Nicușor Dan convoacă prima ședință CSAT. Ce schimbare vrea președintele României în Strategia Națională de Apărare

În luna iunie este programată o ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), în cadrul căreia președintele Nicușor Dan intenționează să includă marea evaziune fiscală printre riscurile la adresa siguranței naționale prevăzute în Strategia Națională de Apărare.
Alina Costache
02 iun. 2025, 19:31
Nicușor Dan convoacă prima ședință CSAT. Ce schimbare vrea președintele României în Strategia Națională de Apărare

Deocamdată nu există o dată oficială stabilită pentru convocarea CSAT. Scopul este ca această modificare să fie inclusă în raportul pe care România urmează să-l transmită Comisiei Europene, privind măsurile adoptate pentru reducerea deficitului bugetar.

Președintele României, Nicușor Dan, a confirmat luni că a discutat cu premierul interimar Cătălin Predoiu despre posibila actualizare a Strategiei Naționale de Apărare, astfel încât mai multe instituții ale statului să se poată concentra pe combaterea evaziunii fiscale la scară mare. Liderul de la Cotroceni a subliniat necesitatea unei abordări coerente și coordonate în această privință, având în vedere impactul semnificativ al evaziunii asupra bugetului național.

„În privinţa marii evaziuni fiscale am avut chiar aseară o discuţie cu domnul prim-ministru interimar, domnul Predoiu, şi a spus că verifică dacă trebuie în Strategia Naţională de Apărare să aducem o modificare astfel încât să concentrăm mai multe forţe ale statului pe combaterea acestui fenomen”, a spus Nicușor Dan într-o conferință de presă susținută la Vilnius.

Vezi și Nicușor Dan, prima mare reușită în calitate de președinte al României: „Următorul Summit B9, organizat la Bucureşti, anul viitor”

România se află în procedură de deficit excesiv și are obligația de a prezenta anual Comisiei Europene un plan credibil de reducere a acestuia. Deși termenul pentru trimiterea planului era 30 aprilie, autoritățile române nu au respectat acest calendar.

Aceasta va fi prima convocare a CSAT de către Nicușor Dan în calitate de președinte. În perioada în care funcția a fost exercitată interimar de Ilie Bolojan, CSAT s-a reunit de două ori.

Prima ședință, din 28 martie, s-a concentrat pe situația din Ucraina, analizând evoluția conflictului declanșat de Rusia și stadiul negocierilor internaționale pentru obținerea unui acord de pace. Administrația Prezidențială a transmis atunci că România sprijină în continuare Ucraina și susține soluții care să aducă garanții solide de securitate pentru regiune, în special în zona Mării Negre.

În prima ședință CSAT din 28 martie au fost „analizate evoluțiile războiului ilegal și neprovocat declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei acum trei ani, cu accent pe analiza situației din teren, precum și pe stadiul și perspectivele negocierilor privind soluționarea acestui război de agresiune”.

„România salută rezultatele negocierilor recente de la Riad privind încetarea focului și eforturile SUA în această direcție, ca un prim pas spre ajungerea la un acord de pace”, se menționează în comunicat.

Un alt subiect abordat a fost implicarea României în monitorizarea armistițiului și a siguranței navigației în Marea Neagră, autoritățile anunțând că țara noastră va sprijini aceste demersuri prin infrastructura disponibilă și prin cooperarea cu aliații din NATO.

„România urmărește cu maximă atenție toate discuțiile legate de armistițiu, monitorizarea acestuia și asigurarea siguranței navigației în zonă. România își va aduce contribuția la acțiunile de monitorizare, prin infrastructura sa și alte capabilități. Concomitent cu acțiunile de implementare a înțelegerii de armistițiu, ne vom coordona strâns cu aliații din regiune și din NATO în ceea ce privește aspectele legate de securitatea și siguranța navigației la Marea Neagră”, a precizat Administrația Prezidențială.

Citește și Nicușor Dan anunță când va fi gata noul Guvern. Ce spune despre varianta Ilie Bolojan premier: „Sunt discuții foarte intense”

A doua ședință, convocată pe 30 aprilie, a vizat pregătirea participării României la summitul NATO de la Haga. Atunci, ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a primit mandatul de a susține în numele României o creștere treptată a bugetului pentru apărare, în scopul consolidării capacităților de apărare națională și a Flancului Estic al alianței.

Totodată, CSAT a aprobat includerea finalizării hidrocentralelor nefinalizate în lista proiectelor de interes strategic, considerând că acestea pot contribui la siguranța energetică a țării. Blocajele care au întârziat finalizarea acestor lucrări sunt legate de lipsa avizelor, birocrație și procese judiciare aflate încă în derulare.

DailyBusiness
Marian Vanghelie, în instanță cu Oana Mizil. Fosta parteneră a politicianului a obținut ordin de protecție
Spynews
Alina Pușcaș s-a întors la facultate, la 41 de ani! Prezentatoarea TV va face un master. Ce specializare a ales
Bzi.ro
Imagini incredibile cu Andreea Esca în Grecia! Nimeni nu se aștepta să pozeze așa – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Zodiile care sunt înconjurate de o aură de pe 6 septembrie, de la ora 13.00. Se schimbă totul în calea lor
Capital.ro
Ai copaci în curte? Regulă pentru cei care stau la casă. Ce trebuie să faci
Playtech.ro
Elevii primesc absențe dacă lipsesc luni, în prima zi de școală? Ce trebuie să știe părinții înainte de începerea noului an școlar
Adevarul
Cum a fost păstrat trupul lui Carlo Acutis, „influencerul lui Dumnezeu”, care va fi canonizat duminică de Papa Leon XIV
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, la un pas de moarte. Soțul, Ionuț, a găsit-o leșinată pe jos în casă și s-a speriat teribil. ”Puteam să mă duc…dincolo”. Primele declarații sunt șocante
Economica.net
Anunţ-bombă de la Petrom. E jale
Prosport.ro
FOTO. Cum arată seducătoarea de fotbaliști: „Nu mi-am făcut nicio operație”
kanald.ro
Accident cu 11 victime, inclusiv minori, în județul Ialomița! A fost activat Planul Roșu de Intervenție
Cancan.ro
Ce s-a întâmplat între femeia din Iași și iubitul ei, care a omorât-o în bătaie, în dormitor. Clipele pasionale au devenit un coșmar
iamsport.ro
ȘOCANT: Zouma valorează mai mult decât 9 echipe din SuperLiga! Petrolul are 40 de jucători, dar lotul său rămâne mai slab cotat decât francezul
MediaFlux
Cu cât se măresc impozitele pentru locuințe și mașini în 2026. Pentru o categorie auto șoferii vor plăti mai puțin
stirilekanald.ro
Venezuela și SUA, noul război mondial? Cresc tensiunile între cele două state. Donald Trump dă liber armatei la atac
substantial.ro
Știai că trezitul la ora 3 sau 4 dimineața este un semn clar de…