Sindicate: Metroul este la un pas să cadă; solicităm aprobarea bugetului Metrorex pe 2025

Sindicaliștii afirmă că "metroul este la un pas să cadă", argumentând afirmația cu situația generată de ploaia torențială din data de 9 iunie 2025, când Bucureștiul a fost blocat din cauza ploilor, iar o mare parte din această cantitate de apă s-a revărsat în stațiile din metrou.
Filip Stan
13 iun. 2025, 19:11
Sindicate: Metroul este la un pas să cadă; solicităm aprobarea bugetului Metrorex pe 2025

Uniunea Sindicatului Liber din Metrou (USLM) solicită aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2025 al societății Metrorex, aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, pentru a putea achiziționa materialele necesare unei bune funcționări a metroului bucureștean.

”Noi, cei din metrou, nu cerem decât aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al Metrorex pe anul 2025 pentru a putea achiziționa piesele de schimb și materialele atât de necesare bunei funcționări a metroului. Fără BVC MTX/2025 aprobat, metroul cade într-un ritm rapid și într-un mod posibil irecuperabil”, susțin reprezentanții USLM într-un comunicat transmis, vineri, AGERPRES.

Sindicaliștii afirmă că ”metroul este la un pas să cadă”, argumentând afirmația cu situația generată de ploaia torențială din data de 9 iunie 2025, când Bucureștiul a fost blocat din cauza ploilor, iar o mare parte din această cantitate de apă s-a revărsat în stațiile din metrou.

Veşti excelente pentru studenţii români. Reduceri masive pentru călătoriile cu metroul şi trenul

”Aceasta nu este o simplă metaforă care să ‘placă’ presei și publicului, este adevărul gol goluț. Am trăit cu toții situația generată de ploaia torențială de luni, 9 iunie 2025, când Bucureștiul a fost blocat de cantitatea mare de apă care a căzut din cer. Canalizarea incapabilă să preia cantitatea de apă a făcut din București, o mică Veneție. O mare parte din această cantitate de apă s-a revărsat în stațiile din metrou, în unele din acestea provocând adevărate cascade, care au căzut pe instalațiile din metrou (căi de acces, spații tehnice, trenuri, cai de rulare, șina a 3-a, transformatoare, instalații de semnalizare, telecomunicații, iluminat, etc.)”, se menționează în comunicat.

Potrivit USLM, salariații metroului au reușit să își facă datoria ”cu brio” într-o situație de criză, însă acest lucru nu va putea fi făcut la nesfârșit, fără un buget aprobat care să permită achiziționarea celor necesare bunei funcționări.

Blocaj la metrou după o tentativă de suicid în statia Eroii Revoluţiei

”Dumneavoastră, publicul călător nu ați sesizat toate acestea pentru că trenurile de călători au circulat trecând prin apă și prin foc, salariații metroului făcându-și cu brio datoria într-o situație de criză. Dar oricât ne-am dori noi să reușim nu vom putea face asta fără bugetare, fără buget de venit și cheltuieli aprobat. Am ajuns în situația să nu putem cumpără un șurub, iar aceasta apă a făcut pagube însemnate și mai ales a arătat că nu mai putem continua fără finanțare și fără un buget aprobat care să permită achiziționarea celor necesare bunei funcționari”, au avertizat sindicaliștii.

În opinia acestora, metroul bucureștean afectează nu numai viața celor 630.000 de călători zilnic, ci și a celor 4 milioane de oameni care interferează cu zona metropolitană București-Ilfov.

DailyBusiness
VIDEO ALERTĂ pe Aeroportul Băneasa. Un avion de mic dimensiuni a ieșit de pe pista de aterizare. Traficul aerian a fost blocat
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
Neluțu Varga face anunțul momentului: „Săptămâna viitoare vine cea mai bună veste pentru CFR Cluj din ultimele șase luni”. Exclusiv
Capital.ro
Oameni din spatele lui Călin Georgescu. Noi dezvăluiri. Totul se leagă cu spionajul și industria militară din Rusia
Playtech.ro
O nouă stațiune turistică în România: zona care promite să devină următoarea perlă a turismului românesc
Adevarul
Reducerea trupelor americane în România aprinde spiritele pe Reddit: „Ca și cum România nici nu contează”
wowbiz.ro
Percheziții în lanț după moartea Ștefaniei Szabo! Anchetatorii au ridicat mașina doctoriței, dar și mai multe obiecte găsite în camera de gardă. Solicitarea importantă făcută de familia sa
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
kanald.ro
„Mi-e greu să cred că nu și-ar fi dorit să se mai trezească a doua zi”. Asta a fost ULTIMA DORINȚĂ a Ștefaniei Szabo! A apelat la un coleg cu doar câteva ore înainte să moară... mesajele au ieșit la suprafață!
iamsport.ro
Dezlănțuit! Fostul fotbalist de la Dinamo l-a numit ”sluga securiștilor” pe jucătorul care s-a îmbogățit după retragere: ”Mai bine sărac ca mine decât milionar ca el!”
MediaFlux
Mercur intră în retrogradare pe 9 noiembrie. Ce semne premergătoare apar în această perioadă
stirilekanald.ro
„Am probleme mari!” Ștefania Szabo ascundea un secret care i-a adus moartea! Un preot i-a spus-o direct: „Tu nu prinzi sfârșitul anului!”
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai