse de marcaj rutier, dar care nu este vizat de investigaţie.

Consiliul Concurenţei susține că investigaţia a fost declanşată în urma plângerii companiei Vesta Investment SRL:

„Inspecţiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel Bucureşti şi sunt justificate de necesitatea obţinerii tuturor informaţiilor şi documentelor necesare clarificării posibilelor practici anticoncurenţiale analizate. Efectuarea acestora nu reprezintă o antepronunţare în ceea ce priveşte vinovăţia companiilor”.

În cazul în care Consiliul Concurenţei va constata încălcarea regulilor de concurenţă, companiile implicate riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri. Totuși, companiile care cooperează cu autoritatea de concurenţă, în cadrul programului de clemenţă, pot obţine imunitate la amendă sau reduceri substanţiale ale amenzilor, a precizat autoritatea.

Anterior, Consiliul Concurenţei a sancţionat patru companii pentru trucarea unor licitaţii destinate semnalizării rutiere cu amenzi în valoare totală de 3,1 milioane de lei.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Cod portocaliu și galben de caniculă! Recomandările IGSU pentru români
Fanatik.ro
David Popovici la 100 m liber, semifinale LIVE la CE de natație Paris 2026. La ce oră e cursa pentru calificarea în finală și ce adversari are
Capital.ro
Curs valutar marți, 11 august. Ce valoare au euro, dolarul american și gramul de aur. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Țara în care au reușit profesional cei mai mulți români. Aproape o treime au funcții de conducere sau propriile afaceri
Adevarul
Schimbare importantă în școli din toamnă. Câte ore de predare vor avea directorii și inspectorii
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Unitatea 2 a centralei de la Cernavodă va fi oprită în următoarele 48 de ore, din cauza debitului redus al Dunării
iamsport.ro
”S-a intensificat tensiunea, au apărut împușcături pe stradă...”. Vicecampioana mondială cu România a cerut de urgență transfer
MediaFlux
CASS de 10% pentru mai multe tipuri de concediu medical. Tipurile de indemnizații care sunt afectate
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat