Şase UNIVERSITĂŢI autorizate NU MAI POT ORGANIZA ADMITERE

Şase instituţii de învăţământ superior autorizate să funcţioneze provizoriu nu vor mai putea organiza admitere, începând cu anul universitar 2013-2014, pentru că nu au solicitat evaluare la termen şi au mai multe nereguli, a declarat ministrul pentru Învăţământ Superior Mihnea Costoiu.
Iulian Tudor
17 iul. 2013, 11:47
Şase UNIVERSITĂŢI autorizate NU MAI POT ORGANIZA ADMITERE

Cele şase universităţi vor intra în lichidare pentru toate programele de studii de licenţă, a precizat ministrul Mihnea Costoiu, atrăgând atenţia candidaţilor că trebuie să verifice la fiecare universitate dacă programul de studii pentru care optează este autorizat provizoriu sau acreditat, potrivit Mediafax.

Instituţiile vizate sunt Universitatea „Mihai Viteazul” din Craiova, Institutul Teologic Romano-Catolic din Iaşi, Societatea Ateneul Român – Universitatea Ecologică „Traian” din Deva, Fundaţia Univeristară „Milenium” din Timişoara, Fundaţia pentru Promovarea Învăţământului European (FINE) – Universitatea Wales- România din Bucureşti şi Asociaţia pentru Învăţământ Superior în Comerţ şi Turism – Universitatea de Ştiinţe, Arte şi Meserii din Bucureşti.

Pentru toate programele de studii de licenţă din structura acestora, prin Hotărârea de Guvern 707/2012 s-a prevăzut obligaţia de a solicita intrarea în legalitate până la 31 martie 2013, respectiv să facă solicitare de evaluare, a explicat ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică Mihnea Costoiu.

Astfel, Universitatea „Mihai Viteazul” din Craiova are în structura sa şase programe de studii universitare de licenţă autorizate înperioada 1997 – 2003. Aceste programe au depăşit termenele de evaluare în vederea acreditării. Din anul 2003 instituţia nu a mai facut nici o solicitare de evaluare, a precizat Mihnea Costoiu.

Institutul Teologic Romano-Catolic din Iaşi are în structura sa două programe de studii universitare de licenţă ce au depăşit termenele de evaluare: evaluare periodică la cinci ani pentru programul de studii Teologie romano catolică pastorală respectiv acreditare pentru programul de studii Teologie romano catolică didactică (autorizare provizorie – în 1995). Din anul 1995 instituţia nu a mai făcut nici o solicitare de evaluare.

Societatea Ateneul Român- Universitatea Ecologică „Traian” din Deva are în structura sa trei programe de studii universitare de licenţă autorizate înperioada 2002 – 2003. Aceste programe au depăşit termenele de evaluare în vederea acreditării. Din anul 2003 instituţia nu a mai făcut nicio solicitare de evaluare.

Fundaţia Univeristară „Milenium” din Timişoara are în structura sa un program de studii universitare de licenţă autorizat în 2004. Acest program a depăşit termenul de evaluare în vederea acreditării.
Din anul 2004 instituţia nu a mai făcut nicio solicitare de evaluare.

Fundaţia pentru Promovarea Învăţământului European – Universitatea Wales – România din Bucureşti are în structura sa două programe de studii universitare de licenţă autorizate în anul 2003, ce au depăşit termenele de evaluare în vederea acreditării. Din anul 2003 instituţia nu a mai făcut nicio solicitare de evaluare.

Asociaţia pentru Învăţământ Superior în Comerţ şi Turism – Universitatea de Ştiinţe, Arte şi Meserii din Bucureşti are în structura sa un program de studii universitare de licenţă autorizat în 2004, ce a depăşit termenul de evaluare în vederea acreditării. Din anul 2004 instituţia nu a mai făcut nicio solicitare de evaluare.

Potrivit lui Costoiu, alte patru universităţi, de această dată acreditate, au intrat în proces de monitorizare după ce au fost înregistrate mai multe nereguli. Este vorba despre Univeristatea „Mihail Kogălniceanu” din Iaşi, Universitatea „Mihai Eminescu” din Timişoara, Universitatea Financiar-Bancară din Bucureşti şi Institutul Teologic Romano Catolic din Bucureşti.

Potrivit ministrului Costoiu în total din acest an vor intra în lichidare 183 de specializări din 37 de instituţii de învăţământ superior din ţară.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Sorin Căliniuc, bătaie ca în filmele cu Van Damme la PFC 1. De ce a picat lupta cu colosul de 140 kg: „Îl aștept pe MM Stoica”
Capital.ro
Horoscop 22-28 iunie 2026. Zodia care simte sentimente de izolare sau singurătate. Devine din ce în ce mai dificil
Playtech.ro
Ce temperatură trebuie setată la aerul condiționat pentru a evita șocul termic. Greșeala pe care mulți români o fac în timpul caniculei
Adevarul
Un veteran rus rămas fără piciorare în războiul din Ucraina a ataca cu un cuțit polițiștii care făceau razii pe străzi
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
În timp ce mașina se prăbușea în râpa din Transfăgărășan, șoferița era... Vezi mai mult
iamsport.ro
Membrul Generației de Aur îl pune la zid pe Anghel Iordănescu pentru decizia luată la CM 1994 în privința unui tricolor: ”Nu a procedat corect cu el!”
MediaFlux
Vechimea în muncă se verifică online. Ce trebuie să faci, pas cu pas
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?