Investiție de 15 milioane de euro la o fabrică din România. Compania anunță numirea unui noi director general de la 1 iulie

Producătorul Ursus și Timișoreana investește 15 milioane de euro în cea mai mare fabrică a sa din România. Grupul japonez Ashi va investi în unitatea din Buzău, cea mai importantă dintre toate cele trei de pe teritoriul țării, dacă luăm în calcul volumele.
Filip Stan
17 iun. 2025, 18:11
Investiție de 15 milioane de euro la o fabrică din România. Compania anunță numirea unui noi director general de la 1 iulie
Investiție de 15 milioane de euro la o fabrică din România

Ursus Breweries, cel mai mare jucător de pe piața berii din România, deținut de grupul japonez Asahi, va investi 15 milioane de euro în unitatea din Buzău, una dintre cele trei fabrici ale producătorului.

„Avem în plan o investiţie de 15 milioane de euro la fabrica din Buzău, proiectată pentru a susţine creşterea capacităţii de producţie. Ca parte a acestui demers vom moderniza liniile de îmbuteliere  şi vom automatiza anumite procese, iar astfel ne vom creşte eficienţa operaţională. Totodată, vom investi şi în creşterea nivelului de confort pentru colegii noştri – vom reamenaja vestiarele şi o nouă sală de training“, au spus reprezentanţii companiei, potrivit zf.ro.

Citește și: O nouă fabrică de proporții impresionante apare pe harta economică a României. Patronul deschide larg porțile pentru angajări

Fabrica a mai beneficiat de investiții majore în 2006, în 2007 și 2009, iar recent Ursus Breweries a investit 2 milioane de euro într-o stație de recuperare a energiei din gazele arse la unitatea de producție din Buzău, care reduce consumul de gaze naturale al acesteia cu 18%.

Fabrica din Buzău are o istorie de 47 de ani și este cea mai mare unitate de producție a berii din România dacă luăm în calcul volumele. În total, de la privatizarea din 1996, fabrica a benficiat de investiții de peste 130 de milioane de euro, potrivit dateltor transmise anterior de companie.

Preluarea fabricii de la Buzău a fost prima achiziție a grupului SABMiller în România. În prezent, Ursus Breweries este deținut de grupul japonez Asahi, care mai controlează și alți mari producători de bere din Europa.

În 2024, Ursus Breweries a înregistrat o cifră de afaceri de 2,8 miliarde de lei, în creștere cu 5% față de anul precedent, arată datele de la Ministerul de Finanțe. Profitul companiei s-a situat la 277 de milioane de lei, mai mare cu 42% față de rezultatul din 2023. În total, compania are peste 1.500 de angajați, dintre care aproape 400 numai la fabrica din Buzău.

Citește și: Performanță remarcabilă pentru o celebră fabrică de biscuiți din Bacău: a devenit lider pe piața europeană

Mai mult, de la 1 iulie 2025, Dan Timotin va fi noul director general al companiei. Acesta revine în țară după o perioadă în care a avut roluri de director general în Macedonia de Nord, Cehia și, cel mai recent, în Egipt, anterior ocupând poziții de top management în Ungaria și Polonia, potrivit sursei citate.

DailyBusiness
RO-Wine: Vinuri din 15 țări și trei zile în care Bucureștiul devine, din nou, capitala vinului internațional
Spynews
Iubita lui Andrei Ștefănescu a împlinit 37 de ani! Ștefania Ducă a sărbătorit alături de prezentator și de fiul acestuia
Fanatik.ro
Daniel Pancu a dat detalii de la negocierile cu Dan Şucu: „Trebuie să transmiteţi forţă!”. De câte transferuri are nevoie şi ce se întâmplă cu Aioani şi Dobre
Capital.ro
Ministerul Muncii schimbă regulile pentru orele suplimentare. Bugetarii care vor primi spor de până la 100%
Playtech.ro
Ce salarii sunt la McDonald’s în 2026. Calcule cu tot cu sporuri, compania face angajări
Adevarul
Orașul în care stațiile de metrou arată ca niște palate
wowbiz.ro
El este băiețelul de 4 ani ucis de un câine de pază! Martorii fac declarații șocante despre tragedie: „L-a văzut pe cameră”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ce a ieșit la iveală după tragedia din Buzău, unde Teo a fost mușcat de un câine. Familia acuză proprietarul stânei de mușamalizare: „Acel câine ar fi fost dezlegat”
iamsport.ro
Gigi Becali a refuzat blatul care o făcea pe FCSB campioană. Dezvăluire în direct: ”El făcea prețurile”
MediaFlux
Nicușor Dan, discuții cu Grindeanu și Bolojan, fără rezultat. Blocajul politic continuă (Surse Antena 3 CNN)
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi