Într-un lac din România trăieşte un monstru mai înspăimântător decât cel din Loch Ness

Locuitorii din Timiş spun că în apele lacului Surdul, aflat la poalele Munţilor Poiana ruscă, trăieşte un monstru chiar mai înspăimântător decât cel din Loch Ness, în Marea Britanie.
Cristina Dinu
17 iul. 2013, 08:19
Într-un lac din România trăieşte un monstru mai înspăimântător decât cel din Loch Ness

La doar 30 de kilometri de Lugoj spre Făget, la poalele domoale ale Munţilor Poiana Ruscă din estul judeţului Timiş, se află Lacul Surduc, cel mai mare din judeţ, unul dintre cele mai căutate locuri de agrement în sezonul estival, mai ales de către vânători şi pescari.

Potenţialul turistic al zonei este suficient de mare pentru a atrage drumeţi locali şi din afara ţării, iar administratorii judeţeni au inclus obiectivul pe lista de priorităţi care trebuie promovate.

„Lacul Surduc trebuie să fie una dintre piesele noastre de bază pentru a atrage turiştii. A fost dat uitării în ultimii ani. Este singura zonă de care ne putem agăţa din punct de vedere turistic, un turism care să fie cât se poate de aproape de necesităţile unei lumi moderne”, a declarat pentru Agerpres Titu Bojin, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş.

Principala sarcină îi revine Agenţiei de Dezvoltare Timiş (ADETIM), care în acest an va trebui să finalizeze proiectul de reabilitare a infrastructurii de apă, canal, energie electrică. Cazarea este uşoară, la cabane sau cu cortul.

Iar pentru pasionaţii de senzaţii tari s-a ţesut o legendă legată de un monstru care-şi scoate capul din apă în nopţile cu lună plină. Dar „Loch Ness-ul” local este mai ceva decât fratele său din Scoţia, pentru că presupusul monstru ar avea patru ochi. Pescarii localnici care susţin că au văzut arătarea jură că nu a fost peşte, ci monstru în toată firea.

Lacul Surduc pare să intre sub auspiciile unei zodii favorabile, întrucât a atras atenţia preşedintei Federaţiei Române de Canotaj, Elisabeta Lipă, care vrea organizarea de competiţii internaţionale de canotaj şi kaiac-canoe, din 2015, la care să participe sportivi din peste 20 de ţări. Baza există deja, mai este nevoie de o pistă cu 8 culoare, cu balize din 10 în 10 metri pe lungimea de 2.000 de metri, de un turn de sosire-plecare şi de pontoane. Costurile estimative se ridică la circa 30-40 de mii de lei, dar fosta campioană olimpică susţine că efortul merită, pentru că aduce un plus de imagine atât României, cât şi Timişoarei., mai scrie Agerpres.

Dincolo de dezvoltarea acestei ramuri sportive, Timişul va beneficia şi economic prin promovarea turistică a Lacului Surduc.

Până atunci, sâmbătă, de Sfântul Ilie, Lacul Surduc devine, din nou, gazda unei competiţii de traversare înot, manifestare care li se adresează adulţilor. Participanţii se pot înscrie la proba scurtă, în cadrul căreia înotătorii vor avea de parcurs o distanţă de 500 de metri în 30 de minute, precum şi la proba de rezistenţă, pe o distanţă de aproximativ 3.000 de metri, iar timpul maxim de încheiere a acestei probe este de două ore. Înotătorii care nu se încadrează în timpul stabilit vor fi descalificaţi.

Lacul de acumulare de la Surduc a fost construit în perioada 1972-1976, iar în prezent aici s-au construit foarte multe case de vacanţă şi cabane.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Secretul succesului lui Jovo Lukic la U Cluj şi motivul pentru care n-a confirmat la Universitatea Craiova
Capital.ro
Nu arunca facturile și actele vechi înainte să verifici termenele. Unele documente trebuie păstrate toată viața
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT