Avion prăbuşit în SUA. Primele imagini cu epava FOTO şi VIDEO

Un avion cu 20 de persoane la bord se prăbuşeşte în SUA, dar, din fericire, a fost vorba de un accident fără morţi la Tullahoma, Tennessee.
Filip Stan
09 iun. 2025, 20:33
Avion prăbuşit în SUA. Primele imagini cu epava FOTO şi VIDEO

Un avion la bordul căruia se aflau 20 de persoane s-a prăbuşit în statul american Tennessee, însă nicio persoană de la bord nu a murit, iar mai multe dintre ele au fost conduse cu elicopterul la spital, potrivit autorităţilor locale, relatează AFP.

”Nu au existat victime”, a anunţat într-un comunicat duminică un purtător de cuvânt al Poliţiei din Tullahoma, unde a avut loc accidentul, Lyle Russell.

Avion prăbușit în mijlocul unui cartier! Urmările sunt catastrofale: zece victime, 15 case distruse, mașini cuprinse de flăcări

El a precizat că 20 de pasageri şi membri ai echipajului se aflu la bordul avionului cu două motoare, cu elice, de tip DeHaviland DH-6 Twin Otter. ”Trei persoane au fost evacuate cu eclicopterul pentru a primi îngrijiri medicale, iar alta a fost transportată rutier, din cauza unor răni mai grave”, a anunţat purtătorul de cuvânt.

Avion prăbuşit în SUA

”Alţi răniţi uşor au fost primit primul ajutor la faţa locului”, a anunţat el. Avionul s-a prăbuşit la puţin timp după ce a decolat de pe aeroportul regional din Tullahoma, în Tennessee, duminică, spre ora locală 12.45 (20.45, ora României), potrivit autorităţii americane de reglementare FAA.

Avion prăbuşit în mare. Turiştii de la un hotel de lux au filmat momentul impactului VIDEO

”Nicio instalaţie de la sol sau infrastructură a aeroportului nu a fost avariată”, a anunţat  Lyle Russell. Fotografii postate pe reţele de socializare surprindeau un avion de dimensiuni mici avariat, pe iarbă.

Una dintre aripi era rupră, iar avionul spart. Presa locală scrie că avionul era folosit în practicarea paraşutismului.

 

Momente de panică pentru zeci de pasageri ai unui avion decolat de pe pista unui aeroport elen. Motorul aeronavei a luat foc

Aproape 50 de pasageri aflați la bordul unei aeronave decolate de pe aeroportul Naxos, din Grecia, au trecut prin clipe dramatice. Aeronava în care se aflau a fost la un pas de o tragedie aviatică de proporții.

Totul s-a întâmplat în weekendul recent încheiat, iar imaginile au apărut acum în spațiul public. Pe o filmare postată de contul de Facebook FlightMode se vede cum motorul drept al avionului este cuprins de flăcări la scurt timp după decolare.

Aeronava implicată în incident este un Olympic Air ATR 72-600 (SX-OBP). Focul s-a văzut din interior în timp ce avionul rula și prindea viteză în pregătirea decolării. Martorii oculari au raportat că i-au auzit pe pasageri strigând ”Foc, foc!” într-o disperare apărută pe moment.

Oamenii de la bord au încercat astfel să alerteze echipajul de zbor. În ciuda incidentului cu adevărat dramatic, echipajul de zbor a rămas calm. Căpitanul a reacționat imediat prin întreruperea decolării și ghidarea în siguranță a aeronavei înapoi pe pistă. Avionul s-a oprit și a fost efectuată o evacuare de urgență ca măsură de precauție.

Conform presei elene, niciunul dintre cei 45 de pasageri și cei patru membri ai echipajului aflați la bord nu a fost rănit, deși mulți erau vizibil panicați de eveniment. Echipajele locale de pompieri au ajuns rapid la fața locului și s-au asigurat că situația este complet sub control.

Într-o reacție oficială după acest incident, AEGEAN Airlines a confirmat că zborul OA 017, operat de Olympic Air, a întâmpinat o alertă de incendiu la unul dintre motoare la scurt timp după inițierea decolării. Compania aeriană l-a lăudat pe pilot pentru decizia sa rapidă de a returna aeronava la aeroport și de a urma toate protocoalele de urgență.

”În conformitate cu procedurile companiei, căpitanul a decis să întoarcă aeronava pe aeroportul Naxos și a informat autoritățile de la sol pentru a activa măsurile corespunzătoare. Aeronava a aterizat în siguranță și, ca măsură de precauție, procesul de evacuare a fost inițiat și finalizat fără incidente”, a anunțat compania.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Imagini greu de privit! Cum a lăsat un cuplu un apartament închiriat în Cluj
Fanatik.ro
Tatăl lui Matei Ilie, dezvăluiri după duelul fiului său cu Salah și mesaj pentru naționala lui Hagi: „Ne vom reveni! Au o mare sete de revanșă”
Capital.ro
Ajutor de încălzire 2026-2027. Pensionarii pot primi bani pentru lemne, gaze și curent. Până când se depune cererea
Playtech.ro
Țara din Europa din care se pleacă din ce în ce mai mult. Şi românii sunt în fruntea europenilor care părăsesc statul
Adevarul
„Mașinile de sex” ale istoriei. Bărbații care au avut sute de copii și au lăsat urme în ADN-ul lumii
wowbiz.ro
Cățelușul Valentinei este încă dispărut. Sora tinerei face apel la oameni pentru a-l găsi: „Înainte de…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Durere fără margini după moartea lui Ovidiu Marian, un tânăr de doar 20 de ani din Argeș. Și bunicul lui s-a stins la câteva ore distanță
iamsport.ro
Adrian Mutu a numit echipa din Liga 1 care ar fi putut câștiga titlul ”dacă patronul era mai darnic”: ”Vreți să vă spun ceva?”
MediaFlux
Lovitură pentru Călin Georgescu! Procurorii DIICOT au decis astăzi cu soția de față!
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte