BACALAUREAT 2013: Elevii clujeni cu media 10, premiaţi cu câte 1.000 de lei

Cei şapte elevi din Cluj-Napoca care au promovat examenul de bacalaureat cu media 10 au fost premiaţi, joi, cu câte 1.000 de lei de primarul municipiului, Emil Boc. Aceştia au mai primit diplome şi buchete de flori.
Iulian Tudor
18 iul. 2013, 12:27
BACALAUREAT 2013: Elevii clujeni cu media 10, premiaţi cu câte 1.000 de lei

Emil Boc a organizat, joi, la Primărie, ceremonia de premiere a celor şapte absolvenţi de liceu din municipiu, care au obţinut media 10 la bacalaureatm, potrivit Mediafax.

Primarul le-a înmânat câte un plic cu 1.000 de lei, o diplomă şi un buchet de flori.

„Aceşti admirabili tineri clujeni au demonstrat că se poate face performanţă în educaţie, în învăţământ. Au luat media 10 la bacalaureat, iar acum se pregătesc de universitate. Îmi doresc să îi avem la Cluj şi după finalizarea universităţii, în domeniul pe care îl vor alege. I-am felicitat pentru rezultat şi le-am spus că au luat un start extraordinar în viaţă, să îmbine partea de educaţie cu cea de distracţie, pentru că urmează cea mai frumoasă perioadă din viaţă, cea a studenţiei. Le-am spus că, în acelaşi timp, să acorde şi distracţiei, dar şi învăţământului şi cărţii, timpul necesar, aşa cum au făcut-o şi până acum”, a spus Emil Boc.

Acesta le-a mulţumit şi profesorilor şi părinţilor celor şapte absolvenţi de liceu, pentru susţinere acordată. „Aceşti tineri pot constitui un model şi pentru alţi elevi de liceu care vor susţine bacalaureatul anii următori”, a menţionat Emil Boc.

Şase dintre absolvenţii cu media zece la bacalaureat – Ioana Bechet, Tabita Popan şi Andrei Oltean de la Colegiul Naţional „Emil Racoviţă”, Georgiana Bora, absolventă a Liceului Teoretic „Avram Iancu”, Adelina Haş de la Colegiul Pedagogic „Gheorghe Lazăr” şi Oana Mustea de la Liceul Teoretic „Lucian Blaga” – vor susţine examene de intrare la facultăţi din Cluj-Napoca, în timp ce Iulia Neag de la Liceul Teoretic „Gheorghe Şincai” va pleca să studieze criminologia la Essex, Marea Britanie.

În judeţul Cluj, nouă absolvenţi au obţinut media 10 la bacalaureat – şapte din Cluj-Napoca şi câte unul din Turda – Ana Maria Deliu de la Liceul Teoretic „Liviu Rebreanu” şi Dej – Andrada Terpe, de la Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu”.

Primarul Clujului urmează să îl premieze cu 1.000 de lei şi pe un alt elev din Cluj-Napoca, Mihai Moceanu, care şi-a luat examenul de bacalaureat cu media 7, deşi suferă de sindromul Down, acesta fiind absolvent al Liceului Teologic Adventist „Maranatha”.

De asemenea, municipalitatea va premia profesorii care s-au ocupat de pregătirea elevilor cu 14.000 de lei – 6.000 de lei pentru cei de la Colegiul Naţional „Emil Racoviţă”, 2.000 de lei Colegiului Naţional Pedagogic „Gheorghe Lazăr”, 2.000 de lei Liceului Teoretic „Avram Iancu”, 2.000 de lei Liceului Teoretic „Gheorghe Şincai” şi 2.000 de lei Liceului Teoretic „Lucian Blaga”. Tot 2.000 de lei va primi şi Liceul Teologic Adventist „Maranatha”.

Premierea elevilor a fost aprobată în şedinţa Consiliului Local Cluj-Napoca din 11 iulie.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Premierul Ilie Bolojan a fost demis! Moțiunea a trecut
Fanatik.ro
Ilie Bolojan nu pleacă imediat de la Palatul Victoria, chiar dacă a fost demis prin moțiune de cenzură. Ce puteri are acum și ce fel de guvern am putea avea
Capital.ro
Se va suspenda permisul de conducere în 90 de zile. Sistemul nou de sancționare pregătit în România. Obligație la plată pentru șoferi
Playtech.ro
Când intră alocațiile și indemnizația de creștere copil în mai 2026. Datele de plată și sumele actualizate
Adevarul
Fico s-a răzgândit: nu va participa la parada de Ziua Victoriei din Moscova. „Am programată o întâlnire scurtă cu Putin. Atât”
wowbiz.ro
Oana Lis este în doliu! Vedeta trece prin momente extrem de dificile: „S-a dus mamaie…Of”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Trafic blocat pe Autostrada A3, după o ciocnire în lanț cu 7 mașini
iamsport.ro
E dorit de Rapid și CFR, dar preferă varianta Cluj din cauza lui Angelescu! Discuția decisivă are loc miercuri: ”Era o lovitură”
MediaFlux
Ce urmează după demiterea Guvernului Bolojan prin moțiune de cenzură. Nicușor Dan, actorul central. Partidele, chemate la consultări
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
Răsturnare de situație. Decizia radicală a UDMR