Ucraina a anunțat că nu va plăti peste 600 de milioane de dolari deținătorilor de titluri de stat, intrând în default

Ucraina a anunțat oficial că nu va achita o datorie în valoare de 665 de milioane de dolari, scadentă pe 2 iunie, către deținătorii de titluri de stat legate de evoluția PIB-ului, marcând astfel primul default (neplată) pe acest tip de instrument financiar de la introducerea lui, în 2015.
Mircea Filipescu
02 iun. 2025, 10:05
Ucraina a anunțat că nu va plăti peste 600 de milioane de dolari deținătorilor de titluri de stat, intrând în default

Titlurile în cauză, cunoscute sub denumirea de „warranturi legate de PIB”, fac parte dintr-un pachet de obligațiuni în valoare totală de 3,2 miliarde de dolari, emise în urma restructurării datoriilor Ucrainei din 2015. Ele sunt indexate la performanța economică a țării și prevăd plăți către investitori dacă PIB-ul depășește anumite praguri de creștere.

Decizia Kievului vine pe fondul unui moratoriu adoptat anul trecut de parlamentul ucrainean, valabil de la 31 mai 2023, care suspendă temporar plățile aferente acestor instrumente. Ministerul de Finanțe al Ucrainei a justificat neplata prin nevoia de a respecta angajamentele asumate față de Fondul Monetar Internațional și de a trata echitabil toți creditorii, oficiali și privați.

„Ucraina rămâne angajată să implementeze o restructurare cuprinzătoare, echitabilă și corectă a acestor instrumente financiare”, a transmis Ministerul de Finanțe într-un comunicat oficial.

„Trebuie să respectăm țintele de datorie stabilite în programul cu FMI și principiul tratamentului echitabil cu creditorii oficiali”, se mai arată în mesaj.

Ministrul ucrainean de Finanțe, Serhii Marchenko, a subliniat într-o declarație că aceste instrumente financiare „au fost concepute pentru o lume care nu mai există”, referindu-se la schimbările dramatice produse de invazia rusă din 2022.

Citește și: Alegeri prezidențiale în Polonia, turul 2: Surprize după numărarea voturilor, conservatorul Karol Nawrocki, candidatul susţinut de George Simion, este noul preşedinte

Negocierile formale între guvernul de la Kiev și deținătorii de „warranturi” au eșuat la sfârșitul lunii aprilie, fără a se ajunge la un acord. La începutul lunii mai, negociatorul-șef al datoriei suverane a Ucrainei, Yuriy Butsa, s-a întâlnit în privat, la Londra, cu unii deținători de titluri pentru a-i pregăti pentru posibilitatea unui default și a precizat că Ucraina „preferă să obțină un acord solid, chiar dacă asta înseamnă să întârzie termenul-limită”.

Deși anul trecut a fost eliminată o clauză de „default încrucișat” care ar fi putut activa automat neplata altor obligațiuni ale țării, decizia de a nu plăti amenință reputația de „bun debitor” pe care Ucraina și-a cultivat-o în ultimii ani.

Situația financiară a Ucrainei rămâne fragilă, în contextul în care economia națională este grav afectată de atacurile constante ale Rusiei, în special asupra infrastructurii energetice. În pofida unei creșteri modeste în 2023 și 2024, PIB-ul se situează încă sub nivelul anterior invaziei.

Ucraina depinde în continuare masiv de ajutorul financiar și militar al Statelor Unite și al Uniunii Europene. Totuși, relațiile tensionate cu președintele american Donald Trump pun sub semnul întrebării continuitatea acestui sprijin, mai ales în contextul unor negocieri de pace cu Rusia care înaintează lent.

Următoarea rundă de discuții este programată să aibă loc săptămâna viitoare la Istanbul. Oficialii ucraineni au transmis că nu vor trimite o delegație decât după ce vor primi un document cu propunerile oficiale ale Federației Ruse.

Citește și: Donald Trump o teorie a conspirației conform căreia Joe Biden ar fi fost asasinat în 2020 și înlocuit cu o ”clonă”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Titular de la FCSB intrat pe „lista neagră” a lui Reghecampf: „Nu sunt mulțumiți de el!”
Capital.ro
România se confruntă cu o problemă economică imensă. Radu Georgescu trage un semnal de alarmă: Duce la prăbușirea monedei și hiperinflație
Playtech.ro
Ce faci dacă un moștenitor nu vrea să vină la notar. Soluția legală pentru ca o casă să nu rămână blocată ani întregi
Adevarul
A renunțat la o carieră de succes în România și a luat-o de la zero în America. Povestea cofetarului care a cucerit New Yorkul
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Pintilii a plecat în Israel și a rămas șocat de ce a găsit în apartamentul primit: ”Se mai aruncă o bombă!”
MediaFlux
Răsturnare de situația în cazul lui Bruce Willis. Familia lui îi va dona creierul
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT