„Regina Întunericului” a rămas fără permis chiar în timp ce transporta trupul neînsuflețit al lui Ciprian Pian de la INML către casă. Mașina mortuară nu avea ITP

Ghinion uriaș pentru Gabriela Lucuțar, care a rămas fără permis chiar în timp ce transporta trupul neînsuflețit al lui Ciprian Pian de la INML către casă. Mașina mortuară condusă de "Regina Întunericului" nu avea ITP, astfel că aceasta s-a ales și cu dosar penal.
Alina Costache
11 iun. 2025, 11:22

„Regina Întunericului” are o misiune dificilă în ceea ce privește înmormântarea interlopului Ciprian Pian, întrucât aceasta va fi una demnă de un clan care se respectă, pe lux și opulență. Ciprian Pian nu a fost dus la o capelă, așa cum prevede legea în cazul funeraliilor, tocmai pentru că obiceiurile acestor familii nu sunt compatibile cu ritualurile bisericești.

Mai exact, la căpătâiul interlopilor decedați se perindă toată crema maneliștilor care efectuează un program artistic special. În ceea ce-l privește pe Ciprian Pian, acesta a fost „plâns” de Florin Salam, Tzancă Uraganu, Sorinel Puștiu.

Familia a hotarat ziua inmormantarii ca fiind duminica. Nu a fost dus la o capela, pentru ca sunt foarte multi si s-au gandit ca e mai bine asa. Ei au obiceiurile dansilor…n-accepta nimeni sa cante lautari. Sunt liberi sa-si planga mortul exact cum cred ei, au traditiile lor. Am vazut ca fortele de ordine au venit.

Sunt civilizati, ei nu vor decat sa-si planga durerea lor si pe omul asta care a plecat. Sunt foarte multi aici, soarte uniti. Ceea ce apreciez eu foarte mult la ei este ca in astfel de situatii sunt extraordinar de uniti. Ei nu vor decat sa-si planga fratele, tatal si ruda care a plecat”, a declarat Gabriela Lucuţar, la emisiunea Punctul Culminant de la România TV.

„Regina Întunericului” a rămas fără permis și s-a ales cu dosar penal

Misiunea Gabrielei Lucuțar va fi una mult mai dificilă acum, de când a rămas fără permis, deoarece va trebui să lase mașina mortuară pe mâna altcuiva.

Iată ce prevede legea în astfel de situații:

Art. 339: Împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice

(1) Instalarea de mijloace de semnalizare rutieră sau modificarea poziţiilor acestora, fără autorizaţie eliberată de autorităţile competente, de natură să inducă în eroare participanţii la trafic ori să îngreuneze circulaţia pe drumul public se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

(2) Participarea în calitate de conducător de vehicul la întreceri neautorizate pe drumurile publice se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

(3) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează aşezarea de obstacole care îngreunează sau împiedică circulaţia pe drumul public, dacă se pune în pericol siguranţa circulaţiei ori se aduce atingere dreptului la libera circulaţie a celorlalţi participanţi la trafic.

Citeste si Trupul neînsuflețit al lui Ciprian Pian a ajuns acasă. Sute de oameni au blocat strada, iar Florin Salam şi-a luat adio de la „cumătrul său” VIDEO

(4) Lăsarea fără supraveghere pe partea carosabilă a drumului public a unui vehicul care transportă produse sau substanţe periculoase se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendă.

Conform informațiilor venite de la Penitenciarul Jilava, Ciprian Pian ar fi suferit un stop cardiac.

DailyBusiness
Amendă record pentru o companie de ride-sharing din București: 32 de persoane lucrau fără forme legale
Spynews
Fetița bătută de mamă pe o stradă din Constanța și fratele ei au fost luați de Protecția Copilului. Ce se întâmplă acum cu mama. Decizie de ultimă oră!
Fanatik.ro
Mergi pe jos 30 de minute pe zi și Ministerul Sănătății te premiază! Un fost campion olimpic a realizat un program revoluționar într-una din țările cu cea mai mare obezitate din lume
Capital.ro
Pensionarii care pot primi bani în plus după ieșirea la pensie. Documentele care pot majora pensia
Playtech.ro
Un șezlong în România a ajuns să coste mai mult decât în Grecia. Cât ajunge să plătească o familie la plajă
Adevarul
SURSE Cine e premierul dorit de PSD și de Nicușor Dan. PNL, dispus să negocieze
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ea este femeia din Tulcea care și-a găsit sfârșitul pe o bancă, după ce a fost acroșată de o mașină ajunsă pe trotuar. Șoferul ar fi vrut să evite un alt autoturism
iamsport.ro
Fostul fotbalist de la Dinamo a semnat cu o nou-promovată
MediaFlux
Horoscop 8 iulie: Energia zilei aduce schimbări, claritate și noi oportunități
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?