Partidele pro-europene nu s-au înţeles pe măsurile fiscale. Radu Burnete anunţă o nouă rundă de negocieri, miercuri: „Discuţiile s-au concentrat exclusiv pe reducerea cheltuielilor”

Radu Burnete, care va prelua funcţia de consilier prezidenţial de la 1 iulie, anunţă, marţi seară, că negocierile pentru măsurile fiscal-bugetare s-au concentrat exclusiv pe reducerea cheltuielilor şi au înregistrat progrese. Noi discuţii sunt programate, miercuri, de la ora 15.00.
Mircea Filipescu
10 iun. 2025, 22:10
Partidele pro-europene nu s-au înţeles pe măsurile fiscale. Radu Burnete anunţă o nouă rundă de negocieri, miercuri:

”Astăzi, cele patru partide au continuat discuţiile privind măsurile fiscal-bugetare şi au înregistrat progrese. Discuţiile la care am participat s-au concentrat exclusiv pe reducerea cheltuielilor, fiind agreate câteva direcţii şi obiective importante, care urmează să fie detaliate în zilele următoare în cadrul unor grupuri de lucru specializate”, a transmis marţi seară Radu Burnete, într-un mesaj pe pagina de Facebook.

Acesta anunţă că discuţiile vor continua şi miercuri, începând cu ora 15:00.

Acestea se vor axa în continuare pe reducerea cheltuielilor prin analiza investiţiilor publice, urmând apoi abordarea măsurilor de creştere a veniturilor bugetare.

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, marţi, că desemnarea premierului în această săptămână, aşa cum a declarat anterior, este o posibilitate dar nu o promisiune. El a menţionat că reprezentanţii partidelor au identificat vreo 60-80 de măsuri posibile pentru reducerea deficitului, şi că nu e un blocaj, iar discuţiile continuă azi şi mâine, şi cu partea politică şi cu cea tehnică a delegaţiilor.

Citeşte şi: George Simion îi îndeamnă pe cetățenii din Republica Moldova să voteze cu partidele pro-ruse la alegerile parlamentare: „Ne trebuie 100.000 de voturi ca Maia Sandu să piardă”

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Fosta proprietară a apartamentului în care a stat Vlad, declarații tulburătoare: „Puteam fi eu în locul ei”
Fanatik.ro
„Dumnezeu m-a salvat! Eram paralizat”. Confesiune tulburătoare a lui Daniel Pancu despre legătura cu Divinitatea și promisiunea pe care i-a făcut-o duhovnicului - Fanatik.ro
Capital.ro
Black Friday 2026. Primele reduceri apar mai devreme decât se așteptau cumpărătorii
Playtech.ro
Cum arată casa din Italia pe care Călin Georgescu ar fi vrut să o cumpere. Vila de 1,2 milioane de euro are 7 dormitoare și piscină
Adevarul
Trump, Xi și Putin îmbătrânesc la putere. Ce se întâmplă când autocrații nu au un plan de succesiune
wowbiz.ro
Imagini sfâșietoare în Filiași! Sicriul cu trupul neînsuflețit al Valentinei a fost adus la casa părintească
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în Turcia! O mișcare seismică de 5,1 a zguduit puternic estul țării în această dimineață
iamsport.ro
Scandal înainte de Polonia - România. Președintele Federației ar fi fost filmat pe ascuns în ipostaze jenante, după o cină cu Gianni Infantino
MediaFlux
Horoscop 24 septembrie 2026. Surprizele vin una după alta! O zi cu bani, răspunsuri mult așteptate și schimbări care apar din senin
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte