Sfinţii Constantin şi Elena 2025. Peste 111.000 de femei poartă numele de Ileana, alte peste 86.000 de femei poartă numele de Elena, aproximativ 19.000 se numesc Ilinca şi peste 63.000 – Lenuţa. La bărbați, cel mai întâlnit nume este Constantin, aproximativ 470.000 de persoane își serbează onomastica, urmat de Costel și Costică.
Biserica Ortodoxă îi prăznuieşte pe 21 mai pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa Elena, ca protectori ai credinţei creştine, slăviţi de creştinătate „întocmai cu Apostolii”. În această zi, peste 1,75 milioane de români își serbează onomastica. Află care sunt cele mai cunoscute obiceiuri și superstiții de Constantin și Elena.
Sfinţii Constantin şi Elena 2025. Constantin cel Mare s-a născut în orasul Naissus (Niş, Serbia) în secolul al III-lea şi a rămas cunoscut în istorie datorită măsurilor pe care le-a luat în favoarea bisericii şi a preoţilor în timpul domniei sale. Acesta este venerat ca sfânt în Bisericile Ortodoxe, în Biserica Greco-Catolică, la data de 21 mai, odată cu Sfânta Elena, mama sa, precum și în Bisericile vechi orientale (necalcedoniene). Biserica Romano-Catolică o sărbătorește pe Sfânta Elena la 18 august.
Zodia binecuvântată de Sfinții Constantin și Elena. Cine sunt norocoșii zilei de 21 mai
În timpul domniei sale, Constantin cel Mare a luat hotărârea de a restaura Byzantionul (Constantinopol) și de a face din el capitala imperiului. Construirea și popularea noului oraș s-au desfășurat foarte rapid. La fel ca și Roma, orașul e construit pe 7 coline și împărțit în 14 districte administrative.
În perimetrul ocupat acum de Moscheea Sultanului Ahmet (Moscheea Albastră), Constantin a construit palatul imperial. Hipodromul a fost mărit la o capacitate de 50.000 de locuri. Constantin a început și construcția a două mari biserici, Hagia Sophia (Sfânta Înțelepciune) și Hagia Eirene (Sfânta Pace). La 11 mai 330 are loc inaugurarea oficială a Constantinopolului ca noua capitală a Imperiului Roman. Festivitățile au durat 40 de zile și s-au desfășurat pe hipodrom. Monedele bătute în acel an anunțau lumii evenimentul.( Sursa: wikipedia.org)
Despre mama lui Constantin, împărăteasa Elena, se spune că şi-a eliberat sclavii şi i-a ajutat pe creştinii persecutaţi. Aceasta a zidit Biserica Sfântului Mormânt, Biserica din Bethleem, pe cea din Nazaret şi multe alte sfinte lăcaşuri.
Un templu al Afroditei fusese înălţat de către Împăratul Adrian pe dealul Golgotei, pentru a masca locul pătimirilor lui Hristos, dar Sfânta Elena a ordonat distrugerea statuii şi a îndepărtat pământul care acoperea mormântul Domnului Iisus şi cele trei cruci, una dintre ele fiind a lui Iisus şi celelalte două aparţinând tâlharilor care au fost răstigniţi cu El. Pentru a afla care este crucea pe care Fiul lui Dumnezeu a fost răstignit, acestea au fost atinse de trupul unei persoane care murise de curând. Iar în momentul atingerii de una dintre cruci, omul a înviat, scrie ziarullumina.ro
În ajunul luptei cu păgânul Maxenţiu, suveranului Constantin i s-a arătat pe cer, în plină zi, semnul Crucii, ca simbol al biruinţei: “Întru acest semn vei învinge”. Sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Mama sa Elena este strâns legată de taina şi puterea Sfintei Cruci – semnul central al religiei creştine.
Sfinții Constantin și Elena 2025. Ce se dă de pomană pe 21 mai. Tradiții și superstiții
Sfântul Constantin a fost fiul împăratului Constantius Chlorus şi al Elenei. S-a născut la 27 februarie 272, în cetatea Naissus (astăzi, Niș, în Șerbia). După moartea tatălui sau din 304, a fost proclamat împărat. El a intrat în conflict cu Maxențiu, fiul împăratului Maximian, pentru că acesta dorea să ocupe funcția pe care el o deținea. În ziua premergătoare luptei cu Maxențiu, în anul 312, Constantin a văzut pe cer o cruce luminoasa și o inscripție: In hoc signum vinces (prin acest semn vei birui). Noaptea, în vis, i se descoperă Hristos și-l îndeamnă să puna semnul sfintei cruci pe toate steagurile armatei sale. Constantin a respectat ce I s-a spus şi a ieșit biruitor din luptă, informează creştinortodox.ro.
În anul 313, Constantin a dat un decret prin care a oprit prigonirea creștinilor și, astfel, creștinismul a devenit religie permisă în imperiu. Religia creștină va deveni religie de stat, în vremea împăratului Teodosie cel Mare (379-395). Împăratul Constantin a murit în anul 337, la zece ani de la trecerea la cele veșnice a mamei sale.
Unul dintre cele mai vechi lăcaşuri de cult din ţară închinate Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena este Catedrala patriarhală din Bucureşti, ctitorie a voievodului Ţării Româneşti, Constantin Şerban Basarab (1654-1658), care a fost sfinţită în 1658 de patriarhul Macarie al Antiohiei şi al Întregului Orient, Împreună cu mitropolitul Ştefan al Ţarii Româneşti şi cu episcopii de Râmnic şi de Buzău.
Sfinţii Constantin şi Elena 2025, supersitiţii:
Sfinţii Constantin şi Elena 2025, alte surperstiţii:
Semnificația numelui Elena
Numele Elena ne trimite cu gândul la eroina mitologiei grecești, vestită în toată grecia pentru frumusețea ei, fiica Ledei și a lui Zeus, soția lui Menelaos. O traducere mai veche a numelui Helena (Elena) sau Velena înseamnă strălucirea Soarelui, căldura lui. Numele de Elena, Leana sau Lenuța, derivate românești des întâlnite, este un nume asociat frumuseții, o sursă importantă de iluminare, în mod metaforic, persoana care poartă acest nume reușește să lumineze ziua celor cu care intră în contact.
Semnificația numelui Constantin
Numele Constantin provine din limba latină și înseamnă cel care este hotărât, statornic, ferm. Numele Constantin transmite că, în viață, omul trebuie să lupte, să rămână hotărât și statornic în fața greutăților vieții.
Constantin, nume de provenienţă latină, vine de la „constans, constantis” şi înseamnă „constant, ferm”. Înrudite în mod direct cu acest nume sunt cele precum Constanţiu, Constanţa şi persoanele care poartă nume din aceeaşi familie: Costache, Costea, Costin(a), Codin(a), Dinu, Dina, Tinu şi Tina. În acestă zi sunt sărbătoriţi şi purtătorii diminutivelor : Costi, Costică, Costel, Ticu, Titi, Titel(uş), Dinicu, Tinuţ, Tinel, Tanţa, Tănţica şi Tanţi.
Elena, nume de provenienţă grecească (Elene, Helene), în traducere înseamnă cea strălucită, cea luminoasă. În lumea creştină, cea mai cunoscută femeie cu numele Elena a fost mama împăratului Constantin cel Mare. La noi sunt sărbătorite purtătoarele acestui evlavios nume, dar şi derivatele numelui de Elena precum Elina, Ileana, Ilina, Leana, Ilinca, Elenca. Acestora li se alătură şi cele care poartă diminutivele precum: Ilenuţa, Lenuţa, Lena, Leni, Liana, Lina, Nuţa, Nuţi, Nuţica.
Rugăciune către Sf. Constantin și Elena
Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, după Dumnezeu şi Maica Domnului, voi sunteţi nădejdea noastră şi folositorii noştri; voi ne sunteţi nouă bucurie în vremea necazului, voi ne ocrotiţi în nevoi şi ne ajutaţi. Voi sfintelor mănăstiri şi biserici le sunteţi păzitori; pentru aceasta cădem înaintea voastră cu lacrimi, rugându-vă să nu încetaţi a ne ajuta nouă, neputincioşilor, ci mijlociţi la Dumnezeu şi la Preacurata Lui Maică şi Pururea Fecioară Maria, ca şi pe noi să ne păzească fără prihană şi pe toţi să ne întărească în credinţă,