Diana Șoșoacă, în fruntea ”Marșului Normalității”. Se strigă ”Adam și Eva, nu Adam și Adam sau Eva și Eva”

Bucureștiul este sâmbătă, 7 iunie, gazda a două marșuri cu mesaje profund opuse privind valorile familiale și drepturile civile. ”Marșul Normalității”, organizat de susținători ai familiei tradiționale, și ”Bucharest Pride 2025”, evenimentul anual emblematic al comunității LGBTQ din România, se desfășoară în paralel pe străzile Capitalei.
Filip Stan
07 iun. 2025, 15:44
Diana Șoșoacă, în fruntea ”Marșului Normalității”. Se strigă ”Adam și Eva, nu Adam și Adam sau Eva și Eva”

”Marșul Normalității” a început la prânz din Piața Victoriei, unde s-au adunat sute de participanți, unii purtând steaguri tricolore, icoane, cruci din lemn și pancarte cu mesaje în sprijinul căsătoriei dintre un bărbat și o femeie. Printre cei prezenți s-a aflat și senatoarea Diana Șoșoacă, cunoscută pentru pozițiile sale ultraconservatoare.

Manifestanții au mărșăluit pe traseul Piaţa Victoriei – Piaţa Romană – Piaţa Universităţii – Piaţa Unirii – Patriarhia Română, unde este prevăzut punctul final al acțiunii, autorizată până la ora 17.00.

Mesajele afișate de participanți au fost clare: ”Marşul normalităţii împotriva parteneriatelor, căsătoriilor şi adopţiilor homosexuale”, ”Familia e întemeiată pe căsătoria dintre un bărbat şi o femeie”, ”Strămoşii noştri s-au jertfit pentru România mare, nu pentru căsătorii homosexuale” și ”Decenţă, nu decadenţă”.

O femeie aflată în mulțime a declarat: ”Noi vrem normalitate, Adam şi Eva, nu Adam şi Adam sau Eva şi Eva, pentru că aşa ne-am născut, aşa ne-a dat Dumnezeu”.

Citește și: Amenzi 2025. Sancțiuni usturătoare pentru șoferii care parchează ilegal sau își blochează locul de parcare

Pe parcursul marșului, participanții au scandat lozinci precum: ”Bucureştiul nu-i Sodoma”, ”Dumnezeu a dat femeie şi bărbat”, ”România, ţară ortodoxă”, ”Credinţa, familia, patria” și ”În Grădina Raiului, doar Adam şi Eva lui”. În plus, au fost recitate rugăciuni precum ”Tatăl nostru”, iar grupurile au intonat imnuri bisericești, accentuând caracterul religios al manifestației.

În paralel, de la ora 16.00, se desfășoară ”Bucharest Pride 2025”, organizat de Asociația Accept, considerat cel mai cunoscut și vizibil eveniment al comunității LGBTQ din România. Participanții la Pride vor porni de pe Calea Victoriei și vor încheia traseul în Parcul Izvor.

Organizatorii Bucharest Pride promovează egalitatea în drepturi, respectul și recunoașterea persoanelor LGBTQ în societatea românească, într-un climat pașnic și festiv.

Autoritățile au luat măsuri speciale pentru a preveni eventualele tensiuni între participanții celor două marșuri, inclusiv prin delimitarea traseelor și prezența sporită a forțelor de ordine. Până la această oră, nu s-au semnalat incidente majore.

Citește și: Un tren încărcat cu benzină a deraiat în Teleorman. Intervenţie specială a autorităţilor

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Drăguș – Boutoutaou, decizie tare a lui Reghecampf înainte de FCSB – Corvinul. Exclusiv
Capital.ro
Prețuri carburanți vineri, 6 noiembrie. Cât costă un litru de benzină și motorină în marile orașe din România. Cele mai mici tarife
Playtech.ro
Ce taxe ar putea plăti românii în 2027. Calcule pentru proprietarii de apartamente, case și mașini. Tabel
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Noi alerte cu bombă la Aeroportul Otopeni! Mesajul primit de autorități: „Următorul avion va sări în aer”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT